noștri

Stirile Punctul

Viktor Orban la congresul UDMR din Cluj: „Vrem să trăim în pace cu vecinii noștri”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că maghiarii doresc să trăiască în pace alături de cetățenii români.

„Noi, maghiarii, vrem să trăim în pace și cooperare cu vecinii noștri. Relațiile dintre cele două țări sunt ‘atât de complexe încât este foarte dificil să ne imaginăm ceva mai complicat”, a declarat premierul ungar Viktor Orban într-un interviu acordat vineri postului public de radio Kossuth, informează agenția de presă ungară MTI.

Interesul nostru, al maghiarilor, este ca economia României să prospere – a afirmat, vineri, premierul ungar Viktor Orbán în cadrul emisiunii Bună dimineaţa, Ungaria! a postului public Radio Kossuth.

Noi, maghiarii, vrem să trăim în pace şi cooperare cu vecinii noştri – a precizat şeful guvernului maghiar aflat la Cluj-Napoca. El a spus că este „foarte greu de imaginat ceva mai complicat” decât relaţia dintre cele două ţări, aşadar „cu un astfel de trecut istoric, atunci când există pace şi cooperare, acestea nu sunt lucruri naturale, nici întâmplătore, ci rezultatele unei hotărâri”.

Prim-ministrul ungar, care participă vineri la congresul de 35 de ani al UDMR, organizat în satul Juc-Herghelie (comuna Jucu, judeţul Cluj), a subliniat că România are un prim-ministru care gândeşte în mod similar, de aceea trebuie profitat de ocazie pentru a îmbunătăţi cooperarea. Viktor Orbán a observat: România este angajată într-o luptă serioasă pentru a restabili echilibrul financiar al economiei sale, ceea ce este un lucru dureros şi o provocare serioasă. Este vorba de partenerul nostru comercial deosebit, iar cu cât românii au mai mulţi bani, cu atât comerţul româno-ungar va funcţiona mai bine – a remarcat el.

În opinia lui Viktor Orbán, viaţa politică a provocat problemele economiei româneşti. Dacă stabilitatea, previzibilitatea şi posibilitatea de a planifica pe termen lung lipsesc, dacă oamenii sau partidele subestimează valoarea şi virtutea stabilităţii, respectiv a echilibrului economic şi financiar; consecinţele vor fi „implementarea unor sugestii întâmplătoare, precum şi deciziile economice luate pe termen scurt şi într-o manieră oscilantă” – a punctat el.

Premierul maghiar a adăugat că, deseori, rezultanta unui număr mare de decizii economice cu efecte pe termen scurt, dar aparent populare, este generarea problemelor economice mari. Viktor Orbán a apreciat prim-ministrul român ca fiind o persoană experimentată şi respectabilă. În formularea sa: dacă există un om care, pe baza activităţii de până acum – în decursul căreia a dovedit că este un lider foarte bun – are şansa de a „îndrepta această claie de fân clădită cam strâmb”, acelea este Ilie Bolojan.

MTI

Stirile Punctul

Explicaţiile ANAF privind controalele dese la micii contribuabili: “Având aceeaşi sumă, acelaşi salariu, colegii noştri preferă să nu lucreze la mari contribuabili”

Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor, a dat explicaţii privind controalele dese la micii contribuabili, arătând că, pentru că au acelaşi salariu, inspectorii ANAF preferă să nu lucreze la mari contribuabili şi să meargă către micii contribuabili, unde activitatea este mult mai simplă, transmite News.ro.Astfel, asistăm la o depopulare în zona marilor contribuabili şi o suprapopulare în zona micilor contribuabili. Şeful instituţiei a mai anunţat că reorganizarea ANAF-ului va veni imediat ce un proces de digitalizare se finalizează.
Citește articolul complet

Stirile Punctul

Ciolacu despre preluarea Azomureș de către Romgaz: „Este cea mai bună soluție pentru agricultorii noștri”

Producătorul de gaze de stat Romgaz a anunțat că este interesat de achiziția combinatului Azomureș, care produce îngrășăminte chimice procesând gaze naturale. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, înainte de ședița de Guvern, că susține această inițiativă, precizând este cea mai bună soluție pentru agricultorii români.

„Este o analiză complexă, în sensul în care nu ne uităm la un singur combinat, ne uităm la piața de îngrășăminte din România. Automat, un producător de gaze naturale ar avea o sinergie interesantă cu un astfel de activ. În acest moment, suntem într-o perioadă incipientă. Urmează să avem un consultant care să ne ajute să facem acel studiu de piață”, a declarat Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, miercuri, în conferința ZF Power Summit.

D.G.

Programul Național „Masă Sănătoasă” pentru 2025, adoptat. Un pas important pentru educația și sănătatea copiilor noștri

Guvernul României a adoptat astăzi Hotărârea privind instituirea Programului Național „Masă Sănătoasă” (PNMS) pentru anul 2025.

Programul prevede acordarea zilnică a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ din România, astfel:

🔹Masă caldă, preparată în regim propriu, pentru unitățile care dispun de cantină;
🔹Masă caldă în regim catering, pentru unitățile fără cantină;
🔹Pachet alimentar, acolo unde nu se pot asigura mese calde.

Hotărârea include anexe cu variante orientative de meniu, dezvoltate pe baza recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică.

