În chiar primul meci al competiției, sportiva noastră a eliminat-o pe principala favorită și a avansat printre primele 16 jucătoare ale tabloului principal. #servimpentruistorie#hairomania#tabletennis
Sud de France Arena din Montpellier a găzduit primul meci de top, în care Bernadette Szocs (#19 mondial), vicecampioana europeană en titre, a învins-o pe medaliata cu bronz mondial din proba de simplu, Chen Xingtong (China, #3 mondial), după o demonstrație de forță a tricolorei.
Bernadette Szocs a gestionat stilul de joc al adversarei și, treptat, și-a impus loviturile până a împins-o departe de masă pe adversară. Tricolora a avut precizie și intensitate la masa de joc, iar în ultimul set și-a dominat cap-coadă adversara de calibru, pentru victoria cu 3-0 (11-7, 12-10, 11-2).
“Sunt fericită. Nu e prima dată când câștig împotriva ei. Am fost optimistă și am vrut să joc fiecare punct. Mi-am făcut jocul așa cum am vrut. De fiecare dată când joc cu sportive din China, mă gândesc că joc cu oricare altă adversară. Întotdeauna vreau să dau ce e mai bun la masa de joc și să mă bucur de fiecare moment”, a spus componenta lotului național.
În optimile de finală, Bernadette Szocs o va întâlni pe învingătoarea meciului Ying Han (Germania) – Sabine Winter (Germania).
Jucătoarele de tenis de masă nu au nici „10% din veniturile unei jucătoare de tenis de câmp”. Bernadette a explicat că, deși performanțele pot aduce câștiguri notabile, când vine vorba de tenisul de masă, diferențele față de alte sporturi rămân uriașe.
„Nu pot să mă plâng. Dacă ajungi în top 30 mondial, îți pot spune că se câștigă bine, se poate și mai bine, tot timpul e loc de mai bine. Eu sunt fericită cu ce am, cu ce câștig. Nu pun accent pe lucrul acesta, eu pun accent doar pe rezultate. Dacă ai rezultate, vin și banii.”
Competiția i-a reunit pe sportivii de top din tenisul de masa.
Vicecampioana europeană en titre, a obținut o victorie remarcabilă în fața jucătoarei germane Ying Han (#30 mondial), campioana en titre de la Top 16 Europa, scor 3-1.
Deși a pierdut primul set, 5-11, Bernadette Szocs a schimbat cursul jocului cu alegerile potrivite la masă și a început să domine, demonstrând un nivel ridicat de concentrare și tehnică în seturile adjudecate cu 11-7, 11-9, 11-6. 🔜
Cu această victorie importantă, Bernadette Szocs își continuă parcursul în Japonia, iar în runda următoare o va întâlni pe Kuai Man (China, #4 mondial), sâmbătă, de la 12:05. Informații, program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/4lgNhFT
Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ
„Am făcut istorie și sunt mândră”, a transmis vicecampioana mondială din proba de dublu feminin, Bernadette Szocs, la sosirea în România, alături de antrenorul lotului național, Ionuț Seni!
Performerii din tenisul de masă românesc au avut parte de o primire călduroasă din partea reprezentanților Federației Române de Tenis de Masă și conducătorilor de la CSA Steaua București, președintele Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu și managerul secției de tenis de masă, Bogdan Marinescu.
“A venit și medalia mult muncită, mult dorită. Nu sunt pe deplin mulțumită, îmi doresc să joc de la egal la egal cu sportivele chineze, așa că mai am de muncit mult. Atunci, nu am realizat că sunt într-o finală la un Campionat Mondial, dar pe zi ce trece realizez cât de importantă e această medalie, cea mai importantă din cariera mea.
Am făcut istorie și sunt mândră. Pe podium a fost un sentiment aparte și sper că-l voi mai simți”, a declarat Bernadette Szocs, componentă a lotului național feminin și sportivă la CSA Steaua București.
Declarații a oferit și antrenorul Ionuț Seni, care a îndrumat-o la masa de joc pe noua vicecampioană mondială.
