spațiul

D.G.

Dumitrița Gliga: Aderarea României la spațiul Schengen: obiectiv îndeplinit

De la 1 ianuarie 2025 suntem membri deplini ai Spațiului Schengen, inclusiv cu frontierele terestre, după ce, în martie 2024, am aderat cu frontierele maritime și aeriene. Va fi asrfel eliminat controlul la frontieră.

🔹Se reduc de asemenea timpii de staționare la frontiere cu aproximativ 30 de minute pentru fiecare tren, la punctele vamale de la:

  • Curtici;
  • Valea lui Mihai;
  • Salonta;
  • Episcopia Bihor;
  • Carei.

✅Pentru transportul rutier de marfă, aderarea la Schengen īnseamnă eliminarea controlului sistematic din frontierele cu statele membre UE vecine (Ungaria și Bulgaria).

🔴Astfel, transportatorii rutieri vor tranzita mult mai rapid frontierele cu statele UE:

  • Vama Veche;
  • Negru Vodă;
  • Giurgiu;
  • ⁠Călărași;
  • Zimnicea;
  • ⁠Turnu Măgurele;
  • Bechet;
  • Calafat;
  • Nădlac 1 și 2;
  • Vârșand;
  • Borș 1 și 2;
  • Petea.

Am fost membru al delegației oficiale conduse de premierul Marcel Ciolacu, care a obținut sprijinul tuturor statelor europene conduse de socialişti europeni pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen, în octombrie 2022, la Berlin – un moment istoric pentru țara noastră. Partidul socialiştilor europeni (PES), una dintre cele mai puternice familii politice europene, formată din 33 de partide membre cu drepturi depline, 12 membri asociați şi 12 membri observatori, a adoptat atunci, în plenul Congresului, o rezoluție prin care îşi exprimă, în mod explicit, sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Stirile Punctul

Persoanele fizice NU au nicio obligație de a descărca facturi și nici de a accesa Spațiul Privat Virtual

ANAF dezminte categoric informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora „implementare a sistemului e-Factura de la 1 ianuarie 2025 riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale, potrivit unui comunicat.

Persoanele fizice NU au nicio obligație de a descărca facturi și nici de a accesa Spațiul Privat Virtual (SPV) în urma implementării sistemului e-Factura, această responsabilitate revenind exclusiv operatorilor economici emițători, arată ANAF: “Potrivit art. 101 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, în relația B2C, furnizorii/prestatorii sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Concret, furnizorii vor transmite în continuare facturile emise către destinatari, în cadrul unei relații B2C, în conformitate cu prevederile art. 319 din Codul fiscal, respectiv pe suport hârtie sau orice alt suport, inclusiv electronic, având, totodată, obligația de a transmite respectivele facturi și în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Această obligație a operatorilor economici de transmitere a facturilor în sistem are astfel doar rolul de raportare, nu de transmitere către clienți prin intermediul sistemului, și, în consecință, nu impactează persoanele fizice beneficiare.

În concluzie, modalitatea de transmitere a facturilor emise în relația B2C nu se modifică, elementul de noutate fiind raportarea în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura a acestora de către emitenți.”

Stirile Punctul

(P) Guvernul Ciolacu pregătește accederea completă în spațiul Schengen la data de 1 ianuarie 2025

Decizia finală se va lua la Consiliul JAI din luna decembrie, unde se va dezbate aderarea completă la spațiul Shengen, din data de 1 ianuarie 2025, după accederea cu granițele aeriene și maritime, la data de 31 martie 2024.

Un prim pas se va face mâine, 22 noiembrie, la Budapesta, la întâlnirea miniștrilor de Interne din România, Austria, Bulgaria și Ungaria, unde va fi prezent de asemenea și premierul Marcel Ciolacu.

Certitudinea că acest mare deziderat se va împlini, l-am avut în urmă cu doi ani când am participat, la Berlin, alături de președintele PSD, dl Marcel Ciolacu, la Congresul socialiștilor europeni, unde membrii PES,una dintre cele mai puternice familii politice europene, au adoptat în unanimitate o rezoluție prin care și-au exprimat, în mod explicit, sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Astfel, Partidul Social Democrat confirmă încă o dată că este cel mai serios partid din România, pentru că întotdeauna și-a concentrat eforturile asupra obiectivelor mari pe care țara noastră și le-a propus.

Aderarea României la NATO și Uniunea Europeană s-a realizat cu aportul substanțial al guvernărilor PSD, iar acum se mai punctează un obiectiv important, accederea completă la spațiul Schengen, care conferă cetățenilor noștri un alt statut și deschide numeroase oportunități economice.

În contextul alegerilor prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu demonstrează că este persoana potrivită pentru a-și asuma responsabilitatea unei funcții importante în stat, de unde să garanteze îndeplinirea obiectivelor importante și atingerea nivelului de trai pe care și-l doresc toți românii.

