Din 5 aprilie 2014, Asociația Organizatorilor de Evenimente din Transilvania (ASOREV) demarează un nou proiect intitulat: “Talcioc-Bolhapiac”. În fiecare sâmbătă în parcarea magazinelor Jysk, Domo, Penny de pe strada Predeal nr. 88, între orele 7-13 se organizează cel mai nou târg deschis în Tîrgu-Mureș. Un metru pătrat costă 6 lei, însă pentru un loc se pot rezerva minimum 2 metri pătrați.
Obiectivul proiectului este de a asigura o locație pentru locuitorii zonei Tudor și nu numai, unde pot vinde sau chiar schimba diferite lucruri adunate în podul casei, în garaj, ori debara și nu mai știu ce să faca cu ele. Vorbim de lucruri noi sau cu o poveste în spate, extrem de interesante, frumoase și pe care nu vor să le arunce deoarece sunt în perfectă stare de funcționare. Ei bine acum pot scăpa de ele foarte ușor obținând totodată venituri frumușele. “Nu vrem să implementăm modelul Ocska. Ba din contră. Ne dorim să avem o piață la fel ca la străini. Să existe tarabe, să fie vândute obiecte vechi sau noi, în perfectă stare de funcționare, la prețuri accesibile, fără a crea însă mizerie și haos”, susține Bereczki Enikő, președinte ASOREV.
Sursa: ASOREV