“Când am văzut tabloul a fost greu, pentru că pe partea noastră erau favoritele #1 și un cuplu din China, însă am luat fiecare meci pas cu pas și totul a ieșit bine.
Emoții mai mari au fost la meciul din sferturi, pentru că și prin șansă aveam ocazia să câștigăm o medalie, care era obiectivul nostru.
Poate că de acum înainte mă voi bucura, pentru că până acum am fost concentrat, în transă, și am lăsat-o pe ea să se exteriorizeze”, a spus Ionuț Seni, antrenor la CSA Steaua București la loturile naționale ale României.
Finaliste în premieră la o ediție a Campionatelor Mondiale, sportiva României și partenera din Austria au savurat momentele pentru care au muncit la masa de joc, în Doha, iar pe podium au urcat cu medaliile de argint, într-un moment special destinat sportivilor din elita tenisului de masă.
Bernadette Szocs a cucerit o medalie de argint istorică pentru tenisul de masă românesc la Campionatul Mondial Individual 2025, o încununare a carierei sale desăvârșite! Alături i-a fost Sofia Polcanova, prietena sa care reprezintă Austria, pentru un parteneriat care le-a adus în elită. #servimpentruistorie#hairomania#tabletennis
În Doha, Qatar, vicecampioanele europene en titre, care au format perechea favorită #10, au avut un parcurs magistral, cu cinci victorii pe tabloul principal de dublu feminin, un joc la cel mai înalt nivel, emoții, puncte spectaculoase și victorii în fața altor perechi favorite la podiumul mondial.
Duminică, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au întâlnit, în finală, perechea care nu a cedat vreun set la acest Campionat Mondial, Wang Manyu/Kuai Man (China, favoritele #2), într-un meci în care jucătoarele din Europa au încercat să-și impună jocul, însă pe care l-au cedat, scor 0-3 (6-11 6-11, 5-11).
Pentru Bernadette Szocs, argintul din Doha reprezintă prima medalie mondială la seniori din carieră!
De asemenea, ea este prima jucătoare din România cu medalie mondială în proba de dublu feminin, după titlul mondial cucerit de Maria Alexandru, împreună cu Shoko Takahashi, în 1975.
Parcursul este cu atât mai prețios cu cât Bernadette și Sofia sunt primele sportive din Europa, care după 1977 joacă finala mondială de dublu feminin.
Ultima româncă medaliată la Campionatul Mondial Individual era Otilia Bădescu, cu bronzul din 1993.
Totodată, tenisul de masă românesc oferă încă un sportiv pe podiumul mondial, după argintul obținut de Ovidiu Ionescu, în proba de dublu masculin, cu Alvaro Robles, în 2019.
Bernie va juca în finala Campionatului Mondial, alături de partenera austriacă Sofia Polcanova, după o luptă epică, în Doha, în semifinala în care jucătoarele de dublu feminin au fost la înălțime!
Cu medalia mondială asigurată pentru pătrunderea în semifinale, vicecampioanele europene en titre au intrat cu aceeași stare de spirit și încredere în propriile calități la masa de joc, contra favoritelor #7, Shin Yubin și Ryu Hanna, din Coreea de Sud.
Calificarea în finala mondială de dublu feminin a fost obținută în setul decisiv, după puncte spectaculoase, lovituri puternice și strategii variate care să le pună în dificultate pe adversarele asiatice.
Bernadette Szőcs și Sofia Polcanova au deschis în forță semifinala, cu 11-5, apoi au rupt din nou echilibrul în setul al treilea, când au făcut 2-1. Meciul captivant s-a prelungit până în setul decisiv, când perechea româno-austriacă a condus cu 10-7 și a ratat două mingi de meci.
Sub presiune, Bernadette Szőcs și Sofia Polcanova au construit ultimul punct, le-au împins pe adversare cu mult în spatele mesei de joc prin combinația de lovituri și au câștigat cu 3-2 (11-5, 8-11, 11-8, 9-11, 11-9), în aplauzele sălii.
