Șocant:

Stirile Punctul

Violență în clasa a doua. Un caz șocant la Târgu Mureș

Tot mai multe cazuri de violență în rândul elevilor sunt semnalate în școlile din județul Mureș, îngrijorând atât cadrele didactice, cât și părinții. Un incident recent a avut loc marți, 13 mai, la o școală primară din Târgu Mureș, unde elevii unei clase a II-a au refuzat să mai intre la ore din cauza unui coleg cu comportament agresiv.

Situația este una gravă și, din păcate, nu este un caz izolat. Redacția Punctul.ro a fost sesizată și în legătură cu un alt incident, petrecut într-o școală din județ, care implică un elev cu câțiva ani mai mare.

Având în vedere gravitatea și complexitatea acestor cazuri, vom reveni cu un material amplu dedicat acestor situații, în care vom analiza contextul și implicațiile lor.

Este important de subliniat că astfel de incidente sunt dificil de explicat și de acceptat pentru părinții copiilor care devin victime. În cele două cazuri cunoscute de Punctul.ro, elevii au fost supuși la injurii, agresiuni fizice, dar și la scene de violență și expunere la nuditate infantilă, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind siguranța în unitățile de învățământ.


Părinții elevilor din clasa a II-a – Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Târgu Mureș

Târgu Mureș, 13 mai 2025

Părinții elevilor din clasa a II-a a Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” din Târgu Mureș au decis să nu-și mai trimită copiii la cursuri, în semn de protest față de lipsa de reacție a autorităților în cazul unui coleg cu comportament violent, care afectează grav siguranța emoțională și fizică a întregii clase.

De luni de zile, părinții au semnalat în mod repetat conducerii școlii, Inspectoratului Școlar Județean și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului comportamentul agresiv și periculos al unui elev care lovește, intimidează și hărțuiește verbal colegii de clasă. În ciuda numeroaselor sesizări, solicitări scrise și documentări ale incidentelor, nu s-a luat nicio măsură concretă care să protejeze restul copiilor sau să asigure un climat educațional adecvat.

Mai mult decât atât, există suspiciuni întemeiate că transferul acestui copil în cadrul școlii noastre a fost realizat ilegal, cu sprijinul unor influențe politice directe, influențe de care însăși mama copilului se laudă public. Considerăm că această situație necesită o anchetă urgentă și serioasă din partea autorităților competente pentru a verifica eventuale fapte de corupție, neglijență în serviciu, abuz de putere și incompetență în luarea deciziilor care au condus la această criză educațională.

De asemenea, mama copilului, avocat de profesie, refuză constant orice formă de colaborare cu părinții, profesorii sau conducerea școlii, alegând în schimb să amenințe cu acțiuni legale și să intimideze verbal persoanele implicate, folosindu-se de statutul profesional și de conexiuni politice. Această atitudine a generat o atmosferă tensionată, nesigură și total neadecvată procesului educațional.

În acest moment, clasa nu mai poate funcționa normal, copiii nu mai pot învăța în condiții de siguranță, iar sănătatea lor emoțională este pusă în pericol. Copiii noștri, care nu au nicio vină, sunt trași înapoi într-un mediu distructiv și traumatizant, fapt reflectat deja în performanțele lor scăzute și refuzul de a mai merge la școală.

Solicităm intervenția urgentă a Ministerului Educației, a Inspectoratului Școlar Județean, a Direcției Naționale Anticorupție și a Avocatului Poporului, pentru a analiza întreaga situație și a lua măsurile legale necesare, atât în ce privește protejarea copiilor, cât și investigarea posibilelor ilegalități comise de persoane cu funcții publice sau de influență.

Părinții elevilor din această clasă își rezervă dreptul de a continua protestul, de a acționa în instanță și de a apela la toate formele legale de protecție a copiilor lor.

Copiii noștri merită o copilărie liniștită, o școală sigură și un sistem educațional demn de încredere.

Cu respect și îngrijorare,
Părinții elevilor clasei a II-a
Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Târgu Mureș

Foto: ilustrativ

Stirile Punctul

(Video) Au fost găsite persoane „ascunse” de ochii autorităților într-un azil din județul Mureș!


Într-un azil de bătrâni din apropierea orașului Târgu Mureș au fost găsite persoane în vârstă care au ajuns din București și alte localități, fiind cazate în condiții necunoscute și ne-evaluate în recentele controale.

Cazul a pus în alertă maximă toate instituțiile din județul Mureș. Video transmis în direct de Punctul.ro.

Prefectul județului Mureș a anunțat joi seara următoarele:

În urma unui apel telefonic am fost sesizați că în incinta Centrului care aparține Asociației RE-MIN din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești, 10 persoane sunt ținute în subsolul clădirii în condiții inumane. De îndată am dispus mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu: AJPIS, DSP si Inspectoratul de Politie Județean Mureș, care s-au deplasat la fața locului. Au fost găsite 8 persoane care au fost preluate de echipajele SMURD pentru îngrijiri de specialitate. Mulțumim persoanei care a sesizat această nelegiuire!În fața unor asemenea atrocități, când semenilor noștri le este refuzată condiția de om, nimeni nu are dreptul să rămână indiferent. În fața răului trebuie acționat cu tărie și fermitate pentru că noi, toți, suntem copiii lui Dumnezeu.

IPJ MUREȘ

Astăzi, politiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdești, mai multe persoane sunt ținute în condiții improprii.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiștii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 7 adulți.

A fost solicitată o ambulanță, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, au fost anunțați și reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș și ai Direcției de Sănătate Publică Mureș, pentru luarea măsurilor legale din competență.

Această acțiune are drept scop protejarea vieții și sănătății, oferirea de ajutor și sprijin persoanelor vulnerabile, în special celor cu dizabilități și vârstnice, care se află în dificultate, în anumite centre de îngrijire.

În acest caz, a fost sesizată unitatea de Parchet competentă.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă verificări din partea instituţiilor statului în cazul unor „abuzuri şi violenţe inadmisibile” comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş, urmare a unor informaţii primite de la Centrul de Resurse Juridice.

„Ca urmare a informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului în cazul unor abuzuri şi violenţe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş. Conform informaţiilor primite, victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Premierul a adăugat că va monitoriza îndeaproape evoluţia evenimentelor pentru a se asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere.

„Toleranţă zero în astfel de situaţii!”, a conchis Ciolacu. AGERPRES

Isu Mureș

În urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat pentru Apeluri de Urgență 112, ISU Mureș a fost solicitat să intervină pentru acordarea de asistență medicală, prim ajutor de urgență și transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdești.

La fața locului au fost dislocate 3 autospeciale de transport personal și victime multiple, 2 ambulanțe SMURD B2, o ambulanță SMURD C1 – Terapie Intensivă mobilă, un microbuz, precum și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.

Până în momentul de față din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecțiuni cronice.

De asemenea, o persoană a fost preluată de aparținători și alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparținând de DGASPC din municipiul Sighișoara (4 persoane) și localitățile Luduș (9 persoane) și Ideciu (3 persoane).

Sg.Maj.Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș