Un tânăr de 26 ani din comuna Breaza, judeţul Mureş, a fost arestat preventiv la mai bine de trei săptămâni după ce a accidentat mortal, cu tractorul, un bistriţean de 35 de ani, după care şi-a continuat deplasarea, potrivit buletinului de presă remis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii au descoperit, ulterior, că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Accidentul s-a produs în data de 14 octombrie, pe un drum comunal din Orosfaia, iar victima a fost descoperită de o altă persoană care a trecut prin zonă.
„La data de 6 noiembrie, în urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate, poliţiştii Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 26 de ani din comuna Breaza, judeţul Mureş, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Ieri, 7 noiembrie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistriţa a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru următoarele 30 de zile”, se arată în comunicatul IPJ.
Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz. AGERPRES