spatele

Sport

Liga 2: Sepsi a ajuns în spatele ASA Târgu-Mureș. Lupta pentru promovare se încinge

Sepsi Sfântu-Gheorge a scos doar o remiză, azi, la Afumați (scor 2-2), după ce ”secuii” avuseseră 2-0, prin golurile marcate de Cosmin Matei și Nacho Heras.

Cu acest punct, Sepsi urcă pe locul 4, cu 27 de puncte, la egalitate de puncte cu Steaua. Cu două mai puțin decât ASA, care a învins la Tunari, ieri, cu scorul de 2-1. Pe primul loc e Corvinul, lider autoritar al campionatului, cu 36 de puncte și care, practic, e socotită ca și promovată în Liga I.

De la locul 2 în jos, însă, opt echipe, despărțite de numai 6 puncte, râvnesc la play-off-ul de promovare. Acolo primele două clasate vor promova direct, în vreme ce următoarele două vor juca baraj cu codașe ale primei ligi. Ținând cont că în play-off-ul de promovare, între cele 6 echipe va fi prezentă și Steaua (echipă care nu poate promova și care joacă doar de dragul de a toca două milioane de euro anual, din bugetul Ministerului Apărării), 4 din celelalte 5 echipe au șansa de a promova în prima ligă.

Sepsi are mari șanse să fie a doua promovată direct, alături de Corvinul, ținând cont de lotul pe care îl are și de salariile pe care le oferă. Azi, dacă meciul cu Afumați s-ar fi jucat pe un teren decent, nu într-o mlaștină de tip orezărie, probabil că Sepsi ar fi câștigat și ar fi urcat pe locul 3. Terenul de la Afumați s-a prezentat în condiții execrabile (foto). A fost mai bun gazonul pe care s-a jucat, ieri, meciul de ”județeană” dintre Valea Izvoarelor și Avântul Reghin.

ASA are și ea șanse bune de promovare. Însă, credem noi, cu condiția ca în pauza intersezon, lotul să fie întărit cu 3-4 jucători de valoare. Oricum ar fi, pauza de iarnă va fi decisivă pentru lupta la promovare.

Sorin Simion

sursa foto: capturi video

Stirile Punctul

Amenințarea invizibilă din spatele mesajelor urgente

Par nevinovate, dar ascund intenții periculoase. Expresiile din mesajele de phishing sunt concepute să inducă panică, urgență sau curiozitate, tocmai pentru a determina victima să acționeze fără să gândească. Prin manipulare emoțională, atacatorii cibernetici profită de neatenție pentru a obține date personale, financiare sau acces la dispozitive. Vigilenta și gândirea critică sunt esențiale pentru a evita capcanele digitale.

Stirile Punctul

Fânul cosit: mirosul verii și chimia din spatele lui

Fânul cosit: mirosul verii și chimia din spatele lui

Mirosul de fân proaspăt cosit este unul dintre cele mai complexe și emoționante parfumuri naturale. Îl recunoaștem imediat în zilele senine de vară, când căldura îmbrățișează câmpurile, și simțim parcă natura însăși respirând mai adânc.

În spatele acestei arome nostalgice se ascunde un proces biochimic complex: peste 200 de molecule volatile sunt eliberate din plantele tăiate – din frunze, tulpini și celule sfărâmate. Fiecare dintre ele are un rol precis în ecologia naturală: atrag insecte, avertizează alte plante sau protejează țesuturile expuse.

Pentru nasul uman, toate aceste compuși se combină într-o singură senzație inconfundabilă – proaspătă, verde, cu accente dulci și calde. Este o aromă care a inspirat parfumieri, dar care nu poate fi replicată pe deplin în laborator – tocmai din cauza complexității sale.

Pe plan emoțional, acest miros trezește amintiri profunde: verile copilăriei, libertatea de la țară, liniștea naturii. Pentru noi, înseamnă vacanță și acasă. Pentru natură, este un semnal al schimbării – un moment de reorganizare, de adaptare, de viață în mișcare.

Fânul cosit nu este doar un miros frumos. Este mesajul tăcut al naturii care se transformă, și poate tocmai de aceea ne atinge atât de profund.

Sursa: Iubesc Transilvania România

Punctul Alb

Punctul alb pentru darea în funcțiune a parcării din spatele Spitalului de Urgență

Parcarea din spatele Spitalului Județean Târgu Mureș e gata!