✅Pentru anul școlar 2025-2026, lista beneficiarilor va fi stabilită până la data de 1 februarie 2025. Selecția unităților de învățământ care vor beneficia de program va fi realizată de Inspectoratele școlare, conform unor criterii aprobate de Ministerul Educației.

Scopul programului este promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul copiilor și tinerilor, sprijinirea participării la educație, menținerea echilibrului socio-emoțional și reducerea abandonului școlar.

🔴În județul Mureș, 34 de școli au beneficiat de acest program în anul școlar 2023-2024. În calitate de fost președinte și actual vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, am susținut activ acest program, încurajând extinderea lui către un număr cât mai mare de elevi.

Stirile Punctul

Farcaș Mihai-Dan, candidat la SENAT: ”Sistemul lor, banii noștri! Stop privilegiilor ascunse!”

Solicit explicații clare și urgente din partea vicepreședinților Agenției Naționale pentru Sport, Thomas Răzvan Moldovan (PSD) și Toncean Gabriel-Sebastian (PNL), cu privire la scandalul național al premiilor pentru sportivi, împărțite dubios cu personal TESA și administrativ.

După cum știe toată țara deja, doamna președinte a Agenției Naționale pentru Sport, Lipă Elisabeta (PSD), în contradictoriu cu senatorul Novak Levente (UDMR), în cearta lor, au scos la iveală un sistem creat tot de mediul politic, care împarte drepturile obținute prin reușitele sportivilor, cu non-sportivii aflați în conjuctură politică sau nu, în cadrul lanțului de instituții și federații.

Doamna Lipă Elisabeta, a avut o carieră de sportiv român de apreciat și lăudat!

Înainte de a intra în miezul problemei, vreau doar să subliniez faptul că problema pe care o constat, sentimentul de dezgust pe care-l am, nu este față de doamna Lipă Elisabeta, care a avut o carieră de sportiv român de apreciat și de lăudat, nici către persoanele amintite în acest articol, ci către un sistem corupt creat pe un fundament legal de către unii, sistem în care se ”luptă” și ”sacrifică” alții acum, ca să beneficieze de acele privilegii ascunse. Sub promisiunea că se va reforma sistemul, rămân totuși aceleași privigelii ascunse, netaxate, care din necunoștința sau neatenția celor care acum pozează pentru următorii 4 ani de acces la sistem, l-au scos la iveală.

Reprezentanții mureșeni PSD și PNL, nu au sesizat aceste inadvertențe!

Să fie clar, atenția este pe o lege inechitabilă, nedreaptă, neconstituțială dacă mă întrebați, dar și de faptul că avem reprezentanți din județul Mureș, acolo la Agenția Națională pentru Sport, doi la număr, care ar fi trebuit să constate și să sesizeze aceste aspecte, dar care se complac în schimb în gestionarea acestor privilegii ascunse.

Vreau să recompensăm valoare muncii și rezultatele! Fără privilegii acunse!

Ca antreprenor pursânge mureșean care înțelege valoarea muncii reale, mă revoltă modul în care acești politicieni distribuie banii publici. Agenția Națională pentru Sport (A.N.S.), aflată sub supervizarea lor, gestionează solicitările federațiilor sportive autorizate. A.N.S. are peste 160 de angajați pe organigramă, iar bugetele de venituri și cheltuieli, cât și rapoartele de activitate, nu sunt actualizate de câțiva ani, pe site-ul oficial al instituției. Totuși, în loc să sprijine performanța sportivă, ei se folosesc de această platformă pentru a împărți fonduri uriașe în mod discreționar, ignorând adevăratele nevoi ale sportivilor și contribuabililor.

Politicienii de azi, la fel ca și cei din trecut, au transformat instituțiile publice într-un teren de joc personal, în care premiile și recompensele sunt acordate unor persoane care nu contribuie, fără nicio justificare reală. Premii care nu sunt supuse aceluiași regim de taxe și impozite ca a oricărui alt român cu carte de muncă. Vă imaginați un grup de oameni care cu astfel de venituri, dar fără contribuție la sistemul de pensii, cu acces la politicienii care dau legile, cum își vor putea creiona ”propriul sistem special de pensii”?

La toți la fel, sau deloc!

De ce să nu aibă și un profesor de excepție, un programator, un inginer sau un muncitor merituos aceleași drepturi fiscale ca și personalul TESA din federații, sau președinți de CLUBURI și FEDERAȚII? Este strigător la cer cum banii publici sunt împărțiți în funcție de interesele lor politice, fără transparență sau respect pentru contribuabili.

România nu mai poate tolera acest sistem de privilegii ascunse!

Ca viitor senator de Mureș, voi lupta pentru un cadru legislativ care să sprijine performanța și munca adevărată – atât în sectorul public, cât și în cel privat, diferiențind între cei care performează și cei care profită de conjuctura sistemului existent. Banii românilor nu sunt de împărțit între câțiva privilegiați! Este timpul să ne asigurăm că fiecare leu cheltuit din taxele și contribuțiile noastre este investit corect și echitabil.

Sunt Farcaș Mihai-Dan, antreprenor pursânge și candidez pentru Senat!

