În perioada 24-26 mai, peste 60 expozanţi vor aduce la Promenada Mall obiecte unice: piese de mobilier, tablouri de colecţie, bijuterii, icoane, cărţi vechi, numismatică, insigne, timbre şi multe obiecte învăluite în aerul boem al secolului trecut, cât şi creaţii ale unor artişti contemporani. Lucruri interesante a căror valoare a crescut odată cu trecerea anilor. Evenimentul îşi doreşte, ca pe întreaga perioadă a târgului, să reprezinte locul de întalnire atât al artiştilor cât şi al pasionaţilor de artă şi colecţionarilor. Expozanţi prezenţi sunt veniţi din toată ţara, dar şi din străinatate, cu obiectele a căror valoare este recunoscută la nivel naţional şi internaţional.
Fie că doriti să vă completaţi colecţiile personale sau căutaţi un cadou deosebit pentru persoana iubită, în cadrul tărgului aveţi posibilitatea să achiziţionaţi piese unice a căror valoare sentimentală şi reală o să va binedispună mulţi ani. Aşadar evenimentul, cuprinzând diferite expoziţii cu vânzare, se adresează publicului larg, de la tânăra generaţie până la colecţionarii veterani, însă toţi pasionaţi de artă şi frumos. Programul de vizitare este vineri şi sâmbătă de la ora 10.00 la 22.00, iar duminică de la 10.00 la 19.00.