Spațiul oferă 338 de locuri de parcare, este racordat la utilități, acoperit cu piatră spartă și iluminat cu panouri solare.

Consiliul Județean Mureș a început lucrările la acest obiectiv mult așteptat pe 30 august 2024 și au vizat amenajarea unei parcări moderne, întinse pe o suprafață de 6.500 mp.

Este un pas important pentru un acces mai bun la spital dar și pentru degrevarea zonei de traficul intens!

Stirile Punctul

Parcarea din spatele Spitalului de Urgență se deschide în câteva zile!

Directorul S.C.J.U. Târgu Mureș Florin Crăciun ne-a confirmat că ”recepția lucrării de către CJ Mureș s-a derulat astăzi (5 iunie 2025 – n. red.) fără probleme și deschiderea parcării din spatele spitalului e o chestiune de zile. Mai sunt câteva detalii tehnice de rezolvat privind accesul, respectiv marcajele rutiere dinafara parcării, dar avem toată speranța că săptămâna viitoare vom deschide parcarea mult așteptată.”

Parcarea va avea 340 de locuri dintre care o parte vor fi folosite de personalul spitalului dar majoritatea sunt destinate bolnavilor și aparținătorilor. Având în vedere că parcarea s-a realizat din fondurile CJ Mureș, aceeași instituție va trebui să aprobe și regulamentul parcării, care va fi întocmit de conducerea S.C.J.U. Târgu Mureș în săptămânile viitoare. După ce vor fi adoptate toate documentațiile și procedurile tehnice vor fi realizate, deci peste câteva luni, parcarea va deveni una cu plată.

Made in MureşStirile Punctul

Mureșeanul Adrian Marin, dieteticianul din spatele succesului canotorilor români medaliați

Canotajul a adus mai mult de jumătate din medaliile cucerite de România la Jocurile Olimpice 2024, de la Paris. Dar nu oricum, ci pentru că a existat țesătura umană necesară.

Federația de Canotaj a început o schimbare importantă în pregătirea sportivilor încă din noiembrie 2023, când a început colaborarea cu un specialist în nutriție. 

Adrian Martin, dietetician și șef de lucrări la catedra de Fiziologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, a fost angajat ca să ofere canotorilor cea mai bună dietă.

El  mai colaborase cu FR Canotaj în perioada 2015-2016 pentru JO de la Rio. „Atunci a fost un alt colectiv, alți antrenori, alți sportivi. Acum am fost primit cu o mai mare deschidere pentru schimbare”.

Adrian Martin (stânga)
Adrian Martin (stânga)

Martin a venit cu propriile rigori. A cerut putere de decizie pe seama responsabilității poziției de nutriționist. El a conceput meniurile pentru toate mesele zilei, mic dejun, prânz, cină, dar și pentru gustările dintre acestea,

Spune că a colaborat excelent cu colectivul medical al lotului. „Am încercat împreună cu aceștia să facem cele mai bune alegeri și cele mai bune preparate pentru o eficientizare a antrenamentelor.

Am ținut cont și de cererile și preferințele personale, dar când te ocupă de 60 de sportivi e mai greu să le personalizezi pentru fiecare”.

A ținut cont de evaluarea  și monitorizarea antropometrică, greutate, masă musculară, masă adipoasă a fiecărui canotor pentru a regla aportul alimentar.

„Așa am putut calcula posibilitățile de creștere calorimetrică și de stabilire a necesarului energetic prin carbohidrați, proteine, lipide. Nu există tipare, nu este o valoare unică”.

Citește continuarea

Stirile Punctul

Adăpost clandestin în spatele școlii din Aleea Carpați

Vinerei un cetățean a sesizat prezența unor persoane fără adăpost în spatele școlii din Aleea Carpați, patrula mobilă de Intervenție a Poliție Locale găsind la fața locului mai multe persoane, pe care le-a îndepărtat din zonă, nu înainte de a se asigura că au efectuat curățenia de rigoare.

Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.

