Studenții UMFST G.E. Palade Târgu Mureș beneficiază de mai multe locuri de cazare și de condiții la standarde înalte, odată cu inaugurarea noului cămin studențesc. Căminul are o capacitate de 182 de locuri, repartizate în 93 de camere, dintre care 89 sunt camere pentru două persoane, iar patru sunt adaptate pentru persoane cu dizabilități. Clădirea este dotată cu spații pentru lectură și servirea mesei, bucătării moderne echipate cu electrocasnice, precum și cu mașini de spălat și uscat rufe. Acest proiect completează infrastructura de cazare a universității, sporește gradul de confort și oferă un mediu primitor, ce contribuie la o experiență cât mai plăcută a vieții de student.
Mai multe locuri de cazare și condiții la standarde înalte sunt oferite studenților UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, odată cu inaugurarea noului cămin studențesc realizat din fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
Căminul studențesc are o capacitate de 182 de locuri în 93 de camere, dintre care 89 sunt camere de două persoane și patru sunt camere destinate persoanelor cu dizabilități. Căminul dispune de spații de lectură și de servire a mesei, bucătării moderne utilate cu electrocasnice, mașini de spălat și uscat rufe.
Acest proiect completează infrastructura educațională a universității, crește gradul de confort și oferă un mediu primitor pentru o experiență cât mai plăcută a vieții de student.

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș anunță inaugurarea, în data de 13 mai 2025, ora 12.00, a noului cămin studențesc, situat în campusul universității de pe str. Gh. Marinescu, nr. 38.
Având o capacitate de 182 de locuri cu un regim de înălțime demisol, parter și trei etaje, noul cămin studențesc a fost construit cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, și va oferi studenților condiții de cazare la standarde înalte și spații moderne dotate cu facilități complete.
Evenimentul se va bucura de prezența domnului Cseke Attila-Zoltán, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Încheiem anul 2024 cu semnarea a încă două contracte de finanțare la Ministerul Educației, alături de doamna ministru Ligia Deca.
Primul proiect vizează construcția unui nou cămin studențesc, cu o finanțare nerambursabilă de 5 milioane de euro, oferind astfel studenților noștri condiții moderne și confortabile pentru o experiență academică de calitate.
Cel de-al doilea proiect, cu o finanțare nerambursabilă de 6 milioane de euro, are ca obiectiv reabilitarea și transformarea în spații didactice a două clădiri recent achiziționate de universitate: University Forum (fosta clădire Mureș Mall) și EduX (fosta clădire Romtelecom din Piața Mărășești).
Prin aceste investiții, finanțate prin PNRR, UMFST „George Emil Palade” introduce în circuitul educațional trei clădiri noi sau reabilitate, dotate la cele mai înalte standarde. Astfel, ne onorăm încă un angajament asumat prin programul RESTART-IQ, consolidând infrastructura universitară și oferind studenților și cadrelor didactice un mediu propice excelenței academice.
E pluribus unum!
Leonard Azamfirei





Cercul de Drept Constituțional și Administrativ „Tudor Drăganu” din cadrul Facultății de Economie și Drept, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, organizează marți, 12 decembrie 2024, o nouă ediție a Concursului studențesc de comunicări științifice „Tudor Drăganu”.
Pentru studenți, concursul reprezintă o ocazie foarte bună de a-și pune în valoare cunoștințele și creativitatea în domeniile drept constituțional și administrativ.
În perioada 2-5 octombrie, Liga Studenților din Târgu Mureș a găzduit o nouă ediție a festivalului socio-cultural Medifun, o tradiție care aduce laolaltă studenții de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) și le oferă ocazia de a se implica în activități diverse, menite să dezvolte atât spiritul de echipă, cât și legătura cu comunitatea locală. Unul dintre punctele centrale ale ediției din acest an a fost Joia pentru Comunitate, unde tinerii și-au îndreptat atenția asupra protejării mediului înconjurător printr-o acțiune amplă de ecologizare.
Acțiunea, sprijinită de Casa de Cultură a Studenților, a mobilizat zeci de participanți care s-au concentrat pe două zone intens frecventate din oraș: Cornișa și Shopping City. Pe parcursul zilei, studenții au reușit să colecteze un număr de 183 de saci de deșeuri, distribuiți pe categorii: deșeuri menajere, plastic și hârtie/carton. Acest efort a fost un exemplu clar de responsabilitate civică, demonstrând că tinerii sunt conștienți de impactul pe care îl au asupra mediului și că sunt dispuși să contribuie activ la menținerea curățeniei în spațiile publice.