Stirile Punctul

(P) Soós Zoltán: La alegerile din 9 iunie, este în joc viitorul copiilor noștri

„La alegerile din 9 iunie, este în joc viitorul copiilor noștri. Decidem dacă pentru generația următoare, Târgu Mureșul va fi locul inactivității sau al dezvoltării, ne întoarcem sau progresăm. Este foarte important ce alegem. Înainte! Nu înapoi” – a transmis primarul Soós Zoltán.

Edilul a adăugat: sărbătorim Ziua Internațională a Copilului o dată pe an, dar copiilor trebuie să le creăm zilnic condiții astfel încât să se simtă bine în oraș. De aceea considerăm extrem de importantă renovarea locurilor de joacă existente, de aceea planificăm noi locuri de joacă tematice, de aceea construim noi creșe și grădinițe, de aceea renovăm și echipăm școlile cu echipamente educaționale moderne, de aceea dezvoltăm Grădina Zoologică, de aceea construim piste pentru biciclete.

„Într-un singur mandat nu se pot rezolva problemele omise timp de douăzeci de ani. Acum patru ani am ales dezvoltarea, iar miza este acum mai mare decât atunci. Ceea ce am construit până acum a fost zadarnic dacă ni se ia și ajunge pe mâinile altora: pentru ceea ce am muncit, ajunge pe soarta indiferenței și al nepăsării. De aceea este important pe 9 iunie: Înainte! Nu înapoi” – a spus Soós Zoltán.

Târgu Mureșul oferă și în acest an un program variat pentru copii! Astăzi, sâmbătă cetatea va găzdui spectacole de teatru, casă de joacă, confecționare de instrumente, basme și concerte, iar pe strada Enescu vor avea loc diverse activități meșteșugărești și programe muzicale.

Sport

Trei titluri de campion național și alte 2 clasări de top în competiția internațională IFBB Grand Prix pentru sportivii noștri

În cadrul Campionatului Național de Culturism și Fitness, desfășurat în weekendul recent încheiat, ziua de sâmbătă, repartizată categoriilor de seniori, le-a adus sportivilor legitimați la CSU Târgu Mureș recompensa determinării și disciplinei de care au dat dovadă:

🏆🥇 Andra Dinică – locul 1 – Women’s Bikini 164cm (campioană națională)

🏆🥇 Andrea Erika Ilyés – locul 1 – Women’s Bikini 162cm (campioană națională)

🏆🥇 Sergiu Istvan – locul 1 – Men’s Physique +182cm (campion național)

🏆🥉 Izabella Erika Demény – locul 3 – Women’s Bikini 158cm

Fiecare clasare pe podium marchează eforturile constante depuse de aceștia, alături de implicarea antrenorilor personali, cărora le suntem extrem de recunoscători, Pop Paul Alexandru și Radu Crișan.

În competiția internaționala IFBB Grand Prix Romania, Sergiu Istvan, câstigător al cardului Elite Pro, și Andra Dinică au obținut alte trei rezultate frumoase:

🏆🥇 Sergiu Istvan – locul 1 – Men’s Physique +182cm și 🥈 locul 2 în categoria Men’s Physique Overall

🏆🥉 Andra Dinica – locul 3 – Women’s Bikini Fitness 164cm

Felicitări tuturor sportivilor secției de culturism și fitness, coordonată de antrenorii Dumitru Cheteleș și Sebastian Popovici, pentru toate rezultatele remarcabile înregistrate pe scena Campionatului Național, desfășurat în perioada 15-19 mai, la BT Arena Cluj-Napoca!

Credit foto: Simion Liviu Photography

Stirile Punctul

Árpád János Potápi: La pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, păşim pe urmele strămoşilor noştri

Pe drumul care duce spre Şumuleu Ciuc, pelerinii păşesc pe urmele strămoşilor lor, iar busola lor interioară arată acel principiu prin care doresc să rămână fideli memoriei, credinţei şi valorilor părinţilor, bunicilor şi străbunicilor lor – a declarat, joi, la Sânzieni, judeţul Harghita, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar.

Politicianul a luat parte la adunarea participanţilor din Ţinutul Secuiesc şi din Slovacia la cel de-al 7-lea Pelerinaj Ecvestru „Márton Áron”, organizat în faţa capelei Sfântul Ştefan de pe Vârful Filtrului, din Sânzieni. Pelerinii călare duc panglici de rugăciune din localităţile din regiune, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, care va avea loc sâmbătă.

„Astăzi, pornim pe un drum unde nu ne ghidează GPS-ul, semnele de circulaţie sau dirijorii de trafic, păşim pe urmele strămoşilor noştri când parcurgem cărările bătute de ei călare sau pe jos” – a declarat Árpád János Potápi.

Politicianul a mai adăugat că speră ca şi fiii, nepoţii şi strănepoţii pelerinilor să parcurgă acest drum.

„Avem nevoie de un fel de busolă interioară care ne arată fără greş vocaţia umană” – a citat secretarul de stat cuvintele lui Márton Áron, adăugând că legendarul episcop romano-catolic al Transilvaniei ar spune şi astăzi: Încă mai avem nevoie de acea busolă interioară. (…) „Urmăm acea busolă care, de la regele Sfântul Ştefan încoace, a protejat poporul nostru maghiar în Bazinul Carpatic” – a afirmat secretarul de stat.

Acesta a amintit că, în urmă cu 14 ani, odată cu reînnoirea politicilor naţionale ale Ungariei, au sperat că vor putea consolida nu doar sentimentul de apartenenţă, ci şi experienţa acesteia, iar toate programele servesc acestui scop.