Finala mondială, Bernadette Szőcs/Sofia Polcanova (Austria) – Wang Manyu/Kuai Man (China), este programată duminică, de la 16:15.
Bernadette Szocs şi partenera sa austriacă Sofia Polcanova s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de tenis de masă de la Doha. Ajunse între primele patru perechi de dublu feminin din lume, cele două sportive şi-au asigurat vineri prezenţa pe podium și implicit medaliile de bronz.
Bernadette Szocs și Sofia Polcanova și-au luat revanșa în fața campioanelor europene și s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Individual – 2025! #servimpentruistorie #hairomania #tabletennis
Cele mai bune perechi de dublu feminin din Europa s-au întâlnit în Doha, într-un nou meci spectaculos care s-a încheiat încă o dată în decisiv. După ce au fost învinse de Hana Matelova (Cehia) și Barbora Balazova (Slovacia) în finala Campionatului European din 2024, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au câștigat în meciul recent și au făcut pasul printre primele opt perechi de pe tabloul mondial.
Perechea româno-austriacă, favorita #10, a intrat ideal la masă și a câștigat primul set, însă le-a cedat pe următoarele două, după momentele echilibrate de joc.
La 1-2 la seturi, vicecampioanele europene au revenit cu un suflu nou la masă, iar Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au dominat până la final, cu acuratețe în lovituri și coordonare în mișcările făcute, pentru 3-2 (11-7, 9-11, 9-11, 11-5, 11-5), contra perechii Hana Matelova (Cehia)/Barbora Balazova (Slovacia).
În sferturile de finală este calificată și perechea Adina Diaconu/Maria Xiao (Spania).
Informații, program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3RGFXHa
Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ
Noi meciuri de simplu au avut loc pentru români la Campionatul Mondial Individual 2025, iar Bernadette Szőcs a avansat din nou pe tabloul feminin!
Prima sportivă tricoloră calificată în optimile de finală ale probei este Bernadette Szőcs, după un meci în care favorita #11 și-a impus loviturile și strategia la masa de joc contra sportivei Li Yu-Jhun (Taipei, #99 mondial). Jucătoarea noastră a gestionat finalul seturilor și a lovit decisiv la momentul potrivit pentru victoria cu 4-1 (11-9, 11-7, 11-8, 8-11, 11-7).
La masculin, cei doi tricolori aflați printre primii 32 de jucători de simplu au fost eliminați. Iulian Chirița (#88 mondial) a jucat primul, împotriva englezului Tom Jarvis (Anglia, #139 mondial). Deși au fost momente echilibrate de-a lungul seturilor în care s-a jucat la intensitate maximă, scorul a fost aspru și în defavoarea tricolorului, 0-4 (9-11, 12-14, 10-12, 7-11).
La scurt timp, Eduard Ionescu (#65 mondial) l-a întâlnit pe favoritul #11 al probei de simplu, Darko Jorgic, însă jocul i-a aparținut slovenului, într-un meci cedat de sportivul român, scor 0-4 (9-11, 7-11, 2-11, 6-11).
Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova, favoritele cu numărul 10 și vicecampioanele europene en titre, au debutat cu o victorie, la Campionatul Mondial de la Doha, în proba de dublu feminin, şi au ajuns printre primele 32 de perechi ale competiției.
Ele au eliminat perechea din Zambia Mubanga Kunda/Latifa Nalavwe, scor 3-0 (11-1, 11-6, 11-3). În următoarea rundă Szocs și Polcanova se vor duela cu perechea Clio Barcenas/Arantxa Cossio din Mexic.
Bernadette Szőcseste în continuare cea mai bine clasată jucătoare din Europa, în clasamentul mondial făcut public marţi. Eliza Samara şi Adina Diaconu sunt celelalte două românce prezente în top 100.
