autobuz

transport

Duminică mai multe linii de autobuz vor fi deviate

Anunț important pentru publicul călător!

Vă informăm că în data de 30 noiembrie 2025, ora 08:00 se va închide centrul pentru pregătirile dedicate Zilei Naționale, până în data de 2 decembrie 2025, ora 06:00.

Pe această perioadă, liniile de autobuz deviate sunt: 2B, 4, 7, 12, 18, 19, 20, 23, 23B, 26, 27, 30, 30B.

Stirile Punctul

Poduri noi, piste de biciclete și 40 de stații de autobuz pe traseul Ernei – Eremitu – Sovata

Consiliul Județean (CJ) Mureș a emis autorizația de construire pentru proiectul de modernizare și reabilitare a drumurilor județene DJ 153A și DJ 153, pe traseul Ernei – Eremitu – Sovata, ceea ce înseamnă că lucrările pot demara.

Investiția vizează modernizarea a 45,3 kilometri de drum județean care asigură legătura între localitatea Ernei, situată pe DN15, și stațiunea balneoclimaterică Sovata, pe DN13A. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 480 de milioane de lei cu TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Regional Centru 2021-2027.

Lucrările vor fi realizate în două etape. Prima etapă vizează tronsonul DJ 153 Eremitu – Sovata, cu o lungime de 19,13 kilometri și o valoare de 225 de milioane de lei, pentru care Consiliul Județean a depus deja cererea de finanțare. A doua etapă, DJ 153A Ernei – Eremitu, cu o lungime de 26,15 kilometri și o valoare de 255 de milioane de lei, va fi finanțată ulterior.

Proiectul prevede refacerea completă a drumului, în prezent degradat, fisurat și cu infiltrații de apă în corpul lui. După reabilitare, drumul va avea o lățime de 8 metri, cu partea carosabilă de 6 metri și acostamente de câte un metru.

Pe traseu vor fi construite două poduri noi, în timp ce alte patru poduri existente vor fi reparate și consolidate. De asemenea, proiectul include amenajarea a 40 de stații de autobuz, trotuare în zonele de intravilan și piste pentru biciclete acolo unde configurația terenului permite.

Pentru siguranța circulației, trecerile de pietoni vor fi dotate cu iluminat suplimentar alimentat de panouri solare, iar în zona școlilor și a obiectivelor de interes public acestea vor fi realizate denivelat. Cele trei treceri la nivel cu calea ferată cu ecartament îngust vor fi refăcute cu dale elastice.

Durata estimată de realizare a investiției este de 36 de luni.

Maria Manu

Stirile Punctul

Linie nouă de autobuz: 23B – se completeaza traseul liniei 23!


📅 Începând cu 2 iunie, introducem linia 23B, care completează traseul liniei 23 spre Budiu Mic.
🛣️ Pe teritoriul orașului, traseul și orarul rămân identice cu cele ale liniei 23 – singura diferență este capătul de linie:
➡️ Linia 23: capăt de linie la Autogara Transport Local
➡️ Linia 23B: capăt de linie la Budiu Mic (Hagymásbodon)
🕐 Program de plecări din Budiu Mic – în zile lucrătoare:
5:30, 6:25, 7:25, 8:30, 9:30, 11:30, 12:30, 13:30, 14:30, 15:30, 16:30, 17:30, 19:30, 20:30, 21:30
🕐 În weekend:
5:45, 6:45, 7:45, 8:45, 9:45, 10:45, 11:45, 12:45, 13:45, 14:45, 15:45, 16:45, 17:45, 18:45, 19:45, 20:45, 21:45

Stirile Punctul

Șofer de autobuz cu permisul expirat prins de polițiștii mureșeni în trafic

Polițiștii rutieri din județul Mureș continuă acțiunile, pentru verificarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, de către toți participanții la trafic.

Având în vedere evenimentul rutier înregistrat zilele trecute, pe DC56, soldat cu decesul unui tânăr și rănirea altor trei persoane, astăzi, ca urmare a acțiunilor desfășurate în zona Sighișoara, polițiștii au constatat mai multe abateri.