Stirile Punctul

(P) Conectăm orașul cu Cristești, prin spatele Azomureșului

Construim o infrastructură complet nouă, modernă în locul unui drum neglijat între Cristești și Târgu Mureș. Se lucrează! – a declarat primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán. Noul drum va fi o alternativă pentru toți cei care se deplasează zilnic între reședința de județ și localitățile limitrofe, precum și pentru cei care doresc să evite unul dintre cele mai aglomerate artere rutiere ale orașului, strada Gheorghe Doja, și ambuteiajele de la intrarea pe autostradă sau în jurul centrului comercial. Soós Zoltán a menționat că șoferii, bicicliștii și pietonii vor putea circula în siguranță pe noul drum dotat cu iluminat stradal LED modern.

Stirile Punctul

Cât va costa parcarea de 6.500 mp din spatele Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

Astăzi, consilierii județeni sunt chemați într-o ședință extraordinară pentru a aproba documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției„Amenajare parcare auto ecologică provizorie pe o perioada de 3 ani faza SF” la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (str. Ghe Marinescu nr 50). Valoarea totală a investiției este de  1.864.609,70 lei (cu TVA inclus) suma fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Mureș, iar prin realizarea acesteia vor fi dat eîn folosință 338 de locuri de parcare.  Parcarea va fi realizată la nivelul solului. Va fi îndepărtat stratul de vegetație de la suprafață, apoi va fi pus un strat de balast de 25 de cm peste care va fi aplicat un strat de piatră spartă de 15 cm. Vor fi montate borduri, indicatoare și stâlpi de iluminat. Titlul proiectului este “amenajare parcare auto ecologică  provizorie pe o perioadă de trei ani”.

Terenul în suprafață de 92.475 mp,  pe care se află clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și amenajările exterioare ale acestuia (spații verzi, platforme auto și alei pietonale), clădirea SMURD (Sc = 492 mp și Sd = 492 mp) și Hangar elicopter (Sc = 410 mp și Sd = 410 mp suprafața de 21.571 mp, rezervată pentru viitorul Centru de arși din Târgu Mureș și noua pistă de heliport a spitalului și 1.000 mp rezervați pentru Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș se află în proprietatea  Consiliului Județean Mureș și este  administrat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Clădirile enumerate ocupă acum 35.323 mp din suprafața totală. 

Obiectivul primordial al aceste investiții este mărirea capacității de parcare a autovehiculelor existente, amenajată în zona Spitalului și a străzilor Molter Károly și Gheorghe Marinescu și eliberarea străzii Gheorghe Marinescu de autoturismele parcate pe acest drum. Totodată se ușurează accesul pacienților la spitalul județean, respectiv la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare(SMURD) și policlinicile care funcționează la această adresă. 

Stirile Punctul

Aviz pentru parcarea din spatele Spitalului de urgență din Târgu Mureș

Comisia de Circulație din Primăria Târgu Mureș a adoptat astăzi, prin vot, acordarea avizului necesar să însoțească cererea de emitere a Autorizației de construire pentru amenajarea, de către Consiliul Județean Mureș, a parcării provizorii din spatele Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș (“Spitalul Mare” cum mai este denumit popular). Este vorba despre o parcare provizorie, situată pe terenul dintre spital și cimitir, teren care este în proprietatea Consiliului Județean Mureș. Această parcare provizorie, la nivelul solului, va fi pietruită și va asigura 380 de locuri de parcare. D.B. 

Stirile Punctul

Arhitectul manipulării sau omul din spatele căderii PNL Mureș?! Forța Dreptei Mureș reiterează invitația de alăturare și îmbrățișează liberalii autentici!

Într-o perioadă de agitație politică și încercări disperate de manipulare, suntem obligați să ne facem auziți. Politica de care nu vă place, cere anumite calități, pe care dorim a le scoate în evidență, cu privire la fiascoul mediatic orchestrat de Ciprian Dobre.

Așadar, solicităm în mod public, retragerea din viața publică și funcțiile administrative a actualului președinte PNL Mureș. O cerință dictată nu doar de necesitatea unei noi direcții, ci și de dezvăluirea unei manevre perfide de manipulare a opiniei publice.

În același timp, dorim să amplificăm invitația noastră către liberalii autentici, ce se regăsesc încă sub umbrela PNL, să se alăture construcției noastre. Ușa noastră rămâne deschisă, iar invitația nu are termen de expirare. Înțelegem că există situații în care unii nu își pot exprima deschis opiniile, încă, dar va veni momentul când nici nu va mai exista opțiunea de exprimare liberă, dacă se va continua astfel.