Szőcs Bernadette este în continuare cea mai bine clasată jucătoare din Europa, în clasamentul mondial făcut public marţi. Eliza Samara şi Adina Diaconu sunt celelalte două românce prezente în top 100.
După ce a ajuns în Stage 2 la Cupa Mondială, Szőcs a rămas pe locul 14 în ierarhia mondială, cu 1.640 de puncte. Din Europa, următoarea clasată este Sofia Polcanova (pe locul 15).
Bernadette Szocs e pe locul 14 în clasamentul mondial
Cu câte două victorii pe tabloul principal de dublu feminin, perechile Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (Austria), #31 mondial, și Elizabeta Samara/Andreea Dragoman, #27 mondial, s-au întrecut la masă pentru un loc în semifinala probei, iar vicecampioanele europene au găsit soluțiile, în joc, pentru a se califica.
Bernadette Szocs și partenera austriacă Sofia Polcanova au învins cu 3-0 (11-3, 11-4, 11-6), iar în semifinale vor întâlni perechea Wang Yidi/Sun Yingsha (China, #6 mondial).
În prima rundă a tabloului principal, sportivii noștri (#498 mondial) și-au pus în valoare calitățile contra perechii Simon Gauzy/Prithika Pavade (#38 mondial), francezii care au obținut medaliile de bronz la ultimul Campionat European, din Linz.
Bernadette Szocs și Eduard Ionescu și-au construit jocul și s-au completat prin loviturile propuse, au rămas fermi în momentele mai bune în care adversarii au revenit și au egalat situația la 2-2, iar în setul decisiv au acoperit toată masa de joc pentru victoria cu 3-2 (11-6, 9-11, 11-4, 2-11, 11-4).
Calificați printre primele 16 perechi de dublu mixt, tricolorii îi vor întâlni în runda următoare pe sud-coreenii Cho Daeseong/Shin Yubin (#43 mondial).
Szőcs Bernadette si-a revenit admirabil în primul meci de simplu jucat la WTT Star Contender Doha 2025, iar componenta lotului național a pătruns printre primele 16 jucătoare ale probei. #servimpentruistorie #hairomania #tabletennis
Surprinsă în primul set de Zong Geman (China, #81 mondial), vicecampioana de la Campionatul Mondial de Juniori din 2024, Bernadette Szocs (#13 mondial) și-a recalibrat jocul și a obținut un al doilea set crucial. Tricolora și-a apărat statutul de favorită și a folosit abilitățile care au consacrat-o pe finalul seturilor echilibrate, pentru 3-2 (3-11, 11-9, 8-11, 11-9, 11-9).
Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3WasSZh
Meciurile pot fi urmărite pe canalul de YouTube WTT–> https://bit.ly/3BVZ77E
Jucătoarea Bernadette Szőcs a fost desemnată sportiva anului 2024 de către Federaţia Română de Tenis de Masă, potrivit site-ului oficial al organizaţiei.
Szocs a obţinut anul acesta două medalii de argint la Campionatele Europene de seniori, la simplu şi dublu feminin, un loc cinci la Jocurile Olimpice de la Paris, la dublu mixt, o medalie de bronz la Top 16 Europa şi locul patru cu echipa României la Cupa Mondială pe echipe mixte.
Pe locul secund s-a clasat perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs, pentru clasările de la JO 2024 şi Cupa Mondială pe echipe mixte. Podiumul a fost completat de Darius Movileanu, care a cucerit două medalii de aur la Europenele de juniori, la echipe şi simplu masculin, două medalii de argint la Campionatele Europene U21, la dublu masculin şi dublu mixt, o medalie de bronz, cu echipa, la Campionatele Mondiale de juniori, şi locul 4 cu naţionala României la Cupa Mondială pe echipe mixte.
