O delegație din Reghin, formată din Sorin Suciu, Hurghiș Ana și lutierul Francisc Gyorke, a participat în a doua parte a lunii mai la Concursul Internațional de Muzică pentru Tineri „Dinu Lipatti”, la Roma.
Prezența lor la acest eveniment a fost posibilă ca urmare a invitației organizatorului principal al concursului, respectiv profesorul Cosimo Damiano Lanza, președintele Academiei Muzicale Mediteraneene.
Două talente reghinene
Sorin Suciu, director general al Piccolo Maestro S.A. a declarat: ,,Această promovare face parte dintr-un plan mai amplu al Piccolo Maestro de prezentare a talentelor țării noastre la nivel internațional. Pentru noi a fost o mândrie și am participat cu orgoliu, promovând două talente reghinene: masteranda la design, creatoare de identitate vizuală la Accademia di Belle Arti di Brera din Milano, Ana Maria Hurghiș, și a pasionatului lutier Francisc Gyorke. Participarea la acest festival a însemnat pentru mine încununarea cultivării unor relații dezvoltate personal, în ultimii ani. Am trăit sentimente de nedescris la acest concurs datorită prezentării frumoase și promovării talentelor naționale, datorită premiului secțiunii de vioară, o copie după Ole Bull al lui Guarneri del Gesu, creată și donată de către lutierul Francisc Gyorke și onoarea de a înmâna premiul Președinției Republicii Italiene, tânărului pianist coreean KIM Seong Ju, unul dintre câștigătorii concursului. Cu siguranță, anul viitor vom susține din nou această competiție.
Modul de organizare a festivalului a fost unul deosebit. Echipa de la Accademia di Romania s-a descurcat extrem de bine, juriul internațional a avut reputați profesori italieni, ruși și sud-americani.
Vioara reghineană a primit-o Federica Severini…
… este o tânără violonistă de 21 de ani din Salerno. A început să cânte la vârsta de 7 ani și de curând și-a finalizat studiile de master la Accademia Nazionale din Santa Cecilia din Roma. ,,Știam de acest concurs de anul trecut, am participat și atunci. A fost o ocazie să îmi prezint repertoriul în fața unui juriu atât de valoros. Competiția din acest an a fost foarte bine organizată. Membrii juriului au fost cu adevărat profesioniști și onești atunci când și-au exprimat părerea despre participanți. Nivelul a fost foarte ridicat, participanții fiind tineri și determinați. Am fost cu adevărat surprinsă să câștig Premiul Special al Juriului și să primesc premiul ,,Piccolo Maestro” constând într-o copie Ole Bull, vioară fabricată de un lutier român, Francisc Gyorke. Nu vă pot descrie sentimentul de bucurie și de emoție atunci când am fost rugată de către juriu să cânt la această vioară. Este o vioară puternică, dar în același timp cu un sunet pur și viguros. O recomand cu încredere tuturor violoniștilor să încerce să cânte cu ea”, a declarat Federica Severini.
Imola Grama