CMF 11240017

Stirile Punctul

Szijjártó Péter: Trebuie să facem tot posibilul ca România să intre în spaţiul Schengen

Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului de la Budapesta, Szijjártó Péter, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că interesele naţionale ale României şi cele ale Ungariei coincid în privinţa aderării ţării cu drepturi depline la spaţiul Schengen şi că se depun în continuare eforturi pentru ca acest lucru să se întâmple în următoarele două luni.

„În continuare, trebuie să facem tot posibilul ca România, în sfârşit, să intre în spaţiul Schengen ca membru cu drepturi depline. Aici vorbim despre o chestiune în care interesele naţionale ale României şi interesele naţionale ale Ungariei, respectiv ale celor două popoare, coincid în totalitate. Din acest motiv, la fel cum în decursul celor patru luni ale preşedinţiei ungare (a Consiliului UE n.r.) de până acum, vom face tot posibilul, vom mobiliza tot şi vom încerca să-i convingem pe toţi (…) în următoarele două luni, în aşa fel încât România să poată intra în spaţiul Schengen, în sfârşit. Interesul nostru este ca vieţile comunităţilor din cele două părţi ale graniţei să fie legate de cele mai puternice ţesături, pentru care avem nevoie de statutul de membru Schengen”, a declarat Szijjártó Péter, într-o conferinţă de presă, conform traducerii asigurate de organizatori.

Întrebat despre faptul că premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că anul acesta se va lua decizia privind intrarea României şi cu frontierele terestre în Schengen, oficialul de la Budapesta şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va întâmpla şi a susţinut că oficialii celor două guverne ţin legătura aproape zilnic cu privire la această chestiune.

„Sincer, sper că domnul prim-ministru are dreptate, iar dacă va avea dreptate este o veste bună pentru noi. Lucrăm mult în vederea obţinerii aderării României la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului. Pe 12 decembrie va avea şedinţă consiliul de miniştri de interne şi justiţie (JAI – Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne n.r.). Am vrea ca (atunci n.r.) cel târziu să se ia această decizie, motiv pentru care aproape ţinem legătura zilnică cu Guvernul României. Miniştrii de Interne, practic, lucrează în cooperare foarte strânsă. Şi eu m-am întâlnit cu domnul ministru de Interne şi facem tot posibilul, mobilizăm totul, să atingem acest scop”, a răspuns Szijjártó Péter.

Acest subiect a fost atins şi în cadrul unui forum la care şeful diplomaţiei ungare a participat, la Miercurea-Ciuc, alături de liderul UDMR, Kelemen Hunor, el susţinând că în trecut era „inimaginabil” ca interesul naţional al României şi interesul naţional al Ungariei să coincidă, dar că acest lucru se întâmplă acum, în cazul aderării ţării noastre la Schengen.

Acesta a afirmat că „traficul economic dintre cele două ţări este în continuă creştere, România fiind „exportatorul cel mai puternic către Ungaria”, iar lucrurile pozitive pot fi duse mai departe, „dacă aceste bariere artificiale nu ar mai exista”.

Pe lângă participarea la forum, ministrul Afacerilor Externe al Ungariei a vizitat catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc şi clubul de fotbal din municipiul Miercurea-Ciuc.

Consiliul UE este condus prin rotaţie de câte un stat membru, pentru câte 6 luni, iar Ungaria asigură această preşedinţie în intervalul 1 iulie-31 decembrie 2024. AGERPRES

Stirile Punctul

Spațiul de Arte Contemporane revine anul acesta pentru a 10-a oară la Szféra în Târgu Mureș

Spațiul de Arte Contemporane revine anul acesta pentru a 10-a oară între 6-8 septembrie. Accesul la eveniment este gratuit.

PROGRAM

Vizitarea expozițiilor: 6 septembrie (VINERI) 18.00-21.30; 7-8 septembrie (SÂMBĂTĂ-DUMINICĂ) 11.00-21:30

🎨Expoziția artiștilor de la Colonia de Artiști din Élesd: Bajkó Dániel, Furák-Pop László, Ferenczy Zsolt, Bodon-Dombi Zsolt, Herman Levente, Balázs Imre Barna, Kovács Kitti, Szakál Éva, Nagy Benjámin, Máriás István aka Horror Pista, Szabó Anna, Herczeg Zsolt, Mátyási Péter, Horváth Ágnes, Kiss Virág, Bíró Bori
📷 Cseke Tamás: Expoziție de fotografii
🤖 Simon Levente, Marius Dobrescu, Valentin Câmpean: Expoziție de figurine de acțiune
🎬 Daniel Adrian Cîmpean: Expoziție de postere de film
🗿 Expoziția concept designerului Biro Vili
🏛️ Belkovits László și Wurk Ikona: Totem of reflection (instalație interactivă)

VINERI, 6 septembrie

18.00-22.00 EYESCREAM vinyl set

18.00-21.00 Spațiu de creație cu Bende András

18.30-18.45 Kiki’s Dance Lab spectacol de dans

19.00-20.00 Deschiderea oficială al expoziției artiștilor de la Colonia de Artiști din Élesd cu Dr. Orosz Csaba DLA

19.00-21.00 SzínpadOn Live Podast recording – SoundOfCsabika

20.00-21.00 Concert Vadány

🪩 22.00 Back to the Spheres x BTTR: Maică-ta, Bo.toned, Detour, Dobix (Backstage, Piața Trandafirilor 53, Intrare: 30 lei presale/40 la fața locului)

SÂMBĂTĂ, 7 septembrie

12.00-20.00 Spațiu de creație cu Bende András

12.00-13.30 LIVE: spectacol lectură după textele masteranzilor de la secția de dramaturgie, anul I., UAT Târgu Mureș

13.30-14.30 – Discuție literară cu Vonnák Diana (scriitoare, traducătoare și antropolog cultural) și Codău Annamária

14.00-16.00 Proiecție film documentar: De ce scriu ăștia pe pereți? Primul documentar românesc despre graffiti și street art.
Q&A al filmului documentar De ce scriu ăștia pe pereți? Moderat de Előd Németh

15:00-16:00 – Discuție literară cu Alina Nelega (scriitoare, regizor de teatru, critic de teatru) și Valentin Covaciu

🎤🎸🎶 Concerte:
17.00-18.00 MINDTHEGAP Trio & Flow.Strings Quartet
18.30-19.30 Oncsi
20.30-22.00 Frate Gheorghe

DUMINICĂ, 8 septembrie

12.00-20.00 Spațiu de creație cu Bende András

13.00-14.30 Proiecție de scurtmetraje ale absolvenților UAT

12.00-13.00 – Prezentarea ediției KAFLátó. Dintre autorii ediției vor fi prezenți Ozsváth Zsuzsa, Markó Béla, Nagy Attila, Varga László Edgár, moderat de Fischer Botond

13.30-14.30 – Discuție literară cu Simon Márton (poet, traducător, slammer) și André Ferenc

15.00-16.30 Plimbare în jurul Szféra. Tur de oraș cu istoricul de artă Orbán János

🎤🎸🎶 Concerte:
17.00-18.00 Cancer Culture Collective

18.30-19.30 Zsüd

20.30-22.00 Hét Hat Club

Stirile Punctul

Ministrul de Externe din Ungaria: “Dacă România aderă la spaţiul Schengen, comerţul între cele două ţări va fi mult mai simplu”

Interesul României şi al Ungariei este mare atunci când discutăm despre aderarea la Schengen, deoarece vor dispărea cozile lungi de la graniţă şi comerţul între cele două ţări va fi mult mai simplu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, citat de Agerpres….
Citește articolul complet

Stirile Punctul

Viktor Orbán a discutat cu Marcel Ciolacu despre relaţiile bilaterale şi aderarea României la Spaţiul Schengen

După discuţiile purtate
anul trecut, premierul ungar Viktor Orbán a avut şi în acest an o
întâlnire cu premierul român Marcel Ciolacu, la Bucureşti, a
anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al
prim-ministrului maghiar, vineri, pentru agenţia ungară de presă
MTI.

Cei doi şefi de guvern au discutat problemele actuale ale relaţiilor bilaterale româno-maghiare.

Viktor Orbán şi-a asigurat omologul român de faptul că în calitate de preşedinte al Consiliului UE, Ungaria va include în toamnă pe agenda sa aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen, a relatat Bertalan Havasi.

Sursa: MTI

Stirile Punctul

Sindicate: Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenţei în spaţiul şcolar

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” anunţă că nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor şi consideră că acestea nu rezolvă problema violenţei în spaţiul şcolar.

”Considerăm că aplicarea unei astfel de măsuri, fără consimţământul persoanelor supravegheate, reprezintă un atac la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români. În acest sens s-au pronunţat şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. FSLI şi FSE „Spiru Haret” consideră că o astfel de măsură poate fi aplicată acolo unde există un istoric al cazurilor de violenţă, doar după ce atât personalul angajat în unitatea de învăţământ respectivă, cât şi părinţii şi-au exprimat acordul scris pentru montarea camerelor de supraveghere.  Când vorbim despre supraveghere audio-video, fără acordul celor înregistraţi, nu facem decât să aruncăm spre toţi acuzaţia că sunt factori perturbatori şi, dacă nu sunt acum, cu siguranţă vor deveni, ceea ce este complet fals”, argumentează sindicaliştii.