Bernadette Szocs (29 de ani), sportiva legitimată la Steaua București, și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața sa personală
Multipla campioană europeană a fost într-o relaţie cu Cristian Chiriţă, actualul logodnic al Larisei Iordache, iar acum a explicat de ce nu este implicată într-o nouă relație, deși e curtată intens.„Iubit nu am. Curtată sunt, bineînţeles, dar în momentul de faţă nu m-am gândit la o relaţie, că iubesc prea mult ce fac. Viaţa mea este sportul şi, până nu dau peste cineva care să înţeleagă că în prim-plan este tenisul de masă pentru mine… Niciodată nu am fost forţată să fac acest lucru, mereu am făcut sport din inimă şi am iubit sportul ăsta, că altfel ar fi foarte greu.
Deci cam aici ne e locul, iar eu sunt convins că la un moment dat tot vom reuşi acea medalie mult râvnită la Jocurile Olimpice. Anul acesta cadeţii şi juniorii şi-au făcut treaba foarte bine la Campionatele Europene şi Mondiale, cucerind titluri şi medalii la mai multe probe. Vedem generaţia care vine din spate şi noi spunem că suntem în grafic”, a explicat Romanescu.
Oficialul FRTM a menţionat că niciun sportiv din lotul României care a fost prezent la Paris nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, nu doar Bernadette Szocs.
„Păcat, pentru că singurul regret şi singurul insucces din 2024 a fost această participare la Paris care nu ne-a adus o medalie. Nu este vorba că Bernadette Szocs nu a fost în formă şi de aceea nu am reuşit. Nu e adevărat. Noi formăm o echipă. Iar la Paris am concurat şi în proba pe echipe sau dublu mixt… deci noi considerăm că la Paris niciun jucător român nu a fost în plenitudinea forţelor, nu a fost în forma sportivă la care ne-am fi aşteptat.
Pentru că poate nici Eliza Samara, poate nici Adina Diaconu nu au performat în proba pe echipe aşa cum o fac de obicei. Şi la mixt nici Ovidiu (Ionescu) nu a excelat. Aşa că eu spun că această presiune permanentă pentru această medalie olimpică a dus la acest insucces. Se întâmplă în sport, nu avem ce face. Pentru că pregătirea a fost foarte bună, s-a desfăşurat în condiţii excelente, dar parcă jocul nu a funcţionat aşa de bine la meciuri în toate probele. Parcă sportivii nu au fost ei. Iar imediat după Jocuri lucrurile s-au schimbat total şi au apărut rezultatele”, a menţionat el.
România, respectată în toată lumea la tenis de masă
Cel mai bun rezultat al tenisului de masă românesc la Jocurile Olimpice de la Paris a fost obţinut de Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs, care au încheiat pe locul 5 proba de dublu mixt. Perechea română s-a oprit în sferturile de finală, fiind învinsă de sud-coreenii Jonghoon Lim/Yubin Shin cu 4-0 (13-11, 11-8, 11-8, 11-8).
Tot la Paris, echipa feminină a României (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu; Andreea Dragoman, rezervă) a ocupat locul 9, la fel ca şi Bernadette Szocs în proba de simplu feminin. De asemenea, Elizabeta Samara (simplu feminin) a încheiat pe locul 17, Eduard Ionescu (simplu masculin) pe 17 şi Ovidiu Ionescu (simplu masculin) pe 33.
România s-a clasat pe locul al patrulea la Cupa Mondială de tenis de masă pe echipe mixte de la Chengdu (China), după ce a pierdut finala mică disputată contra Hong Kong-ului, cu scorul de 2-8. Echipa României a fost compusă din Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu, Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu şi Darius Movileanu.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristinel Romanescu, a declarat că Szőcs Bernadette ar putea cuceri titlul de cel mai bun sportiv pe 2024, în timp ce într-un clasament la toate disciplinele primul loc ar trebui să îi revină unui canotor.
