Media salarială din bănci este de 3.800 de lei, conform datelor introduse până în acest moment în comparatorul de salarii Salario, lansat de eJobs, nivel similar cu salariul mediu pe economie, ceea ce plasează Bankingul pe acelaşi nivel cu Imobiliare şi eCommerce, dar la distanţă considerabilă de fruntea clasamentului, dominată de IT, unde media salarială depăşeşte 5.000 de lei.
Totodată, în bănci se remarcă diferenţe salariale majore între poziţiile de top management şi cele de birou sau din sucursale, unde activează majoritatea angajaţilor.
Cele mai mari valori introduse în acest moment în Salario de cei care lucrează în Banking sunt pentru poziţii de management şi IT. Printre cele mai mari salarii introduse în comparatorul de salarii marca eJobs, se numără:
- Director General – 40.000 lei
- Arhitect IT – 25.000 lei
- Programator Java – 25.000 lei
- Director financiar – 21.000 lei
- Analist financiar – 20.000 lei
Dacă vorbim însă despre cele mai mari medii salariile pe poziţii, acestea depăşesc media naţională care se câştigă pe aceeaşi poziţie.
Cele mai mari salarii medii nete:
- Chief Technology Officer – 20.000 lei
- Director de Vânzări – 10.000 lei
- Trezorier – 9.067 lei
- Director Financiar– 9.000 lei
- Senior Project Manager – 8.750 lei
Cele mai mici salarii medii nete:
- Ofiţer Bancar – 2.700 lei
- Agent Vânzări – 2.500 lei
- Contabil Junior – 2.500 lei
- Operator Introducere Date – 2.000 lei
- Asistent Consultant Fiscal – 1.800 lei
În ceea ce priveşte cei mai curioşi angajaţi din domeniu, 15% dintre datele introduse în Salario în acest domeniu, provin de la ofiţerii bancari.
Oraşele cu cele mai mari salarii medii nete din Banking sunt:
● Bucureşti – 4.500 lei
● Timişoara – 3.800 lei
● Cluj-Napoca – 3.500 lei
● Oradea – 3.500 lei
● Târgu-Mureş – 3.300 lei
Oraşele cu cele mai mici salarii medii nete din Banking sunt:
● Botoşani – 2.500 lei
● Roman – 2.500 lei
● Călăraşi – 2.200 lei
● Paşcani – 2.200 lei
● Dorohoi – 2.000 lei