Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, afirmă că în majoritatea domeniilor legate de protecția mediului este nevoie de o acțiune comună a statelor europene, dar sunt domenii unde nu putem accepta sfaturi, referindu-se la problematica urșilor.
”Nu cred că este corect să primim sfaturi de la state din Uniunea Europeană care și-au exterminat populația de urs acum o sută de ani și care impun reguli noi acelor state membre care au demonstrat, istoric, că au gestionat exemplar această resursă inestimabilă și extrem de valoroasă”, a declarat Tanczos Barna, citat de Agerpres.
El a adăugat că, în istoria recentă, România a demonstrat „inclusiv prin vânătoare” că poate gestiona rațional populația de urs, în așa fel încât să nu fie pusă în pericol viața umană, să nu genereze pagube exagerate, dar să aibă, în același timp, cea mai valoroasă populație de urs sau de lup, atât din punct de vedere genetic, cât și ca număr de exemplare.
SURSA: profit.ro