Lacul Ursu se confruntă cu o “scufundare” a apei dense în salinitate de la 1,5 m adâncime cât era în urmă cu câțiva zeci de ani la 2,5 m în prezent. Dacă acest proces continuă și stratul dens Sărat scadela 3-4 metri de la suprafața lacului, își va pierde proprietățile heliotermice(va pătrunde prea puțină radiatie solară la o adâncime mai mare), dar sunt șanse de a “întineri” lacul.
Care e soluția?
2 milioane de euro, 1-2 ani de cercetări, 1-2 luni de introducere a 10.000 de tone de sare gata dizolvată in apă, toate acestea cu mare grijă că pe fundul lacului este un mediu anoxic care nu ar trebui deranjat.
Biofizicianul şi scafandrul-cercetător dr. Peter Hantz şi directorul general al Ensana Sovata, Fulop-Nagy Janos, au prezentat publicului, miercuri, o expoziţie unicat în România despre viaţa din adâncuri a Lacului Ursu din Sovata, unul dintre cei mai mari lacuri helioterme din lume, care are o structură de “sandwiș”, având un stat superior cu o concentrație salină mai mică, iar unul inferior cu o concentrație salină aproape saturată.
„Acest eveniment s-a organizat cu scopul de a aduce la cunoştinţa turiştilor care în acest moment se află în staţiune unele aspecte legate de viaţa de sub nivelul apei din Lacul Ursu, poze foarte frumoase care până acum nu au mai fost realizate, materiale filmate care de asemenea nu au mai fost realizate până acum. Toţi doar ne închipuiam cum poate să fie viaţă şi ce aspecte poate să ne prezinte viaţa la 1, 2 sau 18 metri adâncime, dar acum putem să le vedem şi să le comparăm cu ceea ce până acum noi ne-am închipuit. Dorim ca turiştii să ştie ce se întâmplă în acest lac. S-au scris şi s-au spus multe lucruri despre acest lac, toată lumea ştie că este un lac care face bine sănătăţii umane, dar acum sunt şi imagini în care se poate vedea cum lucrează mama-natură pentru a crea nămolul şi pentru a crea această apă salină, caldă, care ajută la procedurile de tratament pe care le efectuăm în Sovata”, a declarat directorul general al Ensana Sovata, Fulop-Nagy Janos, într-o conferinţă de presă.
Biofizicianul dr. Peter Hantz, cel care a realizat fotografiile în timpul cercetărilor efectuate în adâncurile Lacului Ursu din Sovata, consideră că turiştii trebuie să afle cum funcţionează fenomenul de heliotermie şi care sunt formele de viaţă care există într-un lac cu o astfel de salinitate, din acest motiv a expus fotografiile cu explicaţiile de rigoare în limbile română, maghiară şi engleză.
„Sunteţi bine veniţi la deschiderea primei expoziţii cu fotografii de scafandru din ţară, o expoziţie pentru popularizarea ştiinţei în care am prezentat pozele făcute în adâncurile Lacului Ursu în cursul cercetărilor mele ştiinţifice. Tot aici puteţi vedea modelul Lacului Ursu, jos este un strat concentrat de sare, deci practic aceasta este concentraţia maximă de sare care se poate dizolva în apă. Am pus şi nişte vopsele alimentare ca să se vadă mai bine (…) Ce este stratul de haloclină? Este acel strat unde concentraţia de sare creşte brusc, dacă coborâm spre adâncuri, aici stratul de haloclină este responsabil pentru fenomenul de heliotermie”, a subliniat dr. Hantz Peter, cercetător asociat al Universităţii Eötvös Loránd, Departamentul de Chimie Organică, din Ungaria.
Potrivit explicaţiilor din expoziţie, Lacul Ursu nu este încălzit artificial şi nu există nicio activitate geotermală sau post-vulcanică în lac sau în jurul acestuia, iar stratul de apă caldă al lacului, care se află între 2 şi 3 metri adâncime şi care uneori depăşeşte 40 °C, se datorează exclusiv radiaţiei solare, adică fenomenului heliotermic.
Salinitatea lacului, se arată pe panourile din expoziţie, provine din faptul că în zona din jurul oraşului Sovata, cunoscută sub numele de Regiunea Sărată, solul ascunde în multe locuri roci de sare, iar cavitatea lacului a fost formată prin dizolvarea rocilor de sare, lacul fiind alimentat de un pârâu sărat.