Peste 40 de persoane au fost legitimate și au fost efectuate 20 de testări alcoolscopice.

Polițiștii au aplicat, în baza neregulilor constatate, 28 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 18.000 de lei, 7 dintre acestea pentru abateri săvârșite de pietoni și alte 7 pentru viteză neregulamentară.

Ca măsuri complementare, a fost reținut un permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților, polițiștii au oprit pe DC59 un autobuz, condus de un bărbat de 52 de ani, din Sighișoara.

Urmare a verificărilor s-a constat că acesta avea permisul expirat, fiind constatate și alte nereguli, precum lipsa asigurării auto obligatorii, a inspecției tehnice periodice, a licenței de transport, asigurării de călători și a diagramei tahograf.

Conducătorului auto i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei, fiindu-i totodată retras certificatul de înmatriculare.

*

Tot astăzi, de la primele ore ale dimineții, polițiștii au acționat în municipiul Târgu Mureș, printr-un filtru de verificare. În atenție s-a aflat creșterea gradului de disciplină rutieră, dar și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului.

Astfel, aproximativ 70 de participanți la trafic au fost testați cu aparatele din dotare, nefiind înregistrate nereguli.

Au fost aplicate alte 5 sancțiuni în conformitate cu OUG 195/2002R, în valoare de peste 2.000 de lei și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Polițiștii vor acționa în continuare pentru prevenirea accidentelor de circulație, însă siguranța începe cu fiecare dintre noi, prin respectarea normelor rutiere!

Respectați regimul legal de viteză, nu vă angrenați în efectuarea unor depășiri neregulamentare și nu conduceți, sub nicio formă, dacă ați consumat alcool/alte substanțe sau dacă vă simțiți obosiți!

PontmarosStirile Punctul

Reabilitarea drumului județean dintre Eremitu și Sovata va include stații de autobuz, trotuare și piste de biciclete

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și UAT Județul Mureș au semnat un contract de finanțare în cadrul Priorității 5 „O Regiune accesibilă din cadrul Programului ,,Regiunea Centru” 2021-2027, pentru modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 153, care leagă localitățile Eremitu și Sovata. Proiectul contractat va diversifica oportunitățile de dezvoltare ale comunităților  amplasate pe tronsonul rutier care va fi modernizat, dar și posibilitatea de a practica un stil de viață sănătos prin ”soluțiile verzi” care vor fi implementate.

Lucrările propuse în cadrul proiectului includ reabilitarea și modernizarea drumului județean pe o lungime de 19,13 km, reabilitarea a 4 poduri existente și demolarea altor 2 pentru construcția de noi poduri. Din bugetul proiectului se vro aloca fonduri și pentru amenajarea a 18 stații de autobuz, 3 parcări și a 4.951 metri de piste pentru biciclete, crearea a 25.308,7 mp2 de trotuare și 27 de treceri de pietoni, modernizarea intersecțiilor, amplasarea de parapeți metalici deformabili pentru protecția circulației, precum și instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice în Sovata.

Proiectul privind modernizarea acestui drum județean, care are o durată de implementare de 48 de luni, are o valoare totală eligibilă de 205.758.332,71 lei, din care 201.643.166,06 lei, reprezintă fonduri nerambursabile alocate din Acțiunea 1 ”Investiții în modernizarea infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T” a PR Centru 2021-2027. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea infrastructurii rutiere, facilitând mobilitatea regională și locală, reducerea timpilor de călătorie și creșterea siguranței traficului, iar pe termen lung va contribui și la dezvoltarea economică și turistică a localităților Eremitu și Sovata.

În cadrul semnării contractului de finanțare, domnul Director general al ADR Centru, Simion Crețu, a subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea județului și a Regiunii Centru: „Prin semnarea acestui contract, continuăm proiectele de modernizare a drumurilor din Regiunea Centru susținute și prin programele anterioare gestionate de noi, POR 2007-2013 și POR 2014-2020. Sprijinim dezvoltarea infrastructurii rutiere regionale, un pilon fundamental pentru mobilitate, economie și calitatea vieții. Investițiile în drumurile județene sunt esențiale nu doar pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic, dar și pentru siguranța cetățenilor, stimularea economiei locale și atragerea de noi investiții. Prin Programul „Regiunea Centru”, pentru o regiune accesibilă,  avem o alocare de peste 150 milioane de euro care este destinată proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii rutiere și creșterii mobilității în întreaga regiune. Până în acest moment, avem depuse două proiecte de finanțare pe această linie de finanțare, cu o valoare de aproximativ 50 milioane de euro, dar Apelul este deschis depunerii până în luna martie, 2025. Suntem încrezători că, cu ajutorul acestor fonduri europene, vom contribui la construirea unei infrastructuri moderne care va contribui la un viitor mai bun.”

Localitatea Sovata, recunoscută pentru Lacul Ursu și stațiunea balneară de renume internațional, va deveni mai accesibilă turiștilor, stimulând astfel activitățile economice și sectorul turistic din zonă. În același timp, comuna Eremitu care găzduiește Parada Baloanelor cu Aer Cald, eveniment recunoscut la nivel internațional, cu satele sale pitorești și peisaje naturale deosebite, va beneficia de o infrastructură îmbunătățită. Impactul proiectului va fi semnificativ, având în vedere că aproape 14.655 de persoane din localitatea traversată de DJ 153 vor beneficia direct de lucrările de modernizare, facilitându-le accesul la locuri de muncă, servicii publice, educație și sănătate. De asemenea, 660 de agenți economici din Sovata și Eremitu vor avea acces îmbunătățit la rețelele de transport, ceea ce va contribui la dezvoltarea economică locală.

Pe lângă locuitorii și agenții economici din localitățile traversate de DJ 153, beneficiarii direcți ai proiectului vor fi și autoritățile publice, care vor beneficia de reducerea costurilor de întreținere a drumului județean, dar și de o infrastructură rutieră mai sigură și mai eficientă. Prin realizarea acestui proiect, se va contribui la o mobilitate durabilă și la creșterea conectivității între județul Mureș și regiunile adiacente, având un impact pozitiv asupra întregii economii locale și regionale.

Stirile Punctul

Ce se mai întâmplă cu stațiile de autobuz din Târgu Mureș?

Proiectul privind stațiile de autobuz pare abandonat, nefinalizat la Târgu Mureș. Ce se întâmplă? Câte sunt făcute, Câte mai trebuie făcute, când e termenul de execuție, de ce nu se lucrează?

Administrația locală ne-a oferit câteva explicații pe această temă:

Proiectul „Modernizarea transportului public de călători al Municipiului Tîrgu Mureș” este finalizat în proporție de 75 %.

Proiectul conține amenajarea a 137 stații de autobuz și construirea a 3 capete de linie pentru transportul public local. Dintre cele 3 capete de linie pentru transportul public sunt finalizate: 2 capete de linie, 10 stații mari, duble de autobuze, la fel sunt finalizate și lucrările la centrul de comandă.

Termenul de execuție este 24.08.2025.


Lucrările acestui obiectiv de investiții sunt întrerupte în baza ordinul de sistare a lucrărilor cu nr. 35103/7967/21.06.2024, până la realizarea racordurilor de energie electrică la stațiile de autobuz.


Valoarea este 46.897.826,32 lei cu TVA. Proiectul este finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, în conformitate cu contractul de finanțare nr. 43/16.07.2024. Perioada de implementare a proiectului, conform contractului de finanțare este de 42 de luni (16.07.2024-16.01.2028).

Stirile Punctul

(P) Radu Pescar: „Varianta de amenajare a stației de autobuz propusă de mine este preluată din SUA”

Important este ca protecția pentru stația de autobuz să fie lipită de limita trotuarului dinspre gard sau locuințe, lasând spațiu suficient pentru deplasarea pietonilor, cărucioarelor, copiilor în grupuri, fără pericolul de a fi loviți de o mașină, dacă sunt nevoiți să ocolească pe partea carosabilă.

