Organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu, Andrei Drăgan Răduleţ, estimează că acesta a fost vizitat de un sfert de milion de turişti din alte localităţi, ceea ce a dus la venituri de 10 milioane de euro pentru economia locală în lunile noiembrie şi decembrie 2022, bugetul mediu de cheltuieli pentru fiecare turist, pe zi, fiind de 100 de euro pentru cazare, masă şi cumpărături, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
„Potrivit estimărilor organizatorilor, Târgul a fost vizitat de aproximativ 250.000 de vizitatori din alte localităţi. Datorită acestui număr imens de vizitatori, veniturile realizate în economia locală în cele aproape 2 luni în care Târgul de Crăciun a fost deschis depăşesc pragul de 10 milioane de euro, luând în considerare doar înnoptările, în număr de peste 100.000 în lunile noiembrie şi decembrie. Bugetul mediu de cheltuieli este estimat la 100 de euro pe zi, bani cheltuiţi pe cazare, masă, cumpărături şi petrecerea timpului liber”, se arată în comunicat.
Andrei Drăgan Răduleţ consideră că ediţia aceasta a Târgului de Crăciun a fost una „foarte reuşită”.
„A fost o ediţie foarte reuşită, suntem foarte bucuroşi că am primit reacţii pozitive atât din partea vizitatorilor cât şi din partea expozanţilor ce au participat la ediţia din acest an. Târgul de Crăciun din Sibiu este un vector în turism în perioada sărbătorilor la nivelul întregii ţări şi suntem mândri că ‘reţeta’ de succes de la Sibiu a început să fie preluată şi implementată şi de alte oraşe din ţară”, a declarat Andrei Drăgan Răduleţ, preşedintele Asociaţiei Events for Tourism, organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu.
Următoarea ediţie a Târgului de Crăciun din Sibiu va începe în data de 17 noiembrie 2023. AGERPRES