„Noi încă nu am stabilit încă sportivul numărul 1 pe 2024, dar cred eu că Bernadette Szocs nu poate scăpa acest titlu. Anul acesta ea are în palmares cele mai bune rezultate, cele mai multe medalii. Este locul 14 mondial, a participat la Jocurile Olimpice unde a obţinut locul 5 la mixt, are locul 4 acum cu echipa la Cupa Mondială şi aşa mai departe. Nu m-am gândit foarte mult la o nominalizare pentru titlul de cel mai bun sportiv al anului la toate disciplinele, dar eu spun că ar trebui să fie un sportiv de la canotaj. Asta pentru că cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice le-au adus cei de la canotaj. Nu mă consider un specialist în canotaj, dar poate să fie Simona Radiş, pentru că este una dintre sportivele cu două medalii la Paris”, a precizat Romanescu.
Debut pentru România la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024, în Sichuan Gymnasium din Chengdu, China!
România (favorita #12) și-a început parcursul din Stage 1 cu Coreea de Sud (favorita #3), însă la final tuturor meciurilor scorul a fost 3-8, iar sportivii noștri așteaptă întâlnirile din zilele următoare pentru a triumfa.
Perechelile de dublu mixt au fost primele la masa de joc, iar Eduard Ionescu și Elizabeta Samara (#25 mondial) au încântat în primul set și au jucat cu același entuziasm și în cel final cu Cho Daeseong/Kim Nayeong (#111 mondial), însă scorul le-a fost nefavorabil, 1-2 (11-9, 4-11, 12-14).
Meciurile de simplu au oferit un ritm alert și puncte spectaculoase. Bernadette Szőcs (#14 mondial) a menținut speranțele României, iar printr-un joc la înălțime a învins-o pe Shin Yubin (#11 mondial), scor 2-1 (11-9, 4-11, 11-8). În meciul masculin, Ovidiu Ionescu (#46 mondial) a cedat cu Jang Woojin (#14 mondial), 0-3 (6-11, 6-11, 8-11)
Meciul de dublu feminin a închis întâlnirea, după ce perechea Elizabeta Samara/Bernadette Szőcs (#369 mondial) a cedat cu Shin Yubin/Jeon Jihee (#2 mondial), 0-2 (1-11, 8-11).
Pentru tricolori urmează meciurile cu Singapore (luni, ora 04:00) și Taipei (marți, ora 04:00).
Tricolorii revin în China, pentru ultima competiție majoră internațională din finalul acestui an!
Cupa Mondială Echipe Mixte revine cu ediția din 2024, programată între 1-8 decembrie. Cele mai puternice echipe din lume cu o componență de top vor juca la competiția prestigioasă. Fiecare meci se poate încheia doar 3-0 sau 2-1, iar prima echipă care acumulează 8 puncte câștigă întâlnirea.
Echipa mixtă a României: Bernadette Szocs (#14 mondial), Elizabeta Samara (#51 mondial), Adina Diaconu (#91 mondial), Andreea Dragoman (#112 mondial), Ovidiu Ionescu (#46 mondial), Eduard Ionescu (#75 mondial), Andrei Istrate (#169 mondial), Darius Movileanu (#197 mondial). Antrenori: Andrei Filimon și Ionuț Seni
România este favorita #12 la actuala ediție în care participă cele mai puternice 16 echipe din lume, iar informații sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ZfkecP
Bernadette Szocs și-a aflat următoarea adversară de la WTT Finals Fukuoka 2024!
Vineri, de la 11:00, faza sferturilor de finală le aduce față în față pe Szőcs Bernadette (#17 mondial) și Satsuki Odo (Japonia, #8 mondial), într-un nou meci de nivel înalt.
Szőcs Bernadette, singura sportivă non-asiatică din sferturile de finală, a învins-o printr-un joc solid pe Hina Hayata (Japonia) 3-1 (12-10, 11-7, 6-11, 11-6), în timp ce Satsuki Odo a eliminat-o pe colega sa, Mima Ito, scor 3-1 (11-13, 12-10, 11-5, 13-11).
Informații, pe site-ul FRTM. Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/4fSSPnK
Componenta lotului național al României a pătruns printre primele opt jucătoare ale competiției care le-a adus la start pe cele mai bune 16 sportive la nivel mondial, iar prima prestație a sportivei noastre a încântat.