În privinţa existenţei vieţii în acest lac, cercetătorul a arătat că nu există peşti, ci doar răcuşori de sare (Artemia salina), dar numai în zona de deasupra stratului haloclinal, în regiunea mai puţin adâncă de 2,7 metri.
„Chiar şi în straturile cel mai puţin saline, aproape de suprafaţa lacului, cea mai halofilă specie de peşte din lume, care nu este nici măcar indigenă din Europa, abia ar supravieţui. Sub stratul haloclinal, nu există oxigen şi concentraţii foarte mari de hidrogen sulfurat, prin urmare nu se pot găsi organisme superioare”, precizează Hantz Peter.
El a arătat că apa sărată din lac este curată, iar lacul este bine întreţinut şi, dat fiind faptul că este un lac natural, nu poate fi drenat şi nici nu are nevoie să fie drenat, deoarece ecosistemul său îl curăţă în mod natural.
Expoziţia mai precizează că partea din spate a lacului este închisă pentru a proteja stratul haloclinal şi că „pauza de la prânz” a lacului este necesară pentru ca stratul haloclinal (care generează fenomenul heliotermic), aflat în prezent la o adâncime de aproximativ 2,7 metri, perturbat într-o măsură mai mare sau mai mică de mişcările scăldătorilor, să nu fie deranjat pentru perioade prelungite.
Turiştii mai pot afla din expoziţie că Lacul Ursu a fost numit Lacul Illyés la începutul anilor 1900, după numele fostului său proprietar, iar numele actual a început să fie folosit în jurul anului 1910, deoarece forma lacului seamănă cu o piele de urs. AGERPRES
În cursul acestui an echipa Salvamont Mureṣ în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureṣ ṣi Primăria Sovata a finalizat un proiect în care au fost marcate 3 trasee de bicicletă în zona Sovata. 🚴♂️ 👉 Cele 3 trasee sunt accesibile cu biciclete de tip MTB ṣi sunt de dificultate medie.
🚴♂️Traseul 1: Marcaj C albastru: Sovata Băi ( info turistic )-Valea Sebeṣului-Pietrele Mari-Valea Muncel-Valea Soveții-Sovata Lungime 26,5 km, diferența de nivel 805 m
🚴♂️Traseul 2: Marcaj C verde: Sovata-Săcădat-Valea Soveții-Valea Nirajul-Mic-Câmpul Cetății Lungime 30,3 km, diferența de nivel 900 m
🚴♂️Traseul 3: Marcaj C roṣu: Str. Isuica Săcădat-vf.Becheci-Culmea Reṣtad-Sovata Lungime 21,2 km, diferența de nivel 724 m Pe acest traseu în timpul verii există posibilitatea să ne întâlnim cu turme de oi ! Atenție la câini !
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata intervin cu o autospecială de stingere la degajarea a doi copaci căzuți: unul peste un pavilion auto în localitatea Sovata pe strada Lungă și unul pe linia de cale ferată a Mocăniței.
Tot azi pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata intervin cu o autospecială de stingere la degajarea a unui copac căzut pe carosabil în localitatea Sovata pe strada Lungă.
De asemenea, joi, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata au intervenit cu o autospecială de stingere la degajarea a trei copaci căzuți pe carosabil în localitatea Sovata pe strada Jozsef Attila și pe strada Lungă.
Pompierii militari din cardul Punctului de Lucru Sovata intervin cu o autospecială de stingere la degajarea a trei copaci căzuți pe carosabil în localitatea Sovata pe strada Jozsef Attila și pe strada Lungă.
Hotelul Crystal este situat într-una dintre zonele centrale și mai accesibile din Sovata, în fața fostei piețe, înainte de începutul bulevardului de promenadă. Hotelul dispune de 104 camere complet echipate (toate camere de nefumători) și toate sunt dispuse la etajele superioare.
Centrul de wellness a fost creat la nivelul inferior al hotelului, unde vor exista piscine cu apă dulce și sărată, o piscină pentru copii și tobogane pentru plăcerea oaspeților pasionați de experiențele aquapark.
Dacă petreci câteva zile în Sovata, e musai să încerci mocănița! 𝐋𝐨𝐜𝐨𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐮 𝐚𝐛𝐮𝐫𝐢 a fost construită în 1949 și trage după ea 5 garnituri de tip gondolă, pe un traseu de 𝟏𝟒 𝐤𝐦 de cale ferată îngustă, până la 𝐂𝐚̂𝐦𝐩𝐮 𝐂𝐞𝐭𝐚̆ț𝐢𝐢.
