Membri comunității mureșene sunt invitați să participe la unul din cele mai importante evenimente publice şi de imagine ale sectorului ONG mureşean în cadrul căreia se organizează în 12-14 mai 2022 Târgul Organizaţiilor Neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, ediţia a XIX-a.
Sub egida Târgului ONG se vor desfășura următoarele activități:
– În data de 12 mai la ora 17.00, la Sala Radio, va avea loc o cafenea civică. În cadrul cafenelei civice reprezentanții ONG-urilor, ai autorităților și instituțiilor publice, jurnaliști și cetățeni interesați vor discuta despre Importanța parteneriatului public privat pentru dezvoltarea comunității și Eficiența utilizării Fondurilor UE în domeniul dezvoltării durabile, respectiv Reglementările GDPR.
– În data de 14 mai se va desfășura Târgul ONG propriu zis în Pța Trandafirilor unde ONG-urile vor prezenta activitatea lor în mod interactiv la standuri, la ora 11.00 va avea loc Crossul civic la care sunt așteptați în primul rând copii și tinerii care vor putea concura în patru categorii de vârstă: <8, 8-12, 12-15, >16 ani, la ora 12.00 va avea loc Marșul Solidarității la care membri și beneficiarii ONG-urilor mureșene, respectiv membri comunității, prin participare pot arăta sprijinul lor față de munca ONG-urilor și a voluntarilor, respectiv unde de la ora 13.00 vor avea loc momente culturale și flash mob-uri de conștientizare.
Târgul ONG doreşte să ofere un cadru adecvat prin care organizaţiile neguvernamentale din domenii foarte diferite de activitate pot să interacţioneze, o dată pe an, arătând comunităţii oferta de servicii sau alte tipuri de activităţi, respectiv atrăgând voluntari şi 2%, respectiv 3,5% din impozitul pe venit al membrilor comunităţii.