Varianta din SUA este de 4 ori mai ieftină decât varianta construită de Primăria Târgu Mureș.

În celelalte poze vedeți ce avem noi în prezent❗️

CMF: 21240022

Made in MureşStirile Punctul

Călătorii de pe transportul în comun vor avea acces la ”Biblioteca din autobuz”, în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor

Călătorii care apelează la transportul în comun din Târgu Mureş vor putea avea acces la „Biblioteca din autobuz”, care va funcţiona pe câteva trasee din oraş, în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, a anunţat, luni, Biblioteca Judeţeană Mureş.

„În intervalul 22-26 aprilie, sărbătorim la Târgu Mureş Săptămâna Naţională a Bibliotecilor! În cadrul acestei sărbători, vom explora împreună minunata lume a culturii, a cărţilor, a poveştilor pentru toate vârstele, prin activităţi diverse, prin provocări şi experienţe interactive, care vor conecta – încă o dată – Biblioteca şi Comunitatea. În program sunt prevăzute activităţi pentru întreaga comunitate: ‘Biblioteca din autobuz’, începând cu data de 23 aprilie 2024, alături de cetăţenii care folosesc mijloacele de transport public, vor călători şi câteva cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană Mureş, din donaţiile de carte primite de la cititori. Astfel, pe unele trasee locale – incluzând şi liniile noi, inaugurate recent -, călătorii vor avea surpriza să găsească o cutie cu cărţi. Persoanele interesate au libertatea să îşi aleagă cartea preferată, să o răsfoiască pe parcursul călătoriei sau chiar să o ia acasă”, a arătat Biblioteca Judeţeană Mureş, într-un comunicat de presă.

În cadrul manifestării, tot marţi, 23 aprilie, va fi organizat şi un târg de carte la Biblioteca Teleki- Bolyai din Târgu Mureş, în cadrul proiectului mai amplu denumit „Raftul liber de sub poartă”, destinat celor care doresc să facă un schimb de cărţi.

„Orice carte aşezată pe raft poate fi luată acasă, ele fiind oferite deja de-a lungul anului trecut de cititori fideli ai bibliotecii”, a precizat biblioteca.

De asemenea, pentru cei care adoră surprizele şi citesc în limba engleză, American Corner pregăteşte o serie de cărţi pe care le cititorii le vor descoperi abia după ce le primesc, iar seara va fi organizat un club de jocuri de societate pentru copii şi adulţi, la Secţia Periodice, din Complexul Parc, între orele 17,00-20,00.

Miercuri, este anunţat evenimentul „Cinema la Bibliotecă”, la Biblioteca Copiilor şi Secţia Periodice, de la ora 18,00, o seară de filme atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţi şi copii, alese cu grijă dintre scurt-metrajele oferite de Short Film Breaks, România EduCab.

Biblioteca Judeţeană Mureş a precizat că data de 23 aprilie este o dublă sărbătoare: Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor (din 1995, la iniţiativa UNESCO) şi Ziua Bibliotecarului din România (din anul 1998).

„Două zile de importanţă majoră, care celebrează Cartea, Cunoaşterea, Lectura, dar care aduc şi recunoaşterea rolului esenţial pe care profesia noastră – cea de bibliotecar – îl are în viaţa culturală”, se mai afirmă în comunicatul de presă. AGERPRES

Stirile Punctul

De ce stațiile de autobuz au fost curățate de firma care le-a montat, și nu de Primărie?