„Scopul nostru este să implicăm cât mai mulţi maghiari în această solidaritate naţională” – a explicat politicianul, exprimându-şi bucuria că din ce în ce mai mulţi tineri şi copii se alătură acestor programe.

Árpád János Potápi a amintit că Pelerinajul Ecvestru Márton Áron este organizat pentru a 7-a oară, numele său aminteşte de turneul din anul 1947 al episcopului, când a conferit Sacramentul Sfântului Mir, iar credincioşii l-au urcat pe un cal pentru a-i proteja integritatea fizică.

Călăreţii vor ajunge, vineri, la ora 18:00, în şaua dintre cei doi munţi de la Şumuleu Ciuc, unde vor participa la o liturghie.

Sursa: MTI

Stirile Punctul

(P) Péter Ferenc: Avem nevoie de mai multe fonduri UE pentru a sprijini fermierii și antreprenorii noștri

Fermierii au putut afla ultimele inovații și tendințe în agricultură în acest weekend la Mureș Agro Expo Maros, organizat de Departamentul de Dezvoltare Rurală din cadrul Asociației Visit Mures pentru prima dată în Gornești. Evenimentul a atras 70 de companii naționale și străine și peste 2000 de vizitatori în cele două zile ale expoziției. „Pentru mine, a fost o bună ocazie de a discuta cu antreprenorii care activează în domeniul agriculturii despre măsurile care îi vor ajuta pe fermieri și antreprenori în următorii ani. Pentru ca fermierii noștri să fie competitivi, este important ca fondurile europene la care avem dreptul să fie utilizate și să existe mai mulți bani pentru a sprijini fermierii și antreprenorii”, a declarat la eveniment Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș. El a adăugat că pe 9 iunie prin votul nostru putem avea un cuvânt de spus în schimbarea în bine a UE.

Cod AEP: 23240001
Biroul de Presă al UDMR Mureș

AnunturiStirile Punctul

Investițiile în infrastructura școlară înseamnă investiții în viitorul copiilor noștri!

”De la începutul mandatului am depus eforturi pentru ca procesul educațional al tinerei generații să se desfășoare în cele mai bune condiții! Investițiile în infrastructura școlară înseamnă investiții în viitorul copiilor noștri! Infrastructura deteriorată, ca urmare a neglijenței de ani de zile, poate prezenta riscuri pentru siguranța elevilor și a personalului școlar. Prin reparații și modernizări se reduc riscurile de accidente și incidente”,a declarat primarul municipiului Târgu Mureș,Soós Zoltán, în conferința de presă susținută vineri, 15 septembrie 2023, alături de viceprimarul Alexandru György, cel care coordonează activitatea Direcției Școli a municipalității.

Potrivit celor 2 demnitari, educația a fost și este o prioritate în acest mandat, iar investițiile în infrastructura școlară se ridică la valori record în ultimii 3 ani, atât ca sume, cât și ca procent de execuție. Sunt sute de contracteînderulare, pentru aaducetoateșcoliletârgumureșene la nivelulmileniului III ca dotări, iar de o atențiedeosebităbeneficiazăproiectelemari de investițiiînunitățileșcolare, din fondurieuropene, darșiguvernamentaleși locale.

Iată mai jos o sinteză a datelor prezentate în conferința de presă:

REABILITAREA ȘCOLILOR, PRIORITATEA PRIMĂRIEI TÂRGU MUREȘ

În intervalul: 2016 – 2020 au fost alocați:

14.097.750 lei pentru lucrări de investiții;

36.388.334 lei pentru lucrări de reparații;

În intervalul 2021 – 2023 au fost alocați:

30.779.000 lei pentru lucrări de investiții;

49.332.000 lei pentru lucrări de reparații.

LUCRĂRI EFECTUATE ÎN 2023

Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși

  • renovarea acoperișului;
  • terenul de sport
  • pista de atletism;
  • trotuarele din curtea școlii – în curs de renovare;
  • finanțare din bugetul local.

Liceul Tehnologic Gheorghe Șincai

  • renovare interioară și exterioară;
  • înlocuire conducte de apă;
  • sistemul de încălzire;
  • linii electrice;
  • renovare săli de clasă, (podele noi, tencuială, zugrăvire pereți);
  • finanțare din bugetul local.

Școala Gimnazială Friedrich Schiller

  • acces săli de clasă;
  • creare noi săli de clasă;
  • consolidare fundație;
  • finanțare din bugetul local și din fonduri europene.

Liceul Tehnologic Ion Vlasiu

  • reabilitare teren de sport;
  • modernizare cantină
  • înlocuire ferestre;
  • finanțare buget local.

Liceul Tehnologic Avram Iancu

  • contract de lucrăriîn valoare de 8.899.057 lei;
  • finanțare nerambursabilă de 60,55%.

Școala GimnazialăTudor Vladimirescu

  • modernizare curte;
  • reabilitare teren de sport;
  • 14 table inteligente interactive;
  • 8 table inteligente interactive (2021 și 2022);
  • finanțare PNRR.

Liceul Vocațional de Artă

  • renovare scară principală;
  • renovare săli de clasă din bugetul local;
  • finanțare din buget local.