Evenimentele recente au arătat o manipulare fără scrupule din partea conducerii PNL Mureș. Falsa invitație la dialog și intrigile grupurilor fictive au dezvăluit o strategie de campanie politică care contrazice cu brutalitate declarațiile publice. În loc să promoveze unitatea și conviețuirea pașnică între comunitățile Târgu Mureșene, această conducere delimitează clar obiectivele personale pentru 2024.

Nu putem să nu reacționăm la gravitatea situației actuale în economie, mediul de afaceri, mediul academic, organizațiile non-guvernamentale și societatea civilă. Ceea ce a mai rămas din PNL este acum doar o sursă de speranță pentru liberalii care încă nu au renunțat. Totuși, actuala conducere nu îi mai respectă, nu îi mai sprijină, iar în 2024, aceștia vor simți în primă linie consecințele unui proces electoral costisitor, în patru runde, vor simți impactul major a ce va însemna o primăria falimentară, sau a unei economii în declin și a instituțiilor blocate și neperformante, toate subsumate promisiunilor și conexiunilor nepotrivite din organigramă.

Încheiem cu această declarație încărcată de emoție și suntem hotărâți să luptăm pentru o politică autentică și pentru respectarea principiilor liberale. Vă asigurăm că nu suntem singuri și că împreună cu colegii de alianță, Forța Dreptei Mureș, prin polul de dreapta va avea puterea să facă diferența de care întreg județul Mureș are nevoie!

Stirile Punctul

Ce a stat în spatele repornirii fabricii de zahăr din Luduș

Fabrica de zahăr din Luduş, preluată în primăvară de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, reîncepe producţia până la sfârşitul acestei luni, după ce a preluat deja primele transporturi de sfeclă de zahăr de la cultivatori.

„Veştile sunt bune, deja a început să sosească sfecla în fabrică, de astăzi se intră în ture şi pe mâine se preconizează că se începe tăierea la sfeclă, tăierea însemnând că începe procesul tehnologic de extracţie. Începem producţia în aceste zile, au fost semnate contracte cu transportatorii şi, din câte am înţeles, anul acesta se va primi o cantitate recoltată de pe circa 3400 de hectare. Sfecla e foarte, foarte frumoasă, e bună, are conţinut bun de zahăr. La momentul actual suntem în jur de 160 de persoane angajate, din care 120 suntem permanenţi, restul este personal sezonier”, a declarat presei, marţi, liderul sindical Daniel Preda.

El a precizat că sfecla contractată de conducerea Fabricii din Luduş de pe cele 3400 de hectare provine din judeţele Cluj, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov şi Bistriţa-Năsăud.

„Din punctul nostru de vedere, al angajaţilor, cantitatea e mică, mai ales că ultima campanie a fost în anul 2021, când Tereos a anunţat că se retrage şi, dacă nu se găseşte un cumpărător pentru fabrică, o vor închide sau o vor demola. Cultivatorii mari de sfeclă s-au reorientat spre alte culturi, dar o parte au revenit anul acesta. Sperăm ca de anul viitor să fie mai mulţi şi să se cultive mai multă sfeclă”, a spus Daniel Preda. AGERPRES

Stirile Punctul

Oamenii din spatele succeselor lui Sepsi Sfântu-Gheorghe şi secretele muncii lor

Succesele din ultima vreme ale echipei de fotbal Sepsi Sfântu-Gheorghe (două Cupe ale României şi două Supercupe la rând, plus calificarea de ieri în play-off-ul Conference League) n-au venit din senin. Ele au în spate nu doar o finanţare suplimentară, venită de la Budapesta, cum se vehiculează în presa sportivă de la noi, ci mai mult o muncă tenace de ani de zile, bine făcută, de oameni potriviţi la locurile potrivite. Vă invităm azi să-i cunoaşteţi mai îndeaproape pe oamenii din spatele succeselor lui Sepsi.

Liviu Ciobotariu, antrenor principal

Fost fundaş central cu peste 350 de meciuri în primele ligi din România (Progresul/FCNaţional şi Dinamo) şi Belgia (Standard Liege, RAEC Mons şi FC Anvers), selecţionat de 32 de ori la echipa naţională, Liviu Ciobotariu are în palmaresul de jucător un titlu de campion şi două Cupe, ambele cu Dinamo.