Într-un oraș în care neglijența și lipsa simțului gospodăresc sunt mai evidente ca niciodată, mici gesturi atrag atenția și trebuie analizate ca atare.
De exemplu, postarea pe Facebook a unei imagini cu stația de autobuz din Piața Teatrului proaspăt curățată și igienizată poate fi un exemplu de civism. Apoi, aflăm că gestul a fost făcut de antreprenorul general – Multinvest srl – pentru a readuce stațiile de autobuz la starea de frumusețe inițială, pe costurile suportate de ei în regim privat.
Apoi, stăm și judecăm dacă asta nu e cumva de fapt o dojană adusă primarului Soos Zoltan, direct de la sursă – Gogolak Margit (proprietarul Mutinvest), un fel de ”mei Zolika, hat te Borat, chiar nu-ți zgărie retina mizeria în care se află stațiile alea când treci pe lângă ele?”.
Subtil și constructiv.
Orice șut în fund poate fi un pas înainte.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

Prins în flragrant când fura din geanta unei femei în stația de autobuz pe bvd 1 Decembrie

La data de 14 martie a.c., în baza cercetărilor și a activităților investigativ-operative derulate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, de 44 de ani, bănuit de săvârșirea de infracțiuni în segmentul stradal.

Cel în cauză a fost prins în zona unei stații de transport interurban din municipiul Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918, în timp ce sustrăgea din geanta unei femei un portmoneu cu bani și documente personale.

Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri, iar ca urmare a probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În vederea executării măsurii, polițiștii l-au condus și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Stirile Punctul

Stația de autobuz „Fabrica de zahăr” distrusă

Călătorii care așteptau autobuzul în această dimineață în stația „Fabrica de zahăr” au avut parte de o supriză neplăcută. Stația de autobuz, încă pe model vechi, era distrusă. Nu e încă foarte clar cum s-a ajuns la această situație, dar firesc apare întrebarea cum va rezista modelul nou de stație, cu pereți de sticlă.

Stirile Punctul

Locatarii din unele blocuri noi se plâng că sunt departe de stațiile de autobuz. Dezvoltatorii puteau, din timp, să se ocupe…

După publicarea articolului intitulat “Locatarii din blocurile „Concept 9” vor să ajungă mai ușor la autobuzul de pe linia 27” (27 februarie), în care relatam că mai mulți târgumureșeni mutați de curând în acele blocuri solicită ca  autobuzele care circulă pe linia 27 dinspre Sapientia înspre Spitalul Județean să oprească și în stația din parcarea complexului comercial, am primit astfel de solicitări și din partea altor târgumureșeni din alte cartiere nou înființate. Este vorba, de exemplu, despre locatarii dintr-un cartier situat în zona Budiu. Aceștia solicită ca în apropiere să fie înființată o stație de autobuz, în prezent fiind nevoiți să parcurgă 1,5 kilometri până la prima stație.

Solicitările târgumureșenilor în astfel de cazuri trebuie să fie adresate Primăriei Târgu Mureș, care, la rândul ei, împreună cu SC Transport Local SA va studia oportunitatea solutionarii acestora, luând în considerare și numărul de solicitanți. Conform reprezentanților municipalității deciziile se iau în urma unui studiu privind, în primul rând, numărul de posibili viitori utilizatori ai serviciului de transport public în comun. În plus, înființarea de noi stații sau de noi linii de transport nu se poate face după fiecare solicitare în parte ci o dată sau de două ori pe an astfel încât utilizatorii transportului în comun să nu fie tulburați de modificările dese ale programului sau orarului curselor.

Trebuie menționat faptul că pentru certificatul de urbanism și pentru autorizația de construire în cazul unor ansambluri rezidențiale legea nu obligă dezvoltatorul imobiliar să asigure stații de transport în comun. Legea obligă doar să asigure un anumit loc de parcare, spații verzi etc. De bun simț ar fi însă ca dezvoltatorii să se gândească la nevoile viitorilor locatari și să discute, din timp, cu autoritatea locală și cu operatorul de astfel încât să integreze și acea zonă în rețeaua de transport public în comun.

Până atunci, celor care vă aflați în această situație vă recomandăm să vă adresați cu o solicitare Primăriei Târgu Mureș și/sau Transport Local SA pentru a găsi soluții situației în care vă aflați.

