Am cunoscut-o cu ani în urmă stând de vorbă într-un colț al secretariatului unei școli cu vechi renume. Mă aflam acolo în căutarea unor elevi de care sunt mândri nu doar colegii de clasă, ci și conducerea școlii și ale căror rezultate ar trebui să fie cunoscute de toți ceilalți din comunitate. Aveam o listă cu olimpicii pe care voiam să-i prezint cititorilor.
„Cheam-o pe Sandra Daroczi din clasa a XII-a E”, l-a rugat directoarea pe elevul de serviciu în pauză. În scurt timp, a intrat în sală o elevă mignonă, ce mă privea cu ochi vioi, inteligenți și cu un zâmbet încrezător pe față. După cum aveam să aflu, Sandra a fost eleva profesoarei Doina Tărcatu, la engleză-franceză, fiind cea mai tânără olimpică de clasa a XII-a, născută în decembrie 1990.
Mesaj pe un bilețel
„Țin minte ziua în care doamna Mărginean a venit în liceul nostru pentru un scurt interviu care s-a transformat într-o oră de discuții foarte plăcute despre școală, olimpiadă, activități extrașcolare… o discuție despre mine, despre noi. Discuția a dat naștere unui articol …”, avea să-mi lase apoi ca amintire pe un extemporal dat din joacă, într-o zi de ianuarie, după festivitatea de premiere a unui concurs pentru desemnarea celor mai votați olimpici.
Proiect fără sponsori
Concursul, lansat la inițiativa unui cotidian local, în partneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Prefectura Mureș și Studioul Teritorial Radio Târgu Mureș, urma să-i premieze lunar pe cei mai votați dintre olimpicii prezentați în paginile ziarului. Ca orice proiect ce presupunea și finanțare, din lipsă de sponsori, ar fi murit în fașă, dacă nu m-aș fi încăpățânat să continui prezentarea elevilor în presa locală, chiar dacă premiul promis nu avea să mai vină niciodată. Astfel, mureșenii au putut face cunoștință cu peste 60 de elevi de liceu, printre care și câte un elev de ciclul doi, cei mai buni dintre cei buni, care au fost prezentați alături de povestea lor de succes. Le-am promis atunci că voi încerca, atât cât se va putea, să-i urmăresc și după terminarea liceului, să vedem ce drum au urmat.
Curiozitate nemascată
Ar fi fost interesant de aflat câți dintre ei au rămas în țară, care în ce colț al lumii și-a găsit rostul și în ce măsură i-au ajutat cunoștințele acumulate în cursul anilor de liceu. Nu e o misiune tocmai ușoară, dar nu e nici imposibilă. Dovadă că am găsit-o pe Sandra Daroczi!
„M-ați prins într-un moment bun pentru amintiri”, a fost replica ei, la propunerea mea de a-mi răspunde la câteva întrebări. „În curând mă voi muta într-un alt oraș și ar cam trebui să decid ce vine cu mine”- o văd parcă zâmbind și concluzionând: „noroc, că cele mai importante lucruri nu merg în bagaj, oricum nu ar intra”.
Am încercat să-i amintesc de concurs, de premii, de promisiunea mea…”. Cum să nu, îmi amintesc, deși au trecut aproape zece ani”.
Viața din Occident
Dacă i-aș fi acordat un răgaz de câteva zile, mi-ar fi răspuns la toate întrebările. Ce a mai făcut, pe unde a mai studiat, din fir a păr totul. De data asta însă am vrut răspunsul pe loc! Fără ezitare! În timp real, cum s-ar spune. N-am vrut să-i spun că tocmai trecusem prin experiența neplăcută de a fi așteptat câteva săptămâni după niște răspunsuri, din amânare în amânare, pentru că jobul și familia sunt mai importante decât satisfacerea curiozității mele. E un lucru lăudabil, într-un fel, specific vieții din Occident.
Prima din cei 17 candidați
Revenind la Sandra, știam că a fost o elevă conștiincioasă. Celor care n-au auzit de ea, le reamintesc că a fost aleasă președinte al Consiliului Național al Elevilor pe când era în clasa a XI-a. Ca să înțelegeți, a fost aleasă dintre 17 candidați la evenimentul ce a reunit 160 de participanți, reprezentanți din fiecare județ, inspectori școlari, profesori, reprezentanți din Ministerul Educației, ai ONG-urilor partnere. Prin această funcție Sandra reprezenta trei milioane de elevi în fața Ministerului Educației. Nu a fost greu să-i convingă pe alegători, pentru că se știa la câte concursuri și olimpiade a participat și nu a fost un aspect de neglijat nici faptul că un an școlar l-a petrecut la un liceu din Yorkshire, în Marea Britanie, ca beneficiara unei burse academice.
Protest încununat de succes
Implicată în problemele elevilor, a participat la greva japoneză a liceenilor pentru a primi alocații până la terminarea studiilor. După protest, Ministerul Muncii a promis soluționarea problemei. „Elevi din toata țara și-au manifestat protestul față de ordonanța care preciza că elevii care au împlinit 18 ani nu vor mai primi alocații. Mă bucur că s-a luat așa de repede această decizie de a primi alocații pe toată durata școlarizării. Nu putem decