La data de 04 mai a.c., în jurul orei 12, Poliţia Municipiului Tîrgu Mureş a fost anunţată, prin Dispeceratul de Urgenţă 112, despre faptul că o persoană necunoscută a deposedat o femeie, prin violenţă, de lănţişorul pe care îl avea la gât.
În fapt, femeia de 69 de ani, din Tîrgu Mureş, în timp ce se deplasa singură pe strada Ceahlău din localitate, a fost acostată din spate de către o persoană necunoscută de sex masculin, care, prin violență, i-a smuls lănțișorul de la gât, după care a fugit de la locul faptei printre blocurile din apropiere.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Tîrgu Mureş, la scurt timp a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din Tîrgu Mureş, bănuit de comiterea tâlhăriei.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.000 lei, a fost recuperat în totalitate.
Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş să-l prezinte instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.