Cartierul Belvedere

  • au început lucrările la o nouă creșă și grădiniță;
  • finanțare externă.

Şcoala Gimnazială Dr. Bernády György

  • reabilitare teren de sport;
  • montare covor de cauciuc;
  • finanțare din bugetul local.

Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu

  • reabilitare căi de acces;
  • finanțare din bugetul local.

Liceul Tehnologic Traian Vuia

  • reabilitare trotuare;
  • finanțare din bugetul local.

Grădinița cu Program Normal nr. 3 Ștefania

  • asfaltare curte;
  • finanțare din bugetul local.


1.           Table interactive

În cursul anului 2021 s-au achiziționat 8 table interactive în valoare de 139.977,32 lei TVA inclus.

În anul 2022 s-au achiziționat 40 de table interactive în valoare totală de 586.698,90 lei TVA inclus,

 În anul 2023 s-au achiziționat 20 de table interactive în valoare de 298.690 lei TVA inclus. Acestea au fost distribuite unităților de învățământ cu prioritate ciclul primar.

2.           Mobilier preșcolar, școlar și de birou:

Achizițiile de mobilier s-au făcut în baza unui acord cadru și s-au încheiat contracte subsecvente în funcție de alocările bugetare, după cum urmează:

2021: S-au achiziționat piese de mobilier ( pătuțuri, saltele, pupitre școlare, scaune școlare) în valoare totală de 1.148.062,75 lei TVA inclus;

2022: S-a achiziționat mobilier pentru licee și gimnazii, în valoare de 983.244,58 lei TVA inclus și mobilier pentru creșe și grădinițe în valoare de 525.461,54 lei TVA inclus.

3.           Dotări terenuri și săli de sport:

În anul 2021 s-au achiziționat dotări pentru terenuri și săli de sport în valoare totală de 148.297,80 lei, TVA inclus. Din aceste dotări amintim: mese de tenis, panouri baschet, porți de handbal/fotbal, mingi, saltele etc.).

În anul 2022 s-au achiziționat dotări pentru terenurile și sălile de sport (mese de tenis, panouri de baschet, porți de handbal/fotbal, mingi, saltele etc.) în valoare totală de 149.956,66 lei TVA inclus.

4.           Terenuri de sport 2021-2023:   (17 terenuri de sport)

– Reabilitare asfaltat teren de sport la Liceul Tehnologic ”Aurel Perșu” -150.000 lei TVA inclus;

– Reabilitare asfaltat teren de sport la Școala Gimnazială ”Serafim Duicu” – corp B -260.000 lei TVA inclus;

– Reabilitare asfaltat teren de sport la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” -180.000 lei TVA inclus;

– Amenajare – teren de sport (asfaltare) la Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”- corp C- 220.000 lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport cu tartan la Școala Gimnazială ”Dacia” corp C – 500.000 lei TVA inclus;

– Reabilitare asfaltat teren de sport la Colegiul Vocațional de Artă-100.000 lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport la Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” corp B – 320.000 lei TVA inclus;

– Amenajare 2 terenuri de sport cu tartan la Școala Gimnazială ”Romulus Guga” -410.000  lei TVA inclus;

– Amenajare  teren de sport cu tartan la Liceul Tehnologic ”Electromureș” – 420.000  lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport cu tartan  la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” – 520.000  lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport cu tartan și asfalt  la Scoală Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” -770.000  lei TVA inclus;

– Amenajare  teren de sport cu tartan  la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” -600.000  lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport cu tartan  la Școala Gimnazială ”Europa” -600.000  lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport cu tartan și asfalt  la Școala Gimnazială ”Bernády György” – 660.000  lei TVA inclus;

– Reabilitare asfaltat teren de sport la Liceul Tehnologic ”Traian Vuia”  – 150.000 lei TVA inclus;

– Amenajare teren de sport cu gazon sintetic la Școala Gimnazială ”Serafim Duicu” corp A – 400.000 lei TVA inclus.

Proiecte cu finanțare prin PNRR:

  1. Eficientizarea energetică la Liceul Teoretic Gh. Marinescu (buget aprobat 2023: 792.000 lei);
  2. Eficientizarea energetică la Școala Gimnazială Romulus Guga din Târgu Mureș (buget 2023: 850.000 lei, Credit Angajament: 7.639.000 lei);
  3. Eficientizarea energetică la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș (buget 2023: 2.860.000 lei, Credit Angajament: 3.173.000 lei);
  4. Eficientizarea energetică la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Târgu Mureș (buget 2023: 3.842.000 lei, Credit Angajament: 4.483.000 lei);
  5. Eficientizarea energetică la Școala Gimnazială nr.7 din Târgu Mureș (buget 2023: 2.827.000 lei, Credit Angajament: 3.129.000 lei);
  6. Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ  (buget PNRR: 48.033.000 lei).


ALTE LUCRĂRI DE INVESTIȚII ÎN ȘCOLI 2021-2023

  1. Lucrări de eliminare a igrasiei – nr. contract32/06.05.2022 – SC Industrial Mureș Construct SRL. Valoarea contractului – 376.995,20 lei + TVA. Contract finalizat la începutul lui 2023.

