Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat, duminică, că a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru locuitorii din Târgu Mureş din zona depozitelor de pe strada Mureșului care au fost cuprinse de un incendiu, pompierii solicitând sprijin şi din judeţele învecinate.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de peste 1500 mp, din interiorul depozitelor fiind evacuate o parte din materialele depozitate printre care și 15 tone de îngrășământ NPK. La fața locului au acționat tehnică și personal din cadrul ISU Mureș cu sprijin din partea ISU Harghita, Sibiu, Cluj și Bistrița Năsăud, la fața locului fiind operaționalizate un total de 18 autospeciale cu un efectiv de peste 70 cadre miliare. Incendiu este localizat, în aceste momente pompierii acționând în continuare pentru identificarea și lichidarea focarelor aprinse. Nu a fost necesară intervenția echipajelor medicale.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.