În octombrie 2023, Transport Local SA a mărit frecvența curselor iar în ianuarie au fost introduse două noi trasee.  Deocamdată, Transport Local SA așteaptă ca Guvernul să deblocheze cele 45 de posturi de șofer necesare pentru ca societatea să poată opera toate autobuzele noi, achiziționate de curând. D.B.

Stirile Punctul

Transport Local cere Guvernului să aprobe deblocarea 45 de posturi de șofer de autobuz. Altfel nu pot fi exploatate toate autobuzele noi sosite în Târgu Mureș

Societatea Transport Local S.a., cea care deservește transportul public în comun din Târgu Mureș are nevoie urgentă să angajeze șoferi. Doar că în toamna anului trecut, Guvernul a blocat angajările în baza Legii nr. 296 din 26 octombrie 2023 “privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung”. Pentru ca societatea să poată organiza concursuri pentru ocuparea posturilor libere este nevoie ca Guvernul să aprobe acest lucru printr-un memorandum.

În acest sens, consilierii locali municipali din Târgu Mureș sunt chemați, mâine, în ședință ordinară să aprobe un proiect de hotărâre privind privind “avizarea la nivelul operatorului economic S.C. Transport Local S.A. a unor măsuri organizatorice și economico-financiare”. Mai exact este vorba de un demers către Guvern pentru a debloca situația de la Transport Local și scoaterea la concurs a următoarelor posturi: 45 de posturi de șofer de autobuz; 20 de posturi la compartimentul comercial, marketing și vânzări; 3 posturi la atelierul de reparații auto electrice; 3 posturi la atelierul de reparații mecanice.

Numărul șoferilor de autobuze de care dispune societatea este de 162, față de numărul minim de 210 șoferi necesar pentru desfășurarea optimă a activității. “În condițiile în care, în luna noiembrie 2023, s-au predat către operator 21 de autobuze BMC ProCity diesel și 15 autobuze BMC Graton electrice, urmând ca în cursul anului curent să mai fie predate 38 de autobuze Mercedes hibride, luând în considerare totodată și cele 72 de autobuze primite anterior acestora, ar rezulta un număr total de 146 de autobuze, din care o mare parte nu vor dispune de personal calificat pentru a le exploata”, se arată în referatul de aprobare al hotărârii. .

Această hotărâre va fi înaintată de directorul general al S.C. Transport Local S.A Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în vederea inițierii de către minister a memorandului de aplicare parțială de către operatorul economic a prevederilor Legii nr. 296/2023 cu privire la desființarea posturilor vacante la data intrării în vigoare a legii.D.B.

Stirile Punctul

Reținut pentru agresarea unei femei în autobuz

Astăzi, 10 noiembrie 2023, polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Târgu Mureș au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 39 de ani, din județul Harghita, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Mai exact, în cursul dimineții, polițiștii au fost sesizați pentru a se deplasa pe strada Gheorghe Marinescu din municipiul Târgu Mureș, unde o persoană ar fi fost agresată fizic.

La fața locului, din primele verificări efectuate, precum și din relatările victimei, o femeie din Târgu Mureș, a reieșit faptul că, în timp ce aceasta se afla într-un mijloc de transport în comun, o persoană necunoscută i-ar fi aplicat în mod spontan o lovitură, ulterior părăsind în fugă autobusul într-o stație.

Persoana în cauză a fost depistată la scurt timp prin sprijinul unui echipaj din cadrul Direcției Poliție Locală, fiind vorba, conform identificării, despre un bărbat de 39 de ani, din județul Harghita.

Acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Târgu Mureș în vedere clarificării situației de fapt, dar și la o o unitate medicală de specialitate, pentru efectuarea unei evaluări psihiatrice.

La aceeași dată, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus față de acesta măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Mureș, în vederea executării măsurii.

