Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a organizat sâmbătă, 4 iunie 2022, la Shopping City Târgu Mureș, Târgul educațional EDUMFST, un eveniment derulat pe întreg parcursul zilei și așteptat de comunitate, în mod special de către candidații orientați spre programele de studii ale facultăților Universității.
Târgul educațional a permis tuturor celor interesați interacțiunea directă cu studenții și cadrele didactice prezente la standurile facultăților de Medicină, Medicină în Limba Engleză, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Facultatea de Economie și Drept, context în care au fost oferite detalii asupra programelor de studii, potențialii candidați bucurându-se de oportunitatea de a descoperi ceea ce li se potrivește mai bine în raport cu aptitudinile, competențele și pasiunile pe care le au, într-un proces de comunicare, pe cât de prietenos, pe atât de util din punct de vedere al orientării asupra perspectivelor în carieră.
Este important pentru viitorii studenți ai UMFST să cunoască mediul academic în care vor urma să studieze, să decidă asupra viitorului lor profesional în mod informat.
„Prezența studenților noștri aici, astăzi, este una cât se poate de naturală, pentru că noi, ca Universitate, trebuie să venim în fața absolvenților de liceu, să le spunem ce facem, cum facem și că facem lucruri de bine și să le transmitem că a fi student la UMFST G.E. Palade Tg. Mureș este o mândrie pentru fiecare! Suntem consecvenți în misiunea pe care o avem, de a veni în slujba societății, desfășurăm activități nu doar de instruire ci și de formare a conștiinței fiecăruia dintre noi, astfel încât cred că toți cei care vor alege să studieze la noi vor dobândi nu doar o carieră și o competență foarte bună, dar în egală măsură vor deveni profesioniști dezvoltați multilateral. Aplicanților le doresc succes la admitere!”, a transmis în cadrul evenimentului, Rectorul Universității, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.
Cu aceeași ocazie, Prorectorul UMFST, prof. univ. dr. Oana Mărginean, a evidențiat importanța acestui eveniment pentru comunitate și în mod special pentru candidați: „Este o oportunitate pentru toți cei interesați de a cunoaște Universitatea noastră, o instituție de învățământ superior care se bucură de vizibilitate și recunoaștere la nivel național și internațional, de a interacționa direct cu studenții și cadrele didactice prezente la standurile celor șapte facultăți, de a se familiariza cu multiplele programe de studii aflate în trendul actual și perfect corelate cu cerințele de pe piața muncii”.