E genul de antrenor serios, foarte bine pregătit teoretic, căruia vasta experienţă de jucător îi e de mare folos în a lua deciziile optime la echipă. Pune mare preţ pe devotamentul şi dăruirea jucătorilor săi şi preferă oricând un fotbalist ambiţios, luptător (gen Florentin Petre sau Bănel Nicoliţă), unuia mai tehnic, dar mai delăsător, de tipul Adrian Cristea sau Denis Alibec.

Cătălin Munteanu, antrenor secund

Fost internaţional şi el, cel poreclit „Cap de Zmeu” a avut,de asemenea, o carieră prodigioasă ca fotbalist la Steaua şi Dinamo, dar şi la Espanyol Barcelona sau Real Murcia, între altele. Are în palmares trei titluri de campion al României (unul cu Dinamo, două cu Steaua), câte o Cupă cu ambele echipe şi o Supercupă cu Dinamo.

Ca fotbalist, a fost un mijlocaş cu gleznă fină şi cu excelentă intuiţie a jocului. La Sepsi se ocupă în principal de vizionarea jocurilor adversarilor şi cu disecarea jocului acestora. E o slujbă care i se potriveşte ca o mănuşă lui Munteanu.

Adrian Iordache, antrenor secund

Tehnicianul născut la Piteşti acum 43 de ani a fost tot fundaş central ca şi principalul Ciobotariu şi, la fel ca acesta, a petrecut sezoane bune la Dinamo,cu care a câştigat două titluri de campion şi două Cupe ale României. Mai are în palmares o Cupă a Azerbaijanului, cu Hazar Lankaran. A mai jucat la Rapid şi FC Argeş (între altele), dar şi la două echipe din prima ligă cipriotă.

La Sepsi i se datorează o bună parte din organizarea jocului defensiv al echipei. Un alt om potrivit la locul potrivit.

Sepsi mai are un secund, în persoana lui Kulcsar Laszlo, iar de pregătirea portarilor se ocupă fostul portar al Petrolului Ploieşti şi al Stelei, Cornel Cernea, fotbalist campion cu Steaua, alături de care a şi jucat în Liga Campionilor.

Attila Hadnagy, director general al clubului

Un alt fost fotbalist, dacă vreţi o glorie locală a lui Sepsi. Deşi ca jucător n-are un palmares la fel de bogat precum antrenorii Ciobotariu, Munteanu, Iordache sau Cernea (despre biografia lui Laszlo Kulcsar nu ştim nimic), Hadnagy a avut o carieră lungă – s-a retras de la Sepsi la aproape 39 de ani, după ce a contribuit decisiv la promovarea echipei în prima ligă – în primele două ligi, la Oltul Sfântu-Gheorghe, FC Braşov şi FC Botoşani.

Tip cerebral, calculat, echilibrat, lui Attila Hadnagy i se potriveşte de minune funcţia pe care a primit-o la club îndată după încheierea carierei de jucător.

Laszlo Dioszegi, preşedintele clubului

Unul dintre cei patru fondatori ai clubului Sepsi, omul de afaceri Laszlo Dioszegi e proprietarul unor brutării, magazine de panificaţie şi a unei cofetării. „Treaba mea e să aduc sponsori şi să pun banii pe masă. De restul se ocupă antrenorii. Au mână liberă la echipă”; cam aşa rezuma Dioszegi implicarea sa la club. Nici Leo Grozavu, nici Cristiano Bergodi şi niciun alt antrenor care a pregătit pe Sepsi nu s-a plâns vreodată de imixtiuni la echipă.

” Bugetul nostru e de 6-7 milioane de euro anual. FCSB sau CFR au cel puţin dublu… Nu putem plăti salarii mari, dar am plătit mereu la timp salariile jucătorilor”, declara acesta, toamna trecută.

Şi mai e ceva deosebit în ceea ce face Laszlo Dioszegi la Sepsi: jucătorii sunt aduşi la Sepsi nu doar în funcţie de valoare şi de necesităţile echipei, ci şi de caracter.

„Încercăm să vorbim cu alte echipe la care a jucat. Fiecare jucător are un trecut. Cât de vast e acum internetul, putem să vedem ce a făcut. E foarte important să aduci jucători care au dragoste de fotbal și care nu vin numai pentru bani. Trebuie să fie dedicați fotbalului sută la sută. Nu contează că sunt români sau străini, e important să fie jucători cu un caracter pe care să te poţi baza”, explica dl Dioszegi la un post TV felul în care Sepsi îşi alege jucătorii.