Ajunși aici, puteți face o plimbare în natură, până la 𝐋𝐚𝐜𝐮𝐥 𝐜𝐮 𝐀𝐫𝐢𝐧𝐢, sau puteți savura un păstrăv gustos, la una din păstrăvăriile din zonă.
Mocănița circulă 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆ ș𝐢 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, de 3 ori pe zi, cu pornire din Sovata la orele 10.00, 13.30 și 17.00.
Prețul biletelor este: 60 lei/adult, 40 lei/copii între 4-14 ani, 50 lei/pensionari (65+ ani). Biletele se achiziționează în Sovata, str. Gara Mică, la casa de bilete.
Lacul Ursu nu este nici pe departe singurul punct de atracție în Sovata. Între tratamente sau între băi poți face o plimbare pe străzile stațiunii și să descoperi vilele cu 𝗮𝗿𝗵𝗶𝘁𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝘁𝗶𝗽𝗶𝗰𝗮̆ 𝘀𝗲𝗰𝗼𝗹𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗫𝗜𝗫 – 𝗫𝗫.
Cele mai importante puncte de interes se găsesc de-a lungul străzii Trandafirilor, unde vei vedea 𝗜𝘇𝘃𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗮, 𝗩𝗶𝗹𝗮 𝗠𝗮𝗴𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮ț𝗶𝗹𝗼𝗿, 𝗩𝗶𝗹𝗮 𝗚𝗲𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶 (Hotel Pacsirta), 𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗺𝗻 sau restaurantul 𝗖𝗶𝘂𝗽𝗲𝗿𝗰𝗮 𝗠𝗶𝗰𝗮̆.
Dar nu te opri aici, ci după o pauză de cafea cu vedere spre lacul Ursu, poți continua pe traseele amenajate din jurul lacurilor sau poți explora străzile etajate și umbrite ale stațiunii.
Unul din motivele pentru care turiștii se simt excelent la Sovata este că stațiunea oferă o varietate de posibilități de petrecere a timpului în natură.
Una dintre acestea ar fi plimbarea pe 𝗽𝗼𝘁𝗲𝗰𝗶𝗹𝗲 𝘁𝗲𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰𝗲 amenajate din jurul Lacului Ursu, care alcătuiesc 𝗧𝗿𝗮𝘀𝗲𝘂𝗹 𝗲𝗰𝗼-𝗱𝗶𝗱𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰 𝗮𝗹 𝘀𝗮̆𝗿𝗶𝗶 și este special amenajat, astfel încât să lege și celelalte lacuri și puncte de interes turistic, revenind mereu la Lacul Ursu.
Pe lângă 𝘁𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗮 𝗰𝘂 𝗮𝗲𝗿𝗼𝘀𝗼𝗹𝗶, aceste poteci încurajează mișcarea în aer liber, iar turiștii pot admira 𝗺𝘂𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝗮𝗿𝗲 și pot învăța și despre 𝗳𝗹𝗼𝗿𝗮 și 𝗳𝗮𝘂𝗻𝗮 specifice habitatelor din această 𝘇𝗼𝗻𝗮̆ 𝗻𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹𝗮̆ 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗲𝗷𝗮𝘁𝗮̆.
Lacul Ursu din Sovata se deschide vineri, 23 iunie, iar condițiile de acces sunt aceleași ca și anul trecut. Biletul pentru adulți costă 45 de lei, iar pentru copii și pensionari, 35 de lei.
Apa are o temperatură perfectă de 28˚C la suprafață și 39˚C la o adâncime de 1,5 metri.
La Sovata, apa sărată a Lacului Ursu face magie și ajută la combaterea celulitei. Temperaturile diferite pe verticala ale apei din Lacul Ursu au un efect regenerant, de gimnastica vasculară, cu activarea circulației. Și cum apa este hipersărată ( conține pana la 200 gr de sare/litru), dar cu o temperatură crescută la suprafață, atunci bifăm și un efect intens antiinflamator la nivelul articulațiilor și al mușchilor. Mai exact, durerile articulare și contracturile musculare dispar. Și tot așa se atenuează și apectul celulitei.
Lacul Ursu este cel mai mare lac helioterm din lume. Acesta are cea mai mare concentraţie salină de pe planetă și a împlinit de curând 148 de ani de la formarea sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării. Astfel, pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras, s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.
Chiar dacă atunci când spui Sovata unii se gândesc la Lacul Ursu, iată că stațiunea are o nouă vedetă, care atrage tot mai mulți turiști – Turnul Belvedere
𝗖𝘂𝗺 𝗮𝗷𝘂𝗻𝗴𝗶 𝗮𝗶𝗰𝗶? Din centrul stațiunii, poți porni într-o plimbare în jurul Lacului Ursu. La un moment dat, vei vedea un indicator către 𝗔𝗹𝗲𝗲𝗮 𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝗰𝗮̆, iar dacă o urmezi, te va duce până la turn. De aici poți admira peisajul care-ți dezvăluie partea centrală, estică și nordică a orașului, respectiv dealurile din împrejurimi.
Turnul este deschis 𝘇𝗶𝗹𝗻𝗶𝗰 în sezonul estival (15 martie – 15 noiembrie) și nu se percepe taxă de vizitare.
O familie din Sovata, cavalerul Romulus şi domniţa Simona Mihu, încurajaţi de regretatul Emil Hartmann, cel care a predat la catedra de scrimă artistică şi lupte scenice a Academiei de Teatru din Köln, a amenajat la pensiunea pe care o deţin un „colţ medieval” cu trei zone distincte, o sală a cavalerilor în care se organizează ceremonii spectaculoase, o expoziţie cu arme, coifuri, spade, ţinute şi obiecte specifice epocii, precum şi un spaţiu în care se organizează întreceri cavalereşti.
Fireşte, fiecare turist care pătrunde pe domeniul cavalerului Romulus şi al domniţei Simona de la Sovata este îmbrăcat din cap până în picioare în veşminte specifice Evului Mediu, croite şi cusute exact după cum era moda epocii. Şi toate acestea i se datorează regizorului Emil Hartmann, născut la Mediaş şi emigrat în Germania, cel care a fost şi iniţiatorul mişcărilor cavalereşti din România de după 1989.
„Bun venit, nobili oaspeţi ai cavalerului Romulus şi ai domniţei Sorina! Vă salut cavalereşte şi vă urez bun venit pe domeniul nostru medieval aici, în Sovata!”, este mesajul de întâmpinare a celor care pătrund pe domeniul cavalerului Romulus, de pe strada Căprioarei.
„Ne-am gândit să facem un colţ medieval pentru turiştii care ajung în Sovata şi am vrut să le oferim altceva. Dorim ca vacanţa lor să sune ca o astfel de poveste şi sloganul nostru şi chemarea noastră este următoarea: ‘Poftiţi în vacanţă, vacanţa voastră ca o poveste!’ (…) Sămânţa de dragoste pentru medieval a pornit de la mentorul şi prietenul meu, Emil Hartmann, care a trăit în Germania peste 37 de ani. La o întâlnire cu el, în anul 2009, am aflat ce face el acolo. Şi cu sprijinul lui am reuşit să aducem aici show-ul medieval pe care îl făcea în Germania. L-am adaptat la umorul românesc şi aşa am început cu partea de show medieval, e un show interactiv în care oaspeţii sunt actorii. Ei joacă în scenetă, sunt îmbrăcaţi, bineînţeles, în straie medievale şi încântă oamenii pe durata a patru-cinci ore, cât durează acest show medieval. Acum 3 ani, cavalerul Hatmann a plecat în lumea celor drepţi şi am moştenit de la el o serie de lucruri – arme medievale, aceste corturi pe care le vedeţi aici, în grădină. Şi am zis că în memoria lui facem această sală a cavalerilor, să fie un omagiu, am expus tot ce am moştenit de la el şi ceea ce am mai strâns şi eu de-a lungul timpului. Şi sunt mândru de asta pentru că doresc ca toate acestea să fie o atracţie turistică pentru cei care ajung în Sovata”, a declarat presei Cavalerul Romulus.
Cavalerul ne spune că turiştii descoperă cu surprindere acest loc cu specific medieval şi rămân impresionaţi de ceea ce găsesc, cum ar fi corturile specifice epocii, cu toate cele de trebuinţă pentru desfăşurarea unui turnir medieval.
„Am expus aici aceste obiecte ca să explic oaspeţilor, turiştilor, cum se desfăşoară un turnir medieval. În plus, avem sala cavalerilor cu o colecţie de arme medievale şi replici de arme medievale, care fiecare are o poveste. Bineînţeles că totul intră într-o poveste. Avem elemente de turnir, tir cu arcul, aruncatul cu cercuri. Pentru copii avem acel tablou cu poze unde copiii pot trage cu arbaleta şi în momentul când lovesc cu dopul de lemn una din poze, aceasta cade. Satisfacţia este maximă! Pentru desfăşurarea unui turnir medieval, avem acest Sarazin cel Viclean, care era folosit în întrecerile cavalereşti la turnir. Avem aceste suliţe, lănci cu care se luptau cavalerii, topoare pentru aruncarea la ţintă, suliţe scurte, tot ce era de trebuinţă pentru desfăşurarea în bune condiţii a unei turnir medieval. Avem şi acel jug în care sunt puşi cei ce nu fac ce trebuie sau dacă spun lucruri care nu se cuvin în cadrul unei petreceri medievale”, îşi prezintă cavalerul Romulus domeniul.
Marele său regret este faptul că, în acest an, Festivalul Sighişoara Medievală nu va mai fi organizat.
„Păcat, pentru că Sighişoara a fost cea care a pornit seria festivalurilor medievale în România şi e păcat că s-a întrerupt iarăşi şirul festivalurilor. Probabil că acolo sunt oameni care nu au aceeaşi dragoste pentru medieval cum avem noi, cum au toate ordinele cavalereşti din România, cum au toţi cei care participau la acest festival de-a lungul timpului. În anul acesta ne vom putea întâlni şi pe la alte festivaluri medievale care se organizează în ţară sau la alte evenimente. Pe mine dacă mă vedeţi la un festival sunt doar un turist îmbrăcat în straie de cavaler, mai dau o carte de vizită, îmi fac prieteni noi. Nu am fost participant efectiv la un festival medieval, doar m-am dus ca să privesc şi să admir ceea ce făceau prietenii şi colegii mei la aceste festivaluri”, a precizat Romulus.
Domniţa Simona ne spune că în cele două garderobe impresionante cu haine medievale sunt şi haine pentru copii, pentru prinţese, pentru cavaleri mici şi mari, pentru toate gusturile şi că a îmbrăţişat din prima ideea acestui gen de spectacol.
„Am susţinut acest proiect încă de la început. Îmi amintesc că, în urmă cu 14 ani, am făcut o plimbare pentru turiştii din Sovata, am urcat sus, la băi, alături de cavalerul Emil Hartmann. Erau şapte călăreţi îmbrăcaţi în cavaleri şi nouă domniţe în două trăsuri. Atunci a fost prima oară şi eu am fost foarte încântată de acea plimbare cu trăsura în care am fost însoţiţi de localnici. A fost un moment foarte frumos pentru turiştii din Sovata. M-a încântat foarte mult evenimentul respectiv şi Romulus, alături de Emil, a venit cu ideea de a implementa aici, la noi la pensiune, acest proiect. L-am susţinut şi, împreună, timp de 14 ani, am ajuns aici, iar ideea a culminat cu deschiderea acestei săli. Avem foarte multe veşminte medievale, bineînţeles că e nevoie pentru acest proiect. Ideea este ca lumea să se îmbrace. Am observat că în momentul în care omul se îmbracă, se transformă şi ajunge atât de frumos în această poveste, care efectiv ne încântă. Ne încântă şi pe noi, dar foarte mult îi încântă pe turişti şi e firesc să avem fel şi fel de veşminte cu mărimi diferite. Părinţii sunt foarte încântaţi când îşi văd copiii îmbrăcaţi astfel, iar băieţii sunt foarte încântaţi de ideea de cavaler”, povesteşte domniţa Simona.
Într-un colţ ale expoziţiei de arme medivale există un loc dedicat lui Emil Hartmann despre care aflăm că era cascador şi actor de film, că a jucat în filme precum „Columna”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanul”, „Lumini şi umbre”, „Capcana mercenarilor”, „Bătălie pentru Roma” (unde l-a dublat pe Lawrence Harvey) sau în „Mayerling” (unde l-a dublat pe Omar Sharif).
