Cel mai ieftin oraș din țară pentru chiriași poate fi găsit, la începutul acestui an, în sud-vestul țării, pe raza județului Caraș-Severin. Este vorba despre Reșița. Potrivit datelor colectate și analizate de Imobiliare.ro, la începutul acestui an proprietarii solicitau pentru un apartament cu 2 camere din Reșița o chirie medie ce abia depășea suma de 200 euro/lună.
La mai puțin de 160 km, în județul vecin, găsim al doilea cel mai ieftin oraș la nivel național pentru cei interesați de închirierea unei locuințe cu 2 camere. În Drobeta Turnu-Severin, proprietarii listează la închiriere apartamentele cu un preț mediu de 220 euro/lună.
Alexandria ocupă următorul loc în clasament. În acest oraș din județul Teleorman, bugetul necesar unui chiriaș este de 223 euro/lună, conform datelor Imobiliare.ro.
În opt alte orașe din țară chiria medie solicitată pentru un apartament cu 2 camere ajunge la începutul anului la 250 euro/lună. Este vorba despre Miercurea Ciuc, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Bistrița, Râmnicu Vâlcea, Zalău, Piatra Neamț și Deva.
Chirii accesibile găsim și într-un oraș aflat la circa 80 km de Capitală, în județul Dâmbovița. Este vorba despre Târgoviște. În acest caz, suma medie cerută la începutul acestui an de proprietari la închirierea unui apartament cu 2 camere ajungea la 262 euro/lună.
Cluj-Napoca și București, cele mai scumpe orașe din țară
Cluj-Napoca, considerat în mod tradițional cel mai scump din țară, a început să piardă teren în fața Capitalei încă de anul trecut. La începutul lui 2024, cele două ocupă împreună primul loc în clasamentul național al celor mai scumpe orașe pentru chiriași. Un apartament cu 2 camere poate fi închiriat, în medie, cu suma de 500 euro/lună.
Prețurile solicitate diferă însă semnificativ de la un cartier la altul, dar și în funcție de dotările și de facilitățile proprietății. Zonele cu cele mai scumpe chirii din țară se aflăîn București, la o diferență considerabilă de cea mai scumpă zonă din Cluj-Napoca. Astfel, în Aviatorilor – Kiseleff și Primăverii un apartament se închiriază, în medie, cu 1.250 euro/lună. În Cluj-Napoca, în schimb, Andrei Mureșanu este cartierul unde întâlnim cele mai mari prețuri. În acest caz, chiria ajunge, în medie, la 700 euro/lună.
La polul opus se aflăzona Costin Georgian – Lucrețiu Pătrășcanu din Capitală unde proprietarii solicită o chirie medie de doar 350 euro/lună pentru un apartament, respectiv zona Someșeni din Cluj-Napoca unde chiria ajunge la 440 euro/lună.
Pe locul al doilea în top se află, la nivel național, orașul Brașov unde un chiriaș plătește lunar 460 euro pentru a locui într-un apartament cu 2 camere.
Cei care vor să se mute într-o locuință din zona Prund – Șchei sau Calea Poienii trebuie să se aștepte să plătească, însă, și 700-1.000 euro/lună. Apartamente de închiriat cu cele mai accesibile prețuri pot fi găsite, în schimb, în cartiere precum Florilor-Craiter sau Scriitorilor.
Constanța se află pe poziția a treia. Proprietarii solicită, în medie, o chirie de 450 euro/lună pentru un apartament cu 2 camere, după majorări ale prețurilor cu aproape 19% în ultimele 12 luni, conform datelor Imobiliare.ro.
Faleza Nord și zona Delfinariului sunt la începutul acestui an cele mai scumpe din oraș pentru cei care își doresc să închirieze un apartament, indiferent de numărul de camere de care dispune acesta. Bugetul mediu lunar necesar unui chiriaș este de 600 euro. La polul opus se află Zona Industrială – CET unde plătești 250 euro/lună.
Pe următorul loc în clasamentul național al celor mai scumpe orașe pentru chiriași se află Iași unde apartamentele cu 2 camere pot fi închiriate cu 400 euro/lună. Prețurile s-au majorat pe piața locală cu circa 10% în 12 luni, mai puțin decât în celelalte centre regionale majore ale țării.
Găsești cele mai scumpe apartamente în centrul orașului și în zonele Copou-Sărărie sau Moara de Vânt, chiriile solicitate de proprietari ajungând, în medie, la 475 euro/lună, respectiv la 450 euro/lună. Locuințe mult mai accesibile pot fi găsite în zona Bularga. În acest caz, un apartament poate fi închiriat cu 300 euro/lună
Cel mai accesibil oraș raportat la venituri este Timișoara
Timișoara este doar al cincilea oraș în clasamentul național și ultimul dintre centrele regionale mari, cu o chirie medie lunară pentru un apartament cu 2 camere de 370 euro. Avansul prețurilor a fost unul destul de redus comparativ cu celelalte orașe mari din țară, pe acest segment ajungând la circa 8%, în ciuda faptului că timișorenii au printre cele mai mari salarii din țară.
Zonele Cetate și Tipografilor se mențin și la începutul acestui an unele dintre cele mai scumpe pentru chiriașii de pe piața rezidențială locală. Un apartament poate fi închiriat aici un 450 euro/lună, respectiv cu 430 euro/lună. Cele mai accesibile chirii pot fi găsite în cartierele Freidorf și Buziașului.
În Sibiu, Tulcea, Târgu Mureș și Ploiești un chiriaș are nevoie de un buget de 350 euro/lună pentru a închiria un apartament cu 2 camere, în timp ce în Craiova o locuință similară costă 345 euro/lună. Plătești chirie 320 euro/lună în Oradea și în Galați, iar în Călărași chiria medie solicitată pentru un apartament cu 2 camere ajunge la 302 euro/lună.
Sursa: Imobiliare.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.