Şi mai are ceva preşedintele Sepsi pe care mulţi conducători din fotbalul nostru nu au: n-o să-l vedeţi niciodată pe Dioszegi că-şi critică jucătorii sau antrenorii la televizor sau în public, n-o să-l auziţi niciodată spunând antrenorului că mai bine îl băga în teren pe X în locul lui Y, nici că arbitrul Z a tras cu adversarul şi nici n-o să-l vedeţi deschizând buletinele de ştiri de la Pro TV cu vreo declaraţie incendiară. La Sepsi, cuvintele de ordine sunt decenţa, cumpătarea şi bunul simţ în toate.

Fostul fotbalist Alexandru Pelici, acum antrenor la FC Argeş, spunea recent că „Întâi pui seminţele în pământ, după aia uzi şi abia la urmă culegi roadele. Ăsta e ciclul firesc. Însă, din păcate, în vocabularul fotbalului românesc nu există cuvântul răbdare”. La Sfântu-Gheorghe a existat, însă, răbdarea parcurgerii acestui ciclu natural, firesc, aşa că acolo a început deja „culesul”.

Şi nu e vorba aici că Sepsi ar fi echipă „ungurească”, aşa cum se spune. Majoritatea jucătorilor sunt români, plus câţiva străini (doi slovaci, un albanez, un venezuelean şi un singur ungur). La fel şi stafful tehnic. Nu de etnie e vorba la Sepsi, ci despre profesionalism şi calitate umană. Comparaţi cu ce e la FCSB, la CFR sau la oricare altă echipă românească. După părerea noastră, după două Cupe ale României şi două Supercupe, e doar o chestiune de timp – nu mult – până ce la Sfântu-Gheorghe va veni şi primul titlu de campioană.

Sorin Simion

sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Stirile Punctul

Cine este Lénárd András, miliardarul din spatele berii Csíki Sör 

Fabrica Csíki Sör  reprezintă continuarea tradiției de fabricare a berii Ciuc. În noiembrie 2014, producția de Igazi Csíki Sör a început în fabrica construită pe locul fostei fabrici de amidon și băuturi spirtoase din Sânsimion cu hotărârea de a reînvia tradiția locală veche de secole de fabricare a berii artizanale. În 2016, a construit o nouă fabrică, multiplicându-și de patru ori capacitatea de producție.  În 2015 și 2016, produsele sale au fost distinse cu premiul „Berea anului” la Festivalul berii de la Budavári. 


Amplasată pe locul unei foste distilerii de alcool din Sânsimion, fabrica Csíki Sör“ a fost cumpărată de la o companie de insol­vențe care vindea active ale fabricilor falimentare, unitatea de producție a fost finalizată în august 2014.


În afara de fabrica de bere de la Sânismion, Lénárd András derulează afaceri în energie, agricultură, imobiliare, construcții, în Ungaria și în România, sau turism. Are și investiții în tehnologie, prin compania Spider Drone Security, în criptomonede și este proprietarul celei mai mari ferme de iepuri în România. În 2017, afaceristul a intrat în intenția presei internaționale, după conflictul cu grupul olandez Heineken. Curtea de Apel Mureș a emis o sentință care interzicea comercializarea berii „Igazi Csíki Sör“ (în traducere „adevărata bere Ciuc”), produsă la Sânsimion. Decizia a fost luată după ce Heineken l-a acționat în judecată pe pro­ducătorul Csíki Sör pe motiv că folo­sește marca Ciuc, pe care o are în porto­foliu, scrie NewMoney.ro. Într-un final, Csíki Sör și Heineken au ajuns la un consens.


De la zugrav în SUA, la „nu știu câți bani am, nu i-am numărat niciodată”

„Nu pot să vă spun ce avere am fiindcă nu mi-am numărat niciodată banii”, a declarat Lénárd, într-un interviu rar, pentru 24.hu. În 1996, a pbținut o viză pentru Statele Unite și a plecat la New York „cu 270 de dolari în buzunar”. Avea 18 ani și devenea zugrav în țara tuturor posibilităților. După doar un an, timp în care a sunat persoane cu nume maghiare pe care le scotea din Pagini Aurii pentru a găsi o gazdă și un loc de muncă, se lansa în afaceri și începea să vândă echipament sportiv. Urma să se întoarcă în România în 2001, cu un capital de 60.000 de dolari, bani pe care i-a investit, la început, în afaceri imobiliare.