Cavalerul Hartmann, cum era cunoscut în România, era foarte talentat în a mânui sabia, chiar era poreclit „Spadasinul”, iar în anul 2000 a câştigat locul 3 la Campionatul Mondial de scrimă artistică din Franţa. Pe lângă faptul că pregătea viitorii actori în scrimă artistică şi lupte scenice la Academia de Teatru din Köln, Emil Hartmann a fost membru al Academiei de Artă a Scrimei din Germania şi al Academie d’Armes International.
În expoziţa medievală de la Sovata regăsim arme şi replici de arme medievale pe care Hartmann le folosea în festivaluri şi în turneele pe care le organiza în Germania şi în România, biciul de luptă folosit la întrecerile cavalereşti şi scutul aferent, halebarda, considerată o armă periculoasă în mâna pedestraşilor, cu o coadă de 2,5 – 3 metri şi cu un vârf ascuţit care putea străpunge armura cavalerilor, armuri, cămăşi cu zale şi coifuri.
„O armură cântărea undeva la 35-40 de kilograme, coiful era iarăşi nelipsit fiindcă îi apăra capul faţa cavalerului. Sigur ele erau decorate cu pene pentru a fi mai spectaculoase, mai ales în turniruri. În pauza dintre războaie cavalerii organizau în cetate turniruri cavalereşti care să îi menţină în formă fizică şi, sigur, pentru a face impresie domniţelor. Turnirele erau organizate de către regi, de către crai pentru a-şi alege prinţesa. Coifurile şi armurile erau destul de grele. Acest coif e suficient de greu şi numai să îl ridici, dar ca să îl porţi pe cap o zi întreagă. (…) Mai avem buzduganele, topoare de luptă sub diferite forme. Aici e un topor de luptă foarte frumos, e armă de panoplie, mai avem două spade istorice de care sunt mândru (…) Toba crainicului cetăţii, care ducea veşti. El era şi crainicul turnirelor, anunţa participanţii la turnir, anunţa probele din turnir şi anunţa câştigătorii. Mai avem aici jugul pe care îl folosesc în sceneta cu acuzarea vrăjitoarei. O femeie frumoasă din ţinut este acuzată de vrăjitorie, este adusă în faţa oaspeţilor pentru a i se citi actul de acuzare. Sigur că povestea se încheie cu un moment fericit pentru că ea este salvată de la pedeapsă de către un cavaler care vrea şi doreşte să o ia de soţie. Le mai vorbesc oaspeţilor mei despre cruciade, despre ordine cavalereşti”, ne-a spus cavalerul Romulus.
Poveştile cavalerului Romulus spuse într-un decor medieval sunt fascinante, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
„Sunt mici trucuri în povestea mea pentru a trezi interesul copiilor şi a celor mari, pentru a afla câteva lucruri interesante despre istoria Evului Mediu care s-a întins pe durata a 1.000 de ani. Acea perioadă a Evului Mediu care şi astăzi fascinează prin faptul că se îmbină poveştile, legendele cu o parte de realitate a istoriei. O perioadă în care au existat de toate, au existat războaie, a existat dezvoltare industrială, a existat acea foamete de 10 ani, a existat ciuma, o fost o perioadă cu de toate în care ospeţele erau la ordinea zilei. Romantismul, dragostea – găsim de toate în această perioadă, din cauza asta poate fascinează poveştile şi această istorie a e Evului Mediu”, a precizat cavalerul.
Unul dintre cavalerii care şi-a dovedit măiestria în trasul cu arcul, fiind declarat cel mai bun arcaş, Vlad Todoran, ne-a spus că în spatele performanţei sale stă antrenamentul, iar ideea celor doi soţi de a înfiinţa un crâmpei de medieval la Sovata este extrem de benefică, turiştii putând cunoaşte istoria sub o altă formă.