S-au efectuat lucrări de eliminarea igrasiei la soclul clădirii de la Grădinița P.P. Nr. 16, la demisolul Școlii Gimnaziale Dr. Bernády György, la demisolul Colegiului Național Al. Papiu Ilarian, la demisolul Colegiului Agricol Traian Săvulescu, la Liceul Vocațional de Artă și la Grădinița P.N. nr. 3.

  • Extindere și modernizare clădire pentru amenajare creșă str. Apaductului nr. 54 – 56 – nr. contract 162/19.10.2021 – Asoc. SC Terra Nostra 2001 SRL Bistrița, SC AICI Cluj SA și SC Arhicris Logistic  SRL – durata contractului 24 de luni, termen de finalizare octombrie 2023, dar nu mai târziu de 31.12.2023. Valoarea contractului – 8.487.730,34 lei cu TVA. Proiectare și execuție lucrări pentru creșă, fără dotări. Partea de proiectare finalizat. Contract cu finanțare din fonduri europene.


  • Reabilitare, consolidare și mansardare  Școala Gimnazială “Friedrich Schiller” din Municipiul Târgu – Mureș – nr. contract61/08.06.2022 – asoc. SC Conart Structuri SRL. – lider și SC. KES BUSINESS SRL. asociat – durata contractului 20 luni, dar nu mai târziu de 31.12.2023. Valoarea contractului – 7.544.902,00 lei + TVA.

Proiectare și execuție. A fost finalizată proiectarea și a fost dat ordinul de începere a lucrărilor. Contract cu finanțare din fonduri europene.

  • Servicii de verificare a proiectului tehnic aferente proiectului Reabilitare, consolidare și mansardare  Școala Gimnazială “Friedrich Schiller” din Municipiul Târgu – Mureș – nr. contract 159/20.09.2022 – SC. EXCLUSIVO GLOBAL SRL. – durata contractului 20 de luni, dar nu mai târziu de 31.12.2023. Valoarea contractului – 24.500,00 lei cu TVA. Verificarea proiectului. În curs de derulare.
  • Servicii de dirigenție șantier aferente proiectului „Reabilitare, consolidare și mansardare  Școala Gimnazială “Friedrich Schiller” din Municipiul Târgu – Mureș” nr. contract 178/07.10.2022 – Valoarea contractului – 133.910,00+ TVA. Durata contractului se extinde și pentru  perioada de garanție de bună execuție.


  • Lucrări de montaj sisteme de ventilație cu recuperare– nr. contract108/20.07.2022 – SC EUROMINERVA SRL Tg-Mureș. Valoarea contractului – 403.748,40 + TVA. Contract finalizat. S-au montat sisteme de ventilație cu recuperare de căldură din cuprul la Grădinița P.P. Albinuța, Grădinița P.P. Licurici, Grădinița P.P. nr. 15, Grădinița P.P. nr. 12, Grădinița P.P. nr. 10, Grădinița P.P. Dumbrava Minunată și Grădinița P.P. Lumea Copiilor.
  • – nr. contract124/05.08.2022 – SC DATA LOGIC AZIMUR SRL Târgu Mureș. Valoarea contractului – 374.872,00 + TVA. Contract finalizat.

S-a reabilitat terenul de sport cu gazon artificial și gard de împrejmuire la Școala Gimnazială Serafim Duicu corp A și gard de împrejmuire la terenul de sport de la Școala Gimnazială Serafim Duicu – corp B.

  • Proiect amenajare curte Școala Gimnazială Europa – nr. contract137/23.08.2022 – SC MOUA STUDIO SRL Cluj Napoca. Valoarea contractului – 95.500,00 lei. Lucrările sunt în curs de execuție.
  1. nr. contract268/31.12.2021 – SC Eurominerva SRL Tg-Mureș. Valoarea contractului – 1.180.990,00 + TVA. Contract finalizat. S-au achiziționat 48 de cazane de 115 kW, 5 cazane de 80 kW, 4 cazane de 60 kW, 8 cazane de 30 kW, 1 cazan de 24 kW, 1 cazan de 300 kW, 6 boilere tanc în tanc de 500 L și 5 boilere termoelectrice de 200L.
  1. Lucrări de asfaltare curți, terenuri de sport și alei pietonale la unitățile de învățământ

SUBSECVENT 3 nr. contract 163/16 -20.04.2022 – asocierea SC Astor Com SRL – liderși SC Citadin Prest SA – asociat.

Valoarea contractului 3.361.344,54 lei + TVA.

Contract finalizat în luna martie 2023.

  • Amenajarealeipietonaleșiasfaltareterenuri sport la ȘcoalaGimnazială Serafim Duicu corp B.
  • Amenajareteren de sport la  LiceulTehnologic Avram Iancu