„Fondatorul și proprietarul Lénárd Andras este adesea confundat cu frații săi gemeni, Bobby și Jockey. Asemănarea dintre ele este atât de mare, încât uneori nici măcar noi nu putem face distincția între ei“, a transmis compania în glumă în cazul unei interpelări a ziarului Libertatea.

Reținut în America pentru trafic de persoane

La 26 ianuarie 2001, el a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane în SUA. Trei femei de origine maghiară, pe care el le-ar fi adus în țară, au fost depistate fără documente într-un bar de striptease din Potrivit portalului Maszol, a fost eliberat pe cauțiune, 35.000 de dolari. Fapta nu a fost considerată atât de gravă încât autoritățile americane să emită un mandat internațional de arestare împotriva lui Lénárd, iar numele lui nu a fost pe lista Interpol. Omul de afaceri a comis o infracțiune și prin neprezentarea în instanță, dar și termenul de prescripție este de 5 ani, conform legii statului New York privind traficul de persoane. Cu toate acestea, nu este clar ce s-ar întâmpla acum cu András Lénárd dacă ar vrea să intre în Statele Unite.

Este posibil ca activitățile mele să fi dat naștere unor proceduri legale, dar conștiința mea este la fel de limpede precum cristalul.


Citeşte întreaga ştire: Proprietarul miliardar al fabricii de bere Csíki Sör este îndrăgostit de o fostă Miss Ungaria, cu 17 ani mai tânără decât el. Reacția de toți banii a companiei din Harghita

Stirile Punctul

Azilul “temniță” din Bărdești: Un funcționar public cu statut special este în spatele afacerii?


Unul dintre membri fondatori ai Asociației Re Min, cea care desfășoară activitatea la Centrul de Îngrijire din Bărdești, se pare că este un funcționar public cu statut special de la Penitenciarul Târgu Mureș, așa cum se poate vedea în declarația de interese (pe anul 2022, completată la 10.06.2022) din fotografia atașată articolului. Este vorba de Păpuc Cosmin Ionuț. În declarația sa de avere, document public postat pe pagina de internet a Penitenciarului Târgu Mureș , se poate vedea că acesta a încasat chirii din trei locații: sat Bărdești nr 24 Ai și două adrese din Târgu Mureș de pe strada Cornești nr 55 și nr 61 ( Platoul Cornești din Târgu Mureș. El a încasat de la Bărdești a încasat 720 de lei iar de la cele două adrese din Târgu Mureș câte 1.200.000 de lei. Acestea sunt adresele unde funcționau cele două centre, cel din Bărdești unde au fost găsiți cei 10 beneficiari în subsolul clădirii și cea de la Platoul Cornești din Târgu Mureș a cărei activitate a fost suspendată de autorități în urmă cu două săptămâni. Deocamdată, la această oră, nu am reușit să verificăm informația dacă cel la care facem referire mai lucrează la Penitenciarul Târgu Mureș, fiind vorba de declarațiile de interese și de avere din 2022.

Actualizare

În dimineața zilei de vineri 28 iulie purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Mureș ne-a confirmat faptul că Păpuc Cosmin Ionuț este angajatul instituției.

D.B.

Stirile Punctul

Adevărul din spatele unei imagini! Ce se întâmplă de fapt cu scările spre Cimitirul Eroilor

De ieri circulă pe Facebook o imagine care i-a enervat la culme pe localnici, la presupunerea că vechile scări de pe strada Gheorghe Marinescu către Cimitirul Eroilor vor fi distruse prin turnarea de beton.

Conducerea Administrației Domeniului Public din cadrul Primăriei Târgu Mureș a confirmat, că vechile pietre galbene, ce a mai rămas din ele, vor fi recuperate în totalitate.

Contrar dezinformărilor lansate de anumite persoane, pietrele galbene nu au fost betonate de actuala administrație a orașului, ci tocmai cu această ocazie au fost scoase de sub stratul de beton. Ele au stat mulți ani la rând îngropate, iar după ce scările au crăpat, acestea au reapărut la suprafață, astfel că vor trebui refăcute complet. a anunțat Administrația Domeniului Public.