Bernadette Szocs (#17 mondial) a eliminat-o pe Hina Hayata (Japonia, #5 mondial), în fața publicului nipon, scor 3-1, în Kitakyushu General Gymnasium, după cinci întâlniri directe, de-a lungul timpului, care i-au aparținut adversarei medaliate cu argint și bronz la Jocurile Olimpice de la Paris.
Dubla medaliată cu argint la Campionatul European din acest an a avut un joc la înălțime, cu lovituri precise și puternice care au dezarmat-o pe Hina Hayata în primele două seturi. Deși a cedat al treilea set, Bernadette Szocs a respectat până la capăt planul de joc elaborat alături de antrenoarea Mihaela Șteff, iar în setul final a reușit să fie superioară în schimburile de la masa de joc pentru 3-1 (12-10, 11-7, 6-11, 11-6)
„Sunt fericită, pentru că am câștigat cu Hina Hayata. Am jucat de multe ori cu ea și am reușit să o înving acum. Am avut încredere, am spus că voi da tot ce am mai bun, iar într-un final am câștigat cu ea. Vreau să continui să joc precum azi.
Nu este ușor să joci în Japonia contra sportivelor japoneze, dar eu sunt fericită că sunt aici și vreau doar să mă bucur de joc. Sunt fericită pentru prestația de azi și vreau să continui”, a spus Bernadette Szocs, imediat după debutul la WTT Finals Fukuoka 2024.
În sferturile de finală, tricolora o va întâlni pe învingătoarea meciului Mima Ito (Japonia) – Satsuki Odo (Japonia).
Informații, pe site-ul FRTM. Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/4fSSPnK
România are din nou o reprezentantă în topul tenisului de masă. Pentru a doua oară, Szőcs Bernadette (#17 mondial) joacă la WTT Finals, de această dată în Fukuoka, competiție programată între 20-24 noiembrie, în Japonia.
Primele 16 jucătoare la nivel mondial se întrec pentru victorii pestigioase, iar Bernadette Szocs a înlocuit-o pe Cheng Meng (#4 mondial), campioana olimpică de la Paris.
Prima adversară este Hina Hayata (Japonia), iar meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/4fSSPnK
Până la WTT Finals Fukuoka 2024, Bernadette Szocs, dubla vicecampioană europeană din acest an la simplu și dublu feminin, și-a îndeplinit un obiectiv la pe plan național, după ce a încheiat pe primul loc cu CSA Steaua București turul Campionatului Național Echipe Seniori Superliga.
„E foarte important Campionatul Național pentru mine, pentru că reprezint un club pe care-l iubesc din toată inima, așa că de fiecare dată când sunt la masa de joc reprezint cu mândrie Steaua
Este foarte important pentru mine cu cine sunt în echipă, ce echipă am, ce antrenori am lângă mine, pentru că este foarte important să ne simțim ca într-o familie. De fiecare dată este foarte important să ne încurajăm și să încercăm să ne ajutăm și să fim una lângă cealaltă la bine și la rău”, a spus Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă.
Jucătoarea română de tenis SzőcsBernadette, numărul 17 mondial, va participa la Turneul Campionilor (WTT Finals), care va avea loc în perioada 20-24 noiembrie, în Japonia, după ce campioana olimpică Meng Cheng şi-a anunţat retragerea din competiţie, transmite Xinhua.
Chen, numărul patru mondial, nu a participat la nicio competiţie internaţională după Jocurile Olimpice de la Paris, unde şi-a apărat titlul olimpic cucerit la Tokyo, obţinând şi aurul cu echipa.
Federaţia Internaţională de tenis de masă (World Table Tennis – WTT) a precizat miercuri că alţi doi chinezi, Zhendong Fan şi Long Ma, s-au retras de la WTT Finals Fukuoka.
Germanul Benedikt Duda îl va înlocui pe Fan, iar suedezul Anton Kallberg îi va lua locul lui Ma.
