din

La 26 de kilometri de Târgu Mureș, în satul Călimănești, comuna Fântânele, se află un conac construit începând cu anul 1740 de către György Simény, cunoscut ulterior ca Simén, în care marele poet al Ungariei, Sándor Petőfi, a luat ultimul său prânz înainte de a dispărea pe câmpul de bătălie de la Sighișoara din 30-31 iulie 1849, acolo unde armata țaristă a învins oastea revoluționarilor maghiari conduși de generalul polonez Jozsef Bem.

‘Binecuvântată să fie această casă în care marele nostru poet, Petőfi Sándor a prânzit pentru ultima dată pe 30 iulie 1849’, se arată pe o placă de marmură amplasată pe peretele dinspre stradă a conacului Simén din Călimănești, cunoscut acum ca Petry Estate Winery.

De altfel, tot interiorul conacului, restaurat de către noul proprietar începând cu anul 2006 până în 2016, după ce l-a preluat într-o stare avansată de degradare, poartă amprenta marelui poet al Ungariei, care, pentru maghiari, are aceeași însemnătate ca Mihai Eminescu pentru români.

Așa cum se întâmplă în cazurile de dispariții neelucidate, și despre șederea lui Sándor Petőfi la conacul Simén s-a scris o legendă: se spune că acesta și-a petrecut ultimele zile din viață sub copacul din interiorul conacului, cunoscut și ca bătrânul dud.

Istoria personalităților care au trecut pragul conacului Simén din Călimănești nu se oprește aici, iar acest fapt este dezvăluit pe aceeași placă de marmură, scrisă în limba maghiară, care spune că pe aici a trecut și cel mai mare scriitor maghiar, Mór Jókai, documentele vremii arătând că acesta își căuta prietenul dispărut în timpul bătăliei de la Sighișoara.

‘În timpul călătoriei sale în Transilvania, a stat în această casă scriitorul ungar Jókai Mór, în 18-20 mai 1853’, găsim înscris pe placa de marmură.

Istoricii spun că între cei doi mari oameni de cultură maghiari a existat nu doar o prietenie, ci și o camaraderie, aceștia numărându-se printre inițiatorii Revoluției de la 1848-1849, atunci când, în 15 martie 1848, la Cafeneaua Pilvax din Budapesta, Sándor Petőfi a recitat pentru prima dată poezia Cântec Național (Nemzet Dal), iar Mór Jókai a citit cele 12 puncte ale Proclamației.

Profesorul de istorie Istvan Rozsa, care în timpul său liber organizează evenimente la conacul Simén, ne-a expus istoria acestui conac.

‘Este un conac care datează din secolul al XVIII-a lea. Acest conac a aparținut familie Simén – o familie de nobili maghiari care a deținut conacul până la al Doilea Război Mondial. Conacul a fost construit între anii 1740-1780. La construirea conacului s-au folosit materiale din jurul locului și a fost construit de meșterii locali. După Al Doilea Război Mondial, familiile de nobili și-au pierdut mare parte din avere. Așa s-a întâmplat și la Călimănești, unde familia Simén a fost alungată din acest loc, iar Partidul Comunist a pus stăpânire pe terenurile familiei, respectiv pe clădirea de reședință a familiei. După colectivizare, pământurile familiei au fost preluate de către CAP, clădirea aceasta a funcționat ca birouri pentru CAP-ul local. În timpul regimului comunist clădirea a ajuns într-o stare destul de degradată, nu s-a investit pentru menținerea ei. După anul 1989, când au fost restituite clădirile către moștenitorii familiei Simén, aceasta era într-o stare foarte degradată. A fost predată către administrația locală, iar Primăria din comuna Fântânele a folosit clădirea ca centru de cultură, cămin cultural’, a declarat, pentru AGERPRES, profesorul de istorie Istvan Rozsa.

Profesorul a spus că în acest conac au avut loc mai multe evenimente pentru oamenii din sat, dar din cauza degradării și a lipsei de investiții, clădirea a fost închisă în anul 2006.

‘Clădirea s-a degradat tot mai mult, Primăria din Fântânele nu a dispus de fonduri pentru renovare și s-au gândit să atragă un investitor care are o putere financiară consistentă, prin care să se poate salva acest conac foarte, foarte important din zonă. Salvarea a venit de la familia Petry, o familie de măcelari, descendentă dintr-o familie de nobili maghiari, care și-a deschis prima măcelărie încă în anii 1890. Familia provine din Târgu Mureș și au fost de acord să investească în acest conac, să facă o cramă, un restaurant, camere de cazare și un centru SPA. Fiind o familie de măcelari, carnea și vinul sunt o pereche foarte, foarte reușită și din acest motiv s-a decis investirea în cramă. Așa că, în 2006 a început reconstrucția conacului și în 2016 s-a deschis crama, care produce, în marea majoritate, struguri și vin alb, pentru că locul este prea rece pentru a se produce struguri roșii de calitate. După această localitate nu se mai cultivă struguri, fiindcă clima este prea rece’, a precizat Rozsa.

