Un deputat (USR) după ce a semnat proiectul de lege depus la Senat, nu știe cum să-și retragă semnătura, dându-și seama că „textul legal ar putea fi folosit în viitor în mod abuziv, în scopuri politice”. Despre ce este vorba?
Proiectul de „Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antiromânismului ” a fost inițiat după adoptarea unei „Legi privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”. Pe același calapod pentru că prevederile primei legi „sunt cât se poate de valabile și identic aplicabile pentru prevenirea și combaterea antiromânismului”, afirmă în numele inițiatorilor trei deputați, unul de Mureș, altul de Ilfov și al treilea de București.
Această lege, în concepția deputaților „va reprezenta atât un instrument legislativ esențial, cât și o expresie a puternicului angajament politic de a acționa hotărât împotriva tuturor formelor de instigare la ură, separatism, secesionism și discriminare, subsumate urii îndreptate împotriva românilor”, se arată în Expunerea de motive.
Pe două pagini sunt trecute în revistă expresiile care pun în inferioritate poporul român. Nu lipsește nimic de la atacurile cu caracter mergând înapoi în istorie, pe considerentul „a fost demult, dar noi acum am aflat”, până la politica de asimilare maghiară în vest și de rusificare în est. Grupările extremiste care ar acționa împotriva „infractorilor țigani” și „manifestările evidente de antiromânism în Republica Moldovenească Nistreană, în Serbia, în Valea Timocului, în Albania, Bulgaria, ori chiar Grecia”.
Și pentru că „Prin intermediul mijloacelor legislative aflate la dispoziție în prezent” aceste manifestări nu au putut fi prevenite și combătute, prevederile legii vor rezolva problema, consideră deputații. Cum altfel decât prin pedeapsa cu închisoare. Infracțiunea de a promova în orice mod, idei, concepții sau doctrine antiromânești, precum și vânzarea sau deținerea unor simboluri antiromânești se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar distribuirea materialelor antiromânești, de la 1 la 5 ani și în toate aceste cazuri urmează și interzicerea unori drepturi.
În secolul XXI, umila mea părere este, că ar trebui să depășim complexul de inferioritate și fobia persecuției. Chiar și de dragul unui capital politic, mi se pare mult mai constructiv, ca de la tribuna Camerei deputaților aleșii noștri să militeze pentru lucruri normale: străzi asfaltate (ca să nu cer autostrăzi), locuințe decente, să dispară buda din curte. Să construim școli, spitale, grădinițe. Să găsim soluții pentru oamenii străzii, pentru copiii abandonați, pentru cerșetori. Dincolo de gardul vopsit cu reclame e Valea Rece. O populație care trăiește nu doar la marginea orașului, dar și la limita sărăciei. Bogățiile țării sunt vândute pe nimic. Nu mai avem o roșie, un măr autohton. Nu credeți că am avea foarte multe de făcut în loc să vânăm cai verzi pe pereți?
Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.