Stirile Punctul

Centru de Inovare și parcare subterană în spatele Pieței Teatrului

Asocierea dintre Multinvest Proiectare S.R.L. și Céh Tervező, Beruházó és Fejlesztő Zártkörűen Működő Részvénytársaság a câștigat Premiul I la Concursul de soluții pentru “Centru de Inovare și Parcări Subterane” din Târgu Mureș

”Pentru a ne dezvolta avem nevoie de strategii, avem nevoie de profesioniști și nu în ultimul rând, avem nevoie de competitivitate. Scopul acestor concursuri de soluții este de a identifica cele mai bune idei pentru zonele analizate, de la specialiști în domeniu cu o viziune largă, care studiază în amănunt fiecare segment din planul dat spre amenajare. Lucrurile nu pot fi realizate după dorințele personale sau după conjuncturi de ocazie. Părerea specialiștilor trebuie să fie cea care este primează alături de munca acestora, iar implementarea proiectelor să fie făcută, evident, conform legii”, a declarat Soós Zoltán, Primarul Municipiului Târgu Mureș.

Cele 6 proiecte înscrise în concursul lansat de către municipalitate pentru viitorul “Centru de Inovare și Parcări Subterane” din Târgu Mureș au fost analizate la sfârșitul săptămânii trecute de către un juriu de arhitecți, urbaniști și ingineri de prestigiu. Conform procedurilor, câștigătorii au fost anunțați în cadrul unei conferințe de presă a juriului care s-a desfășurat la sediul Primăriei Târgu Mureș.

”Am avut onoarea de a avea invitați în juriu specialiști de renume, cu o vastă experiență profesională și competițională, care au apreciat atât tema concursului cât și calitatea proiectelor înscrise în concurs”, a declarat arhitectul șef al Municipiului, Daniela Florina Miheț.

“ În ciuda numărului mic de proiecte predate, majoritatea acestora au răspuns temei și contextului urban.
Au fost apreciate soluțiile care nu au amplasat doar o clădire nouă, ci au reușit să creeze un context urban atractiv pentru toate categoriile de spații – interioare și exterioare, mizând pe caracterul transformativ al arhitecturii. Decizia juriului privind premiile acordate a fost unanimă. ” a declarat președintele juriului, conf. dr. arh. Şerban Ţigănaş.

Competiția prevede remodelarea arhitecturală, urbanistică și peisagistică a zonei aflate în spatele Teatrului Național din Târgu Mureș, premiile însumate fiind de 30.000 de mii de euro, după cum urmează:

Premiul I, în valoare de 15.000 euro – Asocierea Multinvest Proiectare S.R.L. – Lider și Céh Tervező, Beruházó és Fejlesztő Zártkörűen Működő Részvénytársaság – Asociat, cu un punctaj de 87 de puncte / 100.
Premiul II, în valoare de 10.000 euro – Echipa Studio 82 S.R.L. în asociere cu arh. Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectură, cu un punctaj de 71 de puncte/ 100.
Nu se acordă Premiul III, în valoare de 5000 de euro.
Decizia juriului a fost motivată de diferența mare dintre primele doua proiecte premiate și următorul clasat în ordinea punctajului acordat conform criteriilor de jurizare.

Prezent la eveniment, primarul Soós Zoltán a declarat: ”Nu pot decât să felicit toate echipele înscrise, îi felicit pe câștigători, felicit munca depusă de juriu și nu în ultimul rând felicit echipa doamnei arhitect-șef deoarece și de această dată a dat dovadă de profesionalism, de multă aplecare înspre proiectele orașului. Sunt convins că municipiul Târgu Mureș face pașii corecți pe linia dezvoltării urbane, devenind un oraș unde să îți facă plăcere să locuiești”.

Din echipa de jurizare au făcut parte: conf. dr. arh. Şerban Ţigănaş – președintele juriului, dr. arh. Emil Ivănescu, arh. urb. Eugen Pănescu, dr. arh. urb. Guttmann Szabolcs István, dr. arh. urb. Ványolós Endre, arh. urb. Iszlai Tamás, arh. Miheţ Florina Daniela, specialiști consultanți ai juriului: dr. ing. Nicolae Ciont, arh. Keresztes Géza.