La data de 6 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au identificat o tânără, de 19 ani, din Târgu Mureş, bănuită de comiterea mai multor infracțiuni de furt şi tentativă la furt din locuințe, situate pe raza municipiului Târgu Mureş.
În fapt, din cercetări a reieşit că în perioada septembrie 2019 –ianuarie 2020, cea în cauză, ar fi pătruns fie pe uşa lăsată descuiată, fie prin efracţie, în două imobile de pe raza municipiului Târgu Mureş, de unde ar fi sustras bunuri şi bani.
Totodată, în aceeaşi perioadă, tânăra ar fi încercat să pătrundă şi în alte trei imobile din municipiu, în scopul de a sustrage bunuri, însă nu ar fi reuşit.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 3850 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului, la data de 6 februarie a.c., femeia a fost reţinută de către poliţişti, pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, sub supravegherea unităţii de Parchet competente.