La data de 23 iulie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Mureş, au surprins în flagrant delict, un bărbat, de 54 de ani, din Târgu Mureş, în timp ce ar fi primit o sumă de bani, de la un bărbat, de 66 de ani din aceeaşi localitate, pe care l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă.
Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit că bărbatul, ar fi împrumutat, în urmă cu aproximativ 3 ani, persoanei vătămate, suma de 500 de lei, pe care aceasta i-ar fi restituit-o integral.
Ulterior, în perioada iunie – iulie 2020, în repetate rânduri şi sub ameninţări cu acte violenţă, bănuitul, ar fi perceput de la victimă o altă sumă de bani cu titlu de dobândă la suma pe care deja persoana vătămată o restituise.
În urma administrării probatoriului, la data de 23 iulie a.c., poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore faţă de cel în cauză, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş,
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Activităţile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se arată în comunicatul IPJ Mureș.
Foto arhiva