Profesorul ne-a dezvăluit puțin din ceea ce se întâmplă acum în acest conac, arătând că, în urmă cu un an, aici a fost deschis un restaurant, care a funcționat doar pentru evenimente, însă din această toamnă, din septembrie, va fi restaurant a la carte, în care ‘încercăm să combinăm tradiționalul cu modernismul’.

În plus, aici au fost înființate și 22 de camere cu 50 de locuri de cazare, respectiv un centru SPA cu jacuzzi, care se încadrează în arhitectura clădirii.

În via de la poalele conacului l-am găsit și pe oenologul Ernő Suszter, cel care se îngrijește și de calitatea vinului și, firește, de cramă.

‘Avem un singur sortiment de vin roșu și un sortiment de vin roze. Restul vinurilor le avem din struguri albi, fiindcă deja suntem la extremitatea estică a zonei Târnavei Mici, în care se mai coc strugurii. Noi producem în jur de 8.000-10.000 de litri de vin anual. De obicei Muscat Ottonel, Sauvignon blanc și Fetească Regală. Bineînțeles că cel mai mult producem Fetească Regală, care e un soi autohton, având originea aici, lângă noi, lângă Sighișoara, la Daneș. Oaspeții din străinătate caută întotdeauna un soi local, un vin pe care nu îl mai găsesc în afara țării’, a afirmat oenologul.

Ernő Suszter ne spune că, deși clima e mai caldă decât a fost în trecut, nopțile sunt destul de reci, iar aromele din strugurii albi se păstrează mult mai bine decât în zonele secetoase și foarte calde. În plus, o caracteristică a zonei este solul ‘un pic mai calcaros’, care are mai mulți nutrienți potriviți pentru soiurile de struguri albi.

‘Când străinii ne întreabă despre soiurile autohtone le spunem despre Feteasca Regală, pe care nici măcar nu o putem traduce, așa că sunt foarte interesați. Poate că nu putem concura cu Chardonnay-ul francezilor sau cu Riesling-ul germanilor, pe care le producem și noi, de aceea ne lăudăm mai mult cu soiurile locale. Noi nu avem o experiență atât de avansată în special în privința soiurilor pe care le-am adus din Franța, Italia sau Germania’, a mai spus Ernő Suszter.

Conacul Simén este construit din cărămidă și piatră de râu, a fost ridicat inițial pe plan dreptunghiular, dar în secolul al XX-lea s-a adăugat un pridvor și o terasă acoperită. Acesta este situate vis-a-vis de Biserica reformată din Călimănești, care datează de la sfârșitul secolului al XVIII-a, în anul 1792.

Ultimul proprietar al conacului înainte de naționalizare a fost Sárdi György, care a fost medic la închisoarea de la Aiud.

Localnicii cred că stabilirea primului membru al familiei nobiliare Simény sau Simén la Călimănești se poate să fi fost influențată și de istoria locului, mai ales că, înainte de venirea acestora la Călimănești, hotarul acestei localități era deja celebru. Și aceasta pentru că, în anul 1605, aici s-a organizat marea adunare națională a Scaunelor Secuiești, ocazia cu care secuii i-au jurat credință lui Bocskai István, pe care l-au recunoscut ca Principe al Transilvaniei.

Cât despre dispariția poetului Sándor Petőfi în timpul bătăliei din 30-31 iulie 1849, după ultimul prânz de la Călimănești, arheologii au reușit, în urma unei cercetări arheologice, să stabilească exact câmpul pe care s-a purtat bătălia de la Sighișoara din 30-31 iulie 1849, între armata țaristă și cea a revoluționarilor maghiari.

În perioada 2018-2019, Muzeul Literar pe Petőfi din Budapesta, Institutul și Muzeul de Istorie Militară și Muzeul Județean Mureș au inițiat o cercetare comună pe teren, pentru a afla informații despre cursul bătăliei în care se crede că și-a pierdut viața și poetul Petőfi Sándor.

Moartea poetului Petőfi Sándor, care avea doar 26 de ani, este învăluită în mister și în prezent, iar din acest motiv a generat numeroase teorii, speculații și legende: una spune că ar fi fost luat prizonier de către ruși, alta că ar fi fost văzut grav rănit și ar fi murit în zona numită acum Fântâna Șpanului, din apropiere de Vânători, iar alta că ar fi fugit cu o rusoaică.

Mai există încă o teorie, care spune că, în urma uciderii generalului rus Grigori Iakovlevici Skariatin, cel care conducea armata țaristă, în bătălia de la Sighișoara, în semn de răzbunare, rușii nu ar mai fi cruțat pe nimeni și nu ar mai fi luat prizonieri, iar Sándor Petőfi s-ar fi numărat printre victimele acelui măcel, fiind îngropat într-una dintre cele trei gropi comune din incinta Ansamblului Memorial Petőfi din Albești. AGERPRES