Cercetările în cauză sunt efectuate în cadrului unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Stirile Punctul

Accident cu doua victime pe strada Republicii între un autobuz și un autoturism

Pompierii Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină în jurul orei 14:00, la un accident rutier produs pe strada Republicii din municipiul Târgu Mureș. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere și un echipaj medical SAJ, care au constatat faptul că accidentul rutier s-a produs între un autobuz și un autoturism cu 2 ocupanți. În urma coliziunii, o victimă de sex feminin, pasager al autobuzului, care a suferit leziuni minore în zona feței primește în aceste momente îngrijiri medicale, cele două pasagere ale autoturismului implicat fiind evaluate medical de către echipajul SAJ. Se asigură măsurile specifice prevenirii incendiilor.

Cele 3 persoane care au fost evaluate la fața locului, sunt transportate în acest moment la UPU Târgu Mureș de către echipajul medical SAJ, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Sg.maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș

Stirile Punctul

Șofer de autobuz și o pasageră decedați în accident la Chibed

În această dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DN13A, în localitatea Chibed, km 26+050 metri, între două vehicule.

Din primele date, conducătorul unui camion, respectiv un bărbat de 30 de ani, din comuna Batoș, care se deplasa pe direcția Sovata – Bălăușeri, într-o curbă la stânga, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz care se deplasa din sensul opus .

Din nefericire, în urma coliziunii, conducătorul microbuzului, un bărbat de 45 de ani, a decedat, iar ceilalți pasageri au fost evaluați la fața locului de către echipajele medicale de specialitate.

Astfel, în urma accidentului au rezultat 13 victime, dintre care o persoană decedată, 3 persoane rănite grav și 9 rănite ușor conform primelor concluzii de la fața locului. Acestea din urmă au fost transportate la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri și pentru alte investigații de specialitate.

Conducătorul camionului a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative.

De asemenea, la locul producerii accidentului au fost solicitați reprezentanții I.S.C.T.R. și S.D.N. Târgu Mureș, iar în intervalul de timp în care se efectuează activitățile specifice la fața locului și până la degajarea părții carosabile, traficul în zonă este deviat pe ruta Viforoasa – Miercurea Nirajului – Sărățeni, urmând a reveni cu detalii la momentul posibilității de reluare a circulației.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia urmează să stabilească toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.


ISU Mureș

Stirile Punctul

Amendat pentru că a parcat în stația de autobuz

În intervalul 04-06.09.2023, Poliția Locală Târgu Mureș a întocmit 185 procese verbale, aplicând amenzi în valoare totală de 44.150 lei și 8 avertismente.

Au fost sesizate blocări ale căilor de acces, de către autoturisme, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în parcarea din spatele Teatrului Național, pe str. Brașovului, Plevna, pe B-dul 1 Dec. 1918, la intersecția străzii Ion Buteanu cu Șurianu și în Piața Trandafirilor, ocuparea locului de parcare destinate persoanelor cu handicap în parcarea de la Shopping City și pe B-dul 1 Dec. 1918, precum și parcări neregulamentare pe str. Armoniei, Urcușului, Gheorghe Doja, la intersecția străzii Măgurei cu Pășunii, pe str. Horea, Petru Dobra, Înfrățirii și B-dul 1848, fiind luate măsuri pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto responsabili.

Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.

Stirile Punctul

Societatea de Transport Local atrage atenția asupra biletelor „refolosite” de șoferii de autobuz

Societatea de Transport Local din Târgu Mureș a anunțat că se primesc nenumărate sesizări din partea publicului călător, în care este semnalat faptul, că unii dintre conducătorii de autobuze eliberează bilete deja folosite, uzate, șifonate sau chiar rupte.

Societatea îi roagă respectuos pe clienți ca în asemenea situații să solicite eliberarea unui bilet nou, valabil, și să apeleze cu încredere nr. de telefon 0265.269.077 sau e-mailul office@transportlocal.ro, indicând data, ora, linia la care cel în cauă a fost martor la o asemenea situație, comunicând totodată indicativul autobuzului sau nr. de înmatriculare al acestuia.

Dezvoltarea continuă a transportului public local de călători depinde și de implicarea Dvs. a mai anunțat compania.