La JO 2024, Fan a cucerit aurul la simplu masculin, iar împreună cu Ma şi Chuqin Wang au câştigat titlul pe echipe.
Turneul Campionilor, care va încheia sezonul competiţional, reuneşte la Kitakyushu cei mai buni 16 jucători de simplu, la feminin şi masculin, alături de cele mai bune opt echipe, masculin şi feminin. Europa are doar două reprezentante la feminin, pe austriaca Sofia Polcanova (numărul 14 mondial) şi pe SzőcsBernadette.
WTT Champions Frankfurt 2024 s-a încheiat în optimile de finală pentru Szőcs Bernadette (#17 mondial), după un meci de nivel înalt în Süwag Energie ARENA din Germania.
După victoria importană cu Suh Hyo Won (Coreea de Sud, #21 mondial), componenta lotului național a jucat contra campioanei mondiale cu echipa Chinei, Chen Xingtong (#7 mondial), într-un meci deschis superb de Szőcs Bernadette.
Sportiva noastră a fost dezinvoltă în primul set în care a dominat prin jocul propus, scor 11-6, însă schimbarea a fost produsă de Chen Xingtong de-a lungul seturilor care au urmat, iar din păcate Bernadette a cedat, scor 1-3 (11-6, 4-11, 3-11, 5-11).
În aceeași fază a competiției, Elizabeta Samara o întâlnește pe Wang Yidi (China), joi, de la 19:30.
Tricolora a avansat printre primele 16 jucătoare în competiția cu o concurență acerbă, printr-o victorie de moral. Bernadette Szocs (16 mondial) a învins-o pe Suh Hyo Won (Coreea de Sud, #21 mondial), prima victorie a sportivei noastre, la a cincea întâlnire între cele două la masa de joc.
În fața apărătoarei, Bernadette Szocs și-a construit jocul cu atenție și a accelerat la momentul potrivit de-a lungul schimburilor, iar jocul superior i-a adus un avans de două seturi. Sportiva asiatică a reușit să pună în dreptul său setul al treilea, iar ultima parte a meciului a fost echilibrată. Tricolora a rămas stâpănă pe situație și a continuat prestația bună de la masa de joc, pentru 3-1 (11-8, 11-6, 8-11, 12-10).
La final, Bernadette Szocs a oferit o primă reacție: „Am fost entuziasmată să vin din nou în Frankfurt, pentru că la ediția trecută am avut o prestație bună aici, iar de această dată vreau să pot performa și mai bine. Când am auzit că va fi WTT Champions aici, în Frankfurt, am fost fericită, pentru că am jucat bine aici și am așteptări mari”, a declarat componenta lotului național.
🔜 În runda următoare din Germania, Bernadette Szocs o va întâlni pe Chen Xingtong (China), a patra favorită de pe tabloul feminin.
Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/4hyYFft
Sportivii din topul mondial sunt la WTT Champions Frankfurt 2024, într-o nouă competiție în care două dintre componentele naționalei României sunt la start. În Süwag Energie ARENA din Germania, Szőcs Bernadette și Elizabeta Samara își încep parcursul de pe tabloul principal, printre primele 32 de jucătoare.
Competiția se desfășoară între 3-10 noiembrie, iar meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY, cu primele adversare deja aflate–> https://bit.ly/4hyYFft
În clasamentul mondial Szőcs Bernadette, dubla vicecampioană europeană din acest an, ocupă poziția a 16-a, iar Elizabeta Samara este pe locul 58.
Sportiva, considerată una dintre cele mai bună jucătoare de tenis de masă a României în acest moment, a reacționat public printr-un mesaj enigmatic.
”Stabilește limite, nu toată lumea merită zâmbetul tău. Înconjoară-te de cei care te înalță și te apreciază”, este mesajul enigmatic postat de Szocs pe social media.
În ciuda înfrângerii, Bernadette Szocs a bifat o performanță unică în cariera ei: a obținut prima sa medalie în proba de simplu, la un Campionat European de seniori.