Reghin alături de Moldova
Având în vedere că municipiul Reghin este înfrăţit cu oraşul Ungheni din Moldova, a fost invitat în perioada 31 august – 2 septembrie 2012, să ia parte la Zilele Oraşului Ungheni şi la aniversarea celor …
Având în vedere că municipiul Reghin este înfrăţit cu oraşul Ungheni din Moldova, a fost invitat în perioada 31 august – 2 septembrie 2012, să ia parte la Zilele Oraşului Ungheni şi la aniversarea celor …
Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Tîrnăveni a fost inaugurată în data de 1 ianuarie 1960. Mai mulţi directori s-au perindat în această perioadă la conducerea instituţiei, dar de câţiva ani fotoliul de director a …
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că CSM a pornit o investigaţie împotriva unei comunităţi naţionale, în cazul declaraţiilor făcute la mitingul de la Sfântu Gheorghe la începutul lunii, …
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Horea’ al judeţului Mureş, col. Dorin Oltean, a declarat, vineri, că cei peste 100 de oameni care au fost mobilizaţi încă de joi după amiază în Munţii Călimani …
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a anunţat, joi, că în Registrul general de evidenţă a salariaţilor – REVISAL, pe parcursul lunii august, s-au înregistrat 861 de contracte de muncă noi, ceea ce reprezintă un …
Principala preocupare a Uniunii Democrate Maghiare din România în perspectiva alegerilor parlamentare este mobilizarea cetăţenilor la vot pentru atingerea pragului electoral şi în niciun caz încheierea vreunei alianţe cu Partidul Civic Maghiar (PCM) sau cu …
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a anunţat, joi, că a reluat intervenţia la incendiul de pădure şi păşune alpină izbucnit în urmă cu o zi, la cota 2100 a Vârfului Pietrosul, …
Promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a crescut cu aproape un procent după soluţionarea contestaţiilor, a anunţat, miercuri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. ‘Din cele 178 de contestaţii admise (din totalul de 518 depuse, …
Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş, Liviu Timar, a declarat presei marţi că deşi cantitatea de precipitaţii este cu mult sub media multianuală, nu se poate vorbi de culturi calamitate în totalitate, …
Vremea continuă să se mențină caldă la începutul lunii septembrie. Potrivit prognozei meteo pentru Transilvania emisă de Administrația Națională de Meteorologie în perioada 4-11 septembrie vom avea doar o zi de ploaie: Valorile termice se …
Consiliul Județean a început procedurile de licitație pentru un contract care se va derula timp de 4 ani și care are ca obiect întreținerea drumurilor județene pe timp de iarnă. Potrivit anunțului de licitație, CJ …
Doi bărbaţi din comuna Chiheru de Jos au fost surprinşi de poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş şi de angajaţii Asociaţiei de Vânătoare Hermina Mureş, după ce au ucis un urs …
Dintre cei 2.293 de absolvenţi de liceu care au participat la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, 518 au depus contestaţii, după afişarea rezultatelor, a anunţat, luni, inspectorul şcolar general adjunct, preşedintele comisiei judeţene …
La sfârșitul lunii august au fost date publicității datele actualizate ale recensământului realizat anul trecut. Cum a evoluat populația județului Mureș în ultimii ani și care sunt concluziile pe care le putem trage din analiza …
Am avut o discuţie – dispută pe Facebook despre deja celebrele borduri de pe Drumul Naţional 15 Tîrgu-Mureş – Reghin. Amicul meu de discuţie îmi spunea că soluţia tehnică ar fi în regulă, că e …
Vara aceasta s-au împlinit cinci ani de la începutul derulării fondurilor europene Regio în Regiunea Centru. Rezultatul: 1.083 proiecte depuse, 123 de proiecte finalizate deja, peste 380 milioane de euro contractate prin proiecte de către …
Cel mai mare festival din oraș și cel mai mare de acest fel din țară a ajuns la ediția cu numărul 10. Peninsula își deschide porțile joi 23 august pentru încă o ediție la care …
Aeroportul Transilvania Târgu Mureș a formulat plângere penală împotriva d-lui Runcan Petru Ștefan, directorul general al R.A. Aeroport Transilvania Târgu Mureș și a d-nei Hang Mărioara, director economic al R.A. Aeroport Transilvania Târgu Mureș pentu …
Guvernul a inițiat un proiect de hotărâre, prin care dorește să modifice contractul-cadru privind condițiile de acordare a asistenței medicale, prin sistemul clasic al asigurărilor sociale de stat. Mai exact, Guvernul ar vrea să introducă …
Festivalul Văii Mureşului şi-a recăpătat haina tradiţională după ce comercianţii de chilipiruri şi mititei nu au mai avut acces la manifestare. De asemenea, pe scenă au revenit interpreţi care au legătură cu viaţa satului. Sâmbătă …
În istoria modernă a jocurilor olimpice, județul Mureș a dat până acum cinci sportivi care au reușit să câștige medalii. În ordine cronologică, fac referire la: Hazai Kálmán care în 1936 la Jocurile Olimpice de …
O tragedie petrecută cu câțiva ani în urmă, în orașul spaniol La Laguna din Tenerife, când focul a transformat unul dintre monumentele reprezentative ale oraşului în ruină, a îndemnat departamentul pompierilor de aici (Spania) să …
Problema depozitării deşeurilor a apărut odată cu punerea în aplicare a normelor Uniunii Europene care prevedeau închiderea gropilor clasice de gunoi şi deschiderea de depozite ecologice de deşeuri. Chiar dacă municipiul Tîrnăveni a făcut paşii …
Proiectiile din secțiunea “Shadow Shorts” vor avea loc in doua seri, Miercuri si Joi, 15-16 August, incepand cu orele 20:30. Sectiunea “Umbre – Scurt Metraje” sau “Shadow Shorts” a Festivalului International de Film Transilvania, cuprinde 12 scurt …
La Galeria de Artă de la parterul MUREŞ MALL, se desfăşoară până la 31 august 2012, expoziţia de fotografie cu titlul „INSTANTANEE MEDIEVALE”, organizată de Şcoala Populară de Arte din cadrul Centrului Judeţean Pentru Cultură …
Toți cei trei sportivi mureșeni care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra au ieșit din competiții. Nici înotătorul Norbert Trandafir, nici Eniko Barabas Mironcic la canotaj și nici gimnastul Cristin Bățagă nu a reușit …
Un candidat la examenul de titularizare organizat în județul Mureș a reușit să obțină la proba dată la disciplina Istorie, nota 1,3. Ministerul Educației a dat publicității aceste note, ele putând fi consultate pe fiecare …
Unii specialiști consideră că alimentele se vor scumpi în medie cu 30-35% în perioada următoare După ce sfârșitul anului 2011 a fost afectat de o secetă istorică, una dintre cele mai severe din ultimii 50 …
Cei 34 de consilieri județeni, plus președintele Consiliului Județean (CJ) și-au făcut publice declarațiile de avere, după validarea lor în funcție. Dacă ne uităm la averile lor, constatăm că avem la conducere județului o pleiadă …
La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 10-12 august, platoul ,,La Alei” de pe malul Mureșului va fi din nou gazda ,,Festivalului de datini şi obiceiuri de pe Valea Mureşului”, cunoscut ca Festivalul de la Răstoliţa. …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.