Acțiunea de ecologizare nu doar că a curățat o parte semnificativă a acestor zone, dar a și transmis un mesaj puternic despre importanța sustenabilității și a implicării directe în rezolvarea problemelor de mediu. „Ne-am dorit să arătăm că, pe lângă studiile noastre și activitățile de zi cu zi, ne pasă de orașul în care trăim. Acțiunea de astăzi este doar un mic pas, dar sperăm să inspire și alte persoane să participe în astfel de inițiative,” a declarat unul dintre studenții implicați.
Această acțiune face parte dintr-un efort mai larg al festivalului Medifun de a promova nu doar distracția, ci și implicarea activă a studenților în problemele comunității. În contextul în care problemele de mediu devin din ce în ce mai acute, gesturi precum ecologizarea locală pot avea un impact pozitiv, mai ales dacă sunt susținute de un număr cât mai mare de oameni.














10 instituții de învățământ superior din țară vor beneficia de finanțări în valoare de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare în cadrul apelului de proiecte „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”. Lista intermediară cu proiectele eligibile a fost publicată vineri, 4 octombrie, de Ministerul Educației.
Construcția noilor locuri de cazare ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025, urmând ca studenții să poată beneficia de acestea începând cu anul 2026.
Pe listă se află și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu proiectul „Construcția unui Nou Cămin Studențesc al UMGST G. E. Palade Târgu Mureș”.
40% din numărul locurilor de cazare nou construite vor fi ocupate de studenții care provin din medii defavorizate. Prioritate vor avea cei care beneficiază de bursă socială.
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Ligii Studenților din Târgu Mureș, în care distracția este cuvântul cheie, coordonarea de echipă este principalul atu, stropul de nebunie este nelipsit și creativitatea stă la baza tuturor, toate sub forma unui festival-concurs cu adevarat unic în țară.
În perioada celor 4 zile de festival, indiferent că e zi sau noapte, Medifun nu doarme. O serie vastă de activități care să antreneze atât sustenabilitatea echipei, creativitatea, spiritul caritabil, cât și abilitățile sportive, toate învăluite într-un caracter distractiv, promit o experiență completă și răcoritoare a studenților.
În anul 2000, a aparut intr-un oraș mic din Transilvania un grup de studenți care a înființat pentru prima dată Medifun. An după an, festivalul a continuat să crească, inspirând în rândul studenților libertatea de a se distra si a-și depăși barierele, unindu-i prin intermediul echipelor și motivându-i prin competivitatea concursului.
Trecând testul timpului și păstrând tradiția, MEDIFUN a devenit cel mai mare festival-concurs din țară, ajungând anul acesta la cea de a 24-a ediție.


Clasamentul QS al celor mai bune oraşe academice pentru studenţi are la bază indicatori academici de accesibililitate şi de calitate a vieţii şi a fost publicat începând din anul 2019.
„Faptul că oraşul nostru este, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bun centru academic pentru studenţi din România este un lucru foarte important, dar nu surprinzător. Avem în Cluj cea mai veche, cea mai mare şi cea mai bună universitate a ţării conform Metarankingului universitar (UBB) şi alte cinci instituţii publice de învăţământ mai specializate, toate fiind repere în domeniul lor la nivel naţional (UMF-Cluj-Napoca, UTCN, USAMV-Cluj-Napoca, UAD şi ANMGD) şi, de asemenea, toate reunite în Uniunea Universităţilor Clujene (http://www.uuc.ro/). Prin tot ce facem, noi încercăm să menţinem acest standard şi să creştem an de an”, a declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, România a pătruns în clasament în ultimii trei ani, oraşul Cluj-Napoca ocupând mereu prima poziţie în ţară. AGERPRES
Săptămâna antreprenoriatului studenţesc se va desfăşura la Târgu Mureş, în perioada 23 – 27 octombrie, evenimentul fiind destinat studenţilor şi absolvenţilor Universităţii de Arte.
Societatea Antreprenorială Studenţească din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureş (SAS UAT) organizează, în perioada 23 – 27 octombrie, la Teatrul Studio, Săptămâna antreprenoriatului studenţesc, un eveniment menit să ofere studenţilor şi absolvenţilor UAT informaţii de ordin practic, decantate în urma unor experienţe relevante, dar şi teoria esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor proiectelor personale şi profesionale. Experţii şi profesioniştii invitaţi vor facilita, în acest sens, accesul participanţilor la diverse instrumente şi resurse, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
”Societatea Antreprenorială Studenţească din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureş (SAS UAT) promovează şi creează oportunităţi de dezvoltare profesională pentru tinerii la începutul carierei (studenţi şi absolvenţii ultimelor trei promoţii). Este un incubator (idei şi proiecte), gândit să pună în valoare resursele de creativitate existente în spaţiul universitar, prin conectarea lor cu mediul de afaceri/ profesioniştii şi publicul artelor spectacolului”, precizează sursa citată.
