Decizia oficială a încadrării în noul prag de incidență a fost luată la solicitarea prefectului de Mureș, Mara Togănel, în urma datelor care confirmă trendul de scădere a numărului de cazuri.
Albești, Ațintiș, Gheorghe Doja, Nadeș, Reghin și Sântana de Mureș sunt în categoria de incidență cuprinsă între 1,5/1000 și 3/1000 de locuitori.
Lunca și Râciu sunt în categoria de incidență cuprinsă între 3/1000 și 4/1000 de locuitori.
Noile modificări ale încadrării în ratele de incidență se aplică începând de mâine, 27 aprilie 2021. Odată cu încadrarea municipiului Târgu Mureș în categoria de incidență cuprinsă între 1,5/1000 și 3/1000 de locuitori, reamintim cele mai importante măsuri:
1. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 22,00.
3. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 22,00.
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. 5. Deplasarea fără restricții în afara locuinței este permisă în intervalul orar 05.00-22.00.
În afara acestui interval, deplasarea se face pe baza declarației pe propria răspundere, care să cuprindă unul dintre următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Celelalte măsuri generale de protecție sanitară aplicabile pe întreg teritoriul României, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 432/2021, rămân neschimbate.
Hotărârea CJSU poate fi consultată pe site-ul oficial al Instituției Prefectului. Cancelaria PrefectuluiInstituția Prefectului – Județul Mureș.