Înainte de renovare                           

După renovare

  1. Reparații curente la instituțiile de învățământ din Municipiul Târgu Mureș – valoarea contractului – 99.942,15 lei cu TVA. Contract finalizat. S-au făcut lucrări de reparații la hidroizolație la Grădinița P.P. Rândunica, Grădinița P.P. Licurici, Grădinița P.P. Paradisul Copilăriei și tencuieli la fațada internatului Colegiului Agricol Traian Săvulescu.
  1. Lucrări de instalații termice, instalații de gaz și montaj centrală termică la Liceul Vocațional de Artă-corp clădire aparținând Municipiului Târgu Mureș – valoarea contractului – 105.508,41 lei +  TVA. Contract finalizat, s-au montat centrale termice și instalațiile aferente.
  1. Achiziție gheretă paznic – Valoarea contractului – 33.600,00 lei + TVA. Contract finalizat. S-au achiziționat patru gherete pentru paznici: la Școala Gimnazială Mihai Viteazul, la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu corp A, la Liceul Teoretic Bolyai Farkas și la Liceul Vocațional Reformat.
  1. SF construcție atelier școlar, bloc alimentar și sala de sport la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu corp C – nr. contract59/08.06.2022 – SC PROIECT SRL Tg-Mureș. Valoarea contractului – 52.466,65 lei + TVA. Contract în derulare.
  1. – nr. contract81/29.06.2022 – SC NET CONF SRL. Valoarea contractului – 89.915,94 lei + TVA. Contract finalizat. S-au montat panouri fotovoltaice de 15 kW la Grădinița P.P. Rază de soare.

CURSE ȘCOLARE PENTRU ELEVI!

Pe lângă investițiile în infrastructură, Primăria Târgu Mureș a luat o serie de măsuri pentru a crea un mediu modern,  demn de secolul 21! Liniile de autobuz destinate elevilor au continuat să funcționeze și în 2023, pentru ca elevii să ajungă mai repede la școală, iar traficul să fie degrevat. Nu în ultimul rând, bursele elevilor au fost achitate la timp, iar școlile au fost echipate cu table inteligente, astfel încât copiii să poată învăța folosind metode moderne.

Din fonduri PNRR a fost semnat în luna iulie a acestui an un contract de 48 de milioane de lei pentru 32 de unități de învățământ (grădinițe, școli, colegii și licee). Echipa Primăriei Târgu Mureș a reușit să obțină una dintre cele mai mari finanțări pentru dotarea unităților de învățământ!

În scurt timp, școlile din oraș vor beneficia de:

➡ mobilier nou;

➡ echipamente pentru ateliere;

➡ echipamente pentru laboratoarele IT;

➡ echipamente pentru laboratoare de științe;

➡ echipamente pentru cabinetele medicale;

Continuăm să muncim și să investim în viitorul orașului nostru!

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Sport

Cadeții noștri, medaliați la Campionatul European de Karate Goju Ryu din Belgia

Priță Aris Luca, Miclea Natalia și Priță Iana Irina, antrenați de Nicolae Stanciu, s-au întors recent cu rezultate foarte frumoase de la Campionatul European de Karate Goju Ryu din Belgia.

@aris.p4 și-a mai trecut în palmares încă un titlu important, și anume pe cel de🥈vicecampion european la categoria Kumite cadeți +70 kg.

@miclea_natalia a obținut medalia de bronz🥉la categoria Kumite cadeți -54 kg.

Succesul lor a fost completat de minicadeta @iana_038, care s-a clasat pe locul 5 în proba Kumite -48 kg.

„Sportivii au avut un debut bun, reușind să îndeplinească obiectivele și să aducă rezultatele mult așteptate. Mă bucur pentru reușită! Vom continua cu pregătirea pentru Cupa României și sperăm să obținem randamentul dorit. Știu că este dificil să ai multiple vârfuri de formă la distanță de câteva săptămâni, dar alături de colegii mei sportivi vom face tot posibilul pentru a îmbunătăți performanța și de a aduce cât mai mult prestigiu clubului, orașului și implicit, țării”, a transmis dr. Nicolae Stanciu.

Ediția a XX-a s-a desfășurat la Liège, între 14 și 17 septembrie și a reunit 690 de competitori din 17 țări.

Antrenorul mureșenilor este mândru că are nu doar campioni la sport, ci şi la școală.

„Pe lângă antrenamentele de pregătire și programul competițional ce stau la baza rezultatelor sportive de excepție, titluri mondiale și naționale, tinerii karateka sunt elevi ce excelează şi la învățătură, lucru de care nu pot să fiu decât extrem de mulțumit”, a adăugat dr. Nicolae Stanciu, maestru emerit al sportului, care la rândul lui îmbină cu succes profesia de medic ortoped și cea de antrenor.

Priță Aris Luca a fost proaspăt admis anul acesta la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, profilul Matematică-Informatică, intensiv Informatică. Miclea Natalia este elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Vocațional de Artă Tg. Mureș, iar Priță Iana Irina studiază la Gimnaziul Al.Ioan Cuza din Tg. Mureș, în clasa clasa a VII-a.

Stirile Punctul

Nu ne putem despărți de pantalonii noștri cargo în acest sezon! Iată o prezentare generală a look-urilor de toamnă

Pantalonii cargo au revenit în moda pentru femei și bărbați în ultimele sezoane. Elementul lor cel mai caracteristic sunt buzunarele mari cusute pe părțile laterale ale picioarelor. Atât stiluri mai largi, cât și mai potrivite sunt disponibile pe rafturile magazinelor. Cum să porți acești pantaloni pentru a asigura cel mai la modă aspect? Cu ce ​​haine ar trebui combinați acești pantaloni? Consultă sfaturile de mai jos!

Sunt pantalonii cargo pentru toată lumea?

La început, pantalonii cargo nu vor atrage pe toată lumea. În prezent, buzunarele mari de pe laterale au funcție decorativă. Forma lor adesea lejeră se va potrivi, de exemplu, cu tricourile strânse, crop-topurile curte de damă, dar și hanoracele supradimensionate. Persoanele care iubesc soluțiile de modă confortabile pot alege și pantaloni cargo pentru femei și bărbați în varianta trening, așa cum vei găsi pe https://www.bolf.ro/.