Universitatea de Arte din Târgu Mureş a iniţiat de-a lungul anilor numeroase proiecte de amploare, cu miză naţională şi internaţională. Societatea Antreprenorială Studenţească va continua să încurajeze generaţiile actuale de studenţi şi absolvenţii ultimelor trei promoţii, conform cadrului legal şi obiectivelor sale, în organizarea unor evenimente similare, bazate pe creativitate artistică şi antreprenorială.
Proiectul Săptămâna antreprenoriatului studenţesc este finanţat de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS-FDI-2023-F-0100). AGERPRES
Născut din spiritul studențesc târgumureșean, Medifun este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Ligii Studenților, fiind un concept unic în țară ce promoveaza atât ideea de colectiv și tradiție, dar și motivațional din perspectiva concursului din cadrul evenimentului, totul într-o manieră distractivă.
Încă de la prima ediție, ce a avut loc în anul 2000, festivalul și-a lăsat amprenta asupra studenților prin originalitatea și creativitatea sa, dar mai ales prin libertatea de exprimare pe care a inspirat-o în rândul acestora. În prezent, acest eveniment se află la a XXII-a ediție, cu participarea anuală a peste 20 de echipe cu personlitate, fiecare nume având o însemnătate, fiecare steag devenind o poveste și fiecare echipă fiind o adevărată familie.
De asemenea, datorită spiritului revoluționar al studenților, Medifun a ajuns sa fie un festival-concurs în care, prin prisma competiție s-a dorit și se dorește în continuare implicare în societatea noastră, prin diverse activități precum “Joia pentru comunitate”, în care echipele sunt încurajate să facă fapte caritabile, “Cea mai sângeroasă echipă”, care susține donarea de sânge la centrele de transfuzie și numeroase probe care trezesc spiritul artistic și creativ al acestora.
Fiind un eveniment social și cultural de o asemenea amploare, concertele și momentele artistice sunt nelipsite în perioada celor 4 zile de festival, oferind un mediu prietenos și distractiv participanților.
Anul acesta festivalul-concurs se va desfășura așa cum este obiceiul, la începerea anului universitar, în perioada 4-7 octombrie, iar înscrierile sunt deschise în perioada 12-24 septembrie.
Liga Studenților spera și anul acesta la aceeași energie, dar și la același număr mare de participanți, mai multe detalii fiind disponibile atât pe site-ul medifun.ro, cât și pe paginile de instagram, facebook și tiktok ale evenimentului.
În perioada 28 iunie – 1 iulie va avea loc a doisprezecea ediție a festivalului studențesc național Medifun, care se compune dintr-o serie de manifestări cultural-sportive derulate pe perioada a patru zile. Participanții, se organizează în echipe a câte 25 de studenți, reprezentate de un nume, un steag, însemne distinctive, un imn și o scenetă de prezentare. Pot participa studenți din toate centrele universitare din țară. Anul acesta, unul dintre obiective este de a implica minim 20 de echipe, preferabil 24, echivalentul a 600 de studenți, preponderent din universitățile tîrgumureșene, Medicină și Farmacie, Petru Maior, Artă Teatrală, dar și din celelalte centre universitare din România.
Festivalul începe joi seara cu întâlnirea echipelor în zona căminelor studențești unde se intră în atmosfera evenimentului prin muzică și distracția specifică, urmate de o întâlnire organizatorică cu reprezentanții echipelor. Joi noaptea încep primele probe surpriză. Vineri, echipele se întâlnesc de dimineața în complexul de agrement Mureșul, unde se desfășoară întrecerile sportive. În orice moment, participanții știu că se pot aștepta să primească o probă surpriză, iar serile se încheie cu petreceri organizate la locul în care participanții vor avea tabăra de bază, un camping organizat cu minimul necesar pentru condițiile igienico sanitare, unde vor sta la cort timp de 2 nopți. Una din cele mai solicitante probe, este așa zisa “Lista neagra”, în cadrul căreia, echipele sunt solicitate să aducă într-un timp foarte scurt diverse obiecte.