După o lungă perioadă de aşteptare, a venit şi momentul redeschiderii târgurilor tradiţionale. Târgul Cetăţii din Târgul Mureş a fost deschis in weekend, iar acesta are un sinonim – sărbătoarea gusturilor, care este pregătită să-şi primească vizitatorii. Totuşi, pandemia şi-a pus amprenta şi peste aceste târguri, iar regulile nu lipsesc.
Cristina Orza Manoilă, director de eveniment – S-a simţit nevoia organizării unui astfel de târg mai ales pentru producători pentru că foarte mulţi dintre ei trăiesc din această activitate. În mai puţin de 12 ore de la momentul în care am anunţat oficial organizarea târgului toate locurile au fost ocupate.
Târgul Cetăţii îşi propune să încurajeze consumul de produse alimentare locale, să sprijine micii producători şi să îi promoveze.
Clienţii nu au lipsit,ba chiar au venit în număr mare încă din prima zi.
Vezi video pe Observator TV