„Ce contează e să te uiţi la ţintă şi să nu-ţi pese de ce e în jurul tău. Ai arcul în mâna stângă, ai săgeată în mâna dreaptă, în cazul meu, te uiţi la ţintă şi aştepţi momentul în care simţi că poţi să laşi. Săgeata merge dacă tu ai pus-o pe punctul pe care trebuie să fie, ea merge fără nicio problemă. Ideea de a cunoaşte în general istoria sub o altă formă e una foarte bună. Pentru că de multe ori, în şcoli, istoria se predă sub o formă mai plictisitoare. Or într-un astfel de loc poţi să vii, faci cunoştinţă cu arme, faci cunoştinţe cu replici de săbii, poţi să ai o idee despre ce făceau oamenii în vremea respectivă, în secolele despre care noi auzim doar în poveşti. Şi asta cumva poate să aprindă o pasiune, să te împingă un pic înspre cercetare şi, la urma urmei, înspre a cunoaşte lucrurile esenţiale pentru a-ţi da seama de cum am fost atunci şi care a fost procesul prin care am devenit ce suntem astăzi”, ne-a relatat arcaşul Vlad. AGERPRES
Asociația Microregională Natura 2000 Valea Târnavei și Nirajului în colaborare cu Orașul Sovata, în cadrul proiectului Tinerii pentru un mediu curat, realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, a organizat un concurs de fotografii pe tema: Natura și protecția sa.
Concursul a fost deschis pentru elevii și studenții din Sovata, precum și din localitățile de pe Valea Târnavei Mici și a Nirajului.
Astăzi, 15 iunie 2023, la București, împreună cu dl. Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, am semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea a 27 de stăzi din Sovata. a anunțat primarul din Sovata Fulop Laszlo Zsolt. Investiția urmează să fie implementată în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”. Valoarea contractului de finanțare este de 26.481.945,95 lei, care asigură acoperire financiară pentru asfaltarea a 10 km de drumuri.
Visit Mures a publicat un film de prezentare a stațiunii Sovata din județul Mureș.
Multe se mai pot spune despre 𝗦𝗼𝘃𝗮𝘁𝗮, dar o idee și mai bună ar fi să descoperiți în ritmul propriu tot ce are de oferit această frumoasă stațiune, care vă așteaptă cu o mare varietate de oferte în orice anotimp!
Zsolt Dániel Gomboczi s-a clasat pe locul trei în cursa de la Galopiada Secuiască pe spatele calului Bagdad, reprezentând Transilvania în Cupa Națională de la Budapesta!
Tinerii noștri entuziaști la Jocurile Olimpice de la Góbé au fost foarte buni în diverse sarcini de îndemânare, echipa a ieșit pe locul patru, felicitări! a anunțat Primăria din Sovata.
Pe 23 iunie, vara vine oficial și la Sovata, odată cu deschiderea ștrandului Lacul Ursu. Fie că alegi să faci o baie în lac pentru relaxare, fie pentru sănătate, trebuie să știi că, la Sovata te poți bucura de soare și de vacanță direct pe malul Lacului Ursu.
Vino și bucură-te de efectele terapeutice ale celui mai mare lac helioterm din lume.
Pe lângă reglarea gradului de aciditate al pielii (pH), nămolul din Lacul Ursu este antiseptic, cicatrizant și purificator; catifelează pielea, o calmează de orice roșeață și poate favoriza ameliorarea petelor și cicatricilor, făcând tenul mai luminos. Dar nu numai! Nămolul este util și pentru combaterea unor afecțiuni precum producția excesivă de sebum și eczema. Un adevărat elixir pentru piele!
Piscinele sarate din cadrul bazei de tratament reproduc condițiile lacului helioterm Ursu, unic în Europa. Lacul are o dublă stratificare, salină și termică. Concentrația salină este maximă la baza lacului, precum și la adâncimea de 1,5-2 m față de suprafața lacului, acest strat numindu-se strat mezoterm. Aici, se înregistrează cele mai mari temperaturi, ajungând vara la 45 grade Celsius și chiar peste. Tot la această adâncime există concentrația maximă de hormoni estrogen și progesteron, asemănători cu hormonii umani feminini, eliberați în apa lacului de crustaceul de apă sărată Artemia salina.
Ensana Health Spa Hotels anunță deschiderea Lacului Aluniș din Sovata. Prețurile biletelor de intrare sunt de 35 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii.
Ne-am lăsat seduși de vremea de afară și am uitat să va anunțăm și aici veștile bune. La Sovata, vara începe odată cu deschiderea Lacului Ursu! Nu mai sta pe gânduri! Pregătește-te de bălăceală. Hai să te încărci cu energie bună din natură. Lasă stresul în urmă și trăiește vara pe malul Lacului Ursu. Fii cu ochii pe noi ca să știi când se va deschide ștrandul Lacul Ursu. anunță complexul hotelier.
„Spartan Race îi provoacă pe toți cei care vor să iasă din zona de confort să-și arate determinarea pe trasee de la 5 km la 21 km, cursele fiind concepute să poată participa atât începătorii, cât și profesioniștii”, anunță organizatorii.
Copii sau adulți, sportivi de performanță sau iubitori de sport și adrenalină, oricine poate participa la Spartan Race 2023. Cele două zile de provocări vor pune la încercare abilitățile concurenților și capacitatea de adaptare la nou.
Spartan Race este o serie de curse de obstacole de diferite distanțe și dificultăți, desfășurate în principal în Statele Unite ale Americii și francizate în 30 țări, printre care Canada, Coreea de Sud, Australia și mai multe țări europene, între care și România.
Spartan Race Romania a dezvăluit locația de toamnă din 28 octombrie a viitoarei curse: 𝐒𝐎𝐕𝐀𝐓𝐀.
Sovata este locul unde mulți dintre noi am petrecut cel puțin odată o vacanță a copilăriei cu părinții sau colegii noștri de clasă, o vacanță cu experiențe ce s-a întipărit pe veci în mintea noastră și de care ne reamintim mereu cu bucurie. Cu evenimentul nostru din 28 octombrie dorim să readucem aceste trăiri, chiar să intensificăm experianța într-una memorabilă. Zona pitorească din Sovata ne oferă o combinație de peisaje montane, lacuri unice în lume și păduri care pot fi explorate de oricine dorește o evadare din zona urbană. Sovata și împrejurimile stațiunii au toate calitățile naturale necesare pentru o aventură spartană pe cinste! anunță organizatorii.
Zona de start/finish se va situa în imediata apropiere de 𝐋𝐚𝐜𝐮𝐥 𝐔𝐫𝐬𝐮. Numit și „Marea Moartă a Europei”, deține recordul lacului cu cea mai mare concentrație salină de pe planetă, fapt ce îl face unic în lume. Unicul lac helioterm din Europa și cel mai mare astfel de lac din lume Lacul Ursu este cel mai cunoscut dintre lacurile helioterme ale stațiunii Sovata.
Traseele 𝐒𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭 și 𝐒𝐮𝐩𝐞𝐫 vor atinge cele mai emblematice locuri din aria protejată „Lacul Ursu”, desigur respectând toate prevederile legale pentru protejarea naturii. Pe lângă cursele Sprint și Super vom avea și o cursă 𝐓𝐫𝐚𝐢𝐥 𝟏𝟎 𝐊 alergare fără obstacole, desigur și curse 𝐊𝐢𝐝𝐬 pentru cei mici
La data de 16 mai 2023, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sovata au fost sesizați, de către reprezentanții unei unități de învățământ din localitate, cu privire la faptul că, la data de 15 mai 2023, în timpul orelor, un profesor a găsit asupra unui elev din clasa a XII-a o armă.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că este vorba de o armă de tip airsoft, cu bile, nesupusă autorizării.
Elevul, un tânăr de 18 ani, din Sovata, a fost condus la sediul poliției, fiind sancționat contravențional cu o amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea art. 65, al. 1, lit. d din Legea 295/2004 „sunt interzise portul și folosirea armelor sau dispozitivelor neletale în locuri publice” și a art. 129, pct. 32 din aceeași lege „portul, folosirea și transportul armelor neletale utilitare și de agrement fără respectarea condițiilor prevăzute la art.65.”
Astăzi, 11 aprilie 2023, la București, împreună cu ministrul Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, respectiv cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, primarul din Sovata Fülöp László Zsolt a semnat contractul de execuție pentru construirea unui bazin de înot didactic în Sovata.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Un echipaj medical SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Sovata a fost solicitat să intervină azi în jurul orei 11:00, pe raza localității Sovata, pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane care a fost atacată de un urs. Victima de sex masculin, în vârstă de aproximativ 36 de ani a suferit multiple leziuni (prin mușcare) în zona membrului inferior stâng și a fost transportată în stare stabilă la UPU Târgu Mureș.
Sg.maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș
În jurul orei 11:00, Poliția stațiunii Sovata a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o persoana ar fi fost atacată de un urs.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat, localnic de 37 de ani, ar fi fost mușcat de un urs, în zona unei stâne aflate pe strada Căpeți, din Sovata.
Persoana a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Au fost solicitate în sprijin echipaje de jandarmi, în vederea efectuării activităților și cercetărilor specifice la fața locului.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală, pentru vătămare corporală din culpă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.