Cu ce ar trebui să porți pantalonii cargo?

Pantalonii cargo arată foarte bine în stilurile de stradă, așa că este o idee bună să-i combini cu hanorace sport, de preferință cele care pot fi puse peste cap. Dacă îți place moda minimalistă, alege îmbrăcăminte de bază. Sau poate îți place stilul militar care este extrem de aproape de pantalonii cargo? 

Există o mulțime de pantaloni cargo disponibili pe piață în culorile kaki, maro și gri. Urmând această tendință, merită să cumperi și o jachetă bomber, datorită căreia poți crea ținute de zi cu zi cu adevărat atrăgătoare. Unii oameni combină și pantalonii cargo cu cămăși groase de flanel sau tricouri pentru ținute destinate zilelor mai calde.

În magazine vei găsi pantaloni cargo într-o versiune unică. Pentru fanii pretențioși ai modei, se oferă un hibrid de pantaloni cargo și pantaloni de trening. Astfel de modele sunt realizate din țesături plăcute la atingere și, ca și originalul, au buzunare caracteristice, mari, pe picioare. Aceasta este o propunere demnă de remarcat atât pentru pasionații de tendințe casual, cât și pentru streetwear.

Când vine vorba de încălțăminte, multe depind de condițiile meteorologice actuale. Toamna și iarna, o alegere perfectă va fi să combini pantalonii cargo cu cizme din piele sau pantofi solizi de trekking cu talpă groasă. În sezonul de primăvară și vară, îți poți alege cu ușurință pantofii de sport preferați, mai ales dacă ai deja pantaloni cargo în garderobă.

3 sugestii pentru stilul bărbaților cu pantaloni cargo

Nu știi să combini pantaloni cargo într-o ținută urbană confortabilă? Stilurile de mai jos vor simplifica totul, iar majoritatea articolelor menționate probabil se află deja în dulapul tău.

  • Pantaloni cargo și maiou minimalist

Perfect pentru ieșirile de primăvară sau toamnă, pentru serviciu sau pentru o excursie în afara orașului – prima versiune a stilului cu pantaloni cargo creează un set cu un hanorac cu croială dreaptă. Combină o nuanță închisă de maro cu o bluză albastră.

  • Pantaloni cargo și hanorac oversize

În fiecare zi poți alege ceva dovedit, adică o ținută în care te vei simți mereu confortabil. Este vorba despre o combinație potrivită: pantaloni cargo și un hanorac. În zilele însorite, alege să porți și o șapcă de baseball elegantă și cele mai necesare lucruri se vor încadra într-o geantă spațioasă, purtată pe corp.

  • Pantaloni cargo și bluză cu gât

Deja ai în garderobă pantaloni cargo? Atunci merită să îi combini și cu o bluză turtleneck atemporală și asigură-te că îți pui o pălărie beanie pe cap.

Aceste modele de pantaloni cargo, caracterizați printr-o croială lejeră, merită să fie în garderoba ta, fiind un model popular în moda de stradă și cel mai probabil vor fi în tendințe mult timp.

Stirile Punctul

Bronz pentru seniorii noștri la Campionatul Național de Spadă pe echipe

În ultima zi a Campionatului Național de Scrimă, 14 mai, spadasinii Andrei Radu, Robert Rigo, Ottó Tardi și Andrei Timoce, antrenați de Szabó Zoltán, au cucerit medalia de bronz în duelul pe echipe.

La competiție au fost înscrise 13 echipe, iar ultimul meci, pentru locul 3, a fost câștigat contra formației CS Universitatea Craiova 1, cu scorul de 41 – 40.

Clasamentul final poate fi consultat pe pagina frscrima.ro.

Stirile Punctul

POPICE: Final de sezon regulat pentru juniorii noștri

Atât la feminin, cât şi la masculin ne-am calificat în Play-off de pe locul doi!

În cadrul ultimei etape a sezonului regulat, ambele echipe de juniori au avut meciuri grele, dând piept cu echipele campioane en-titre. Chiar dacă au pierdut duelul, elevii antrenorilor Orosz István la fete și Seres József la băieți, au încheiat prima parte a campionatului pe poziția a 2-a în clasament, calificându-se în Play-Off, ce va avea loc în 25 și 26 martie 2023, pe Arena de popice al Complexului Sportiv Gheorgheni, din Cluj Napoca.

Le ținem pumnii sportivilor noștri și îi așteptăm acasă învingători !  Mult succes!

Rezultate:

       CFR Cluj – CSM Târgu Mureș  3405 p.d. – 3306 p.d.

S-au evidențiat, Szász Tibor Levente cu 580 p.d. şi Szőcs Tamás József cu 575 p.d.

        Electromureș Romgaz – CSM Târgu Mureș 3233 p.d. – 3170 p.d.

Cele mai bune rezultate au fost obținute de Bordianu Roxana-Andreea cu 561 p.d. și Ádám Erzsébet-Alexandra cu 553 p.d.

Hai CSM_TGM !

Articolul POPICE: Final de sezon regulat pentru juniorii noștri apare prima dată în CSMTGM-MSVSK.