Ei admit că numărul cazurilor de violenţă de orice tip din şcoli este în creştere, dar consideră că nu putem spune că toţi angajaţii din educaţie şi toţi elevii reprezintă un risc.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Condițiile în care românii, inclusiv minorii, vor călători spre țări din Spațiul Schengen începând din 31 martie

Cetățenii români vor călători spre țări din Spațiul Schengen începând din 31 martie fără a se mai opri la tonetele de control ale Poliției de Frontieră și vor merge direct spre porțile de îmbarcare. Polițiștii de frontieră se vor afla însă în aeroporturi pentru a face verificări inopinate.
”Aeroportul Internațional «Henri Coandă» București este unul din cele 17 aeroporturi pe care, începând cu data de 31 martie, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene și maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră. Începând cu 31 martie anul curent, cetățenii care călătoresc în statele din Spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare. Subliniez faptul că în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, citat de News.ro.
În continuare, polițiștii de frontieră se vor afla în aeroporturi și vor face verificări, dacă au unele suspiciuni.
”Însă, polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești aleatorii și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări. În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale. Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care se constată că au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate, sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale”, a precizat Cornel-Laurian Stoica.
Au fost prezentate și condițiile de călătorie pentru minori, începând cu 31 martie.
”În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge, de asemenea, direct către poarta de îmbarcare. Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent”, a arătat Stoica. El a amintit care sunt documentele necesare la ieșirea din țară în cazul cetățenilor români minori. ”Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare: document de călătorie valabil; acordul celuilalt părinte dacă călătorește însoțit doar de unul dintre părinți; acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele; doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens; doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei. Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de: document de călătorie valabil; acord din partea ambilor părinți; doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește”, a arătat Stoica.
Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare, polițiștii de frontieră pot face verificări aleatorii în incinta aeroportului. ”Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară. Însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către polițistul de frontieră. Însă, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul. Este vorba despre următoarele infracțiuni: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; infracțiuni de terorism”, a precizat inspectorul general al Poliției de Frontieră.
Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulți, cât și pentru minorii români, condițiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră. ”Vreau să vă asigur că Poliția de Frontieră Română este pregătită pentru integrarea în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă începând cu data de 31 martie. Pe lângă regândirea dispozitivului și a măsurilor de ordin organizatoric, care au ca scop protecția cetățenilor, în special a cetățenilor români minori, au fost dispuse măsuri și pentru facilitarea tranzitului frontierei de către cetățenii care călătoresc în statele non-Schengen. Una dintre măsuri a constat în relocarea porților automate de control, pe care le vedeți în spatele meu. Ele reprezintă o soluție modernă cu ajutorul căreia se poate procesa un număr mare de cetățeni europeni care se deplasează către state din afara Spațiului Schengen într-un interval scurt de timp. Acestea sunt de un real ajutor, având în vedere fluxul mare de călători de pe Aeroportul Internațional «Henri Coandă». Numai anul trecut acesta a fost tranzitat de aproximativ 15 de milioane de persoane, cu o medie de 43.000 de persoane pe zi în sezonul estival”, a explicat inspectorul general al Poliției de Frontieră Cornel-Laurian Stoica.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Percheziții în Daneș pentru fraude cu un proiect NFT, dezvoltat în spațiul crypto

La data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna Daneș, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în domeniul criminalității informatice.

Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2021 – iunie 2022, mai multe persoane ar fi fost induse în eroare și determinate să investească sume cuprinse între 250 și 2.000 de dolari, într-un proiect NFT, dezvoltat în spațiul crypto, un bărbat însușindu-și sumele investite de victime.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 3.000 de euro, 2.900 de lei, mai multe telefoane mobile, 2 unități P.C., un stick și un dispozitiv de stocare a criptomonedelor.

De asemenea, în cadrul activităților, 2 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, pentru audieri.

Până în prezent, prejudiciul este estimat la aproximativ 5.500 de euro, cercetările fiind continuate, în vederea documentării întregii activități infracționale și identificării unor alte posibile persoane vătămate în aceeași cauză.

Perchezițiile au beneficiat de suportul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Sighișoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Stirile Punctul

Boloş o întoarce cu modificările fiscale: Cine se ocupă cu asemenea măgării a dat în spaţiul public un proiect neactualizat

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat că regretă că din cadrul instituţiei pe care o conduce a apărut un proiect de ordonanţă de urgenţă total neadevărat şi a precizat că “cine se ocupă cu asemenea măgării a dat în spaţiul public un proiect de ordonanţă de urgenţă neactualizat”. El a menţionat că deciziile în ceea ce priveşte veniturile nu au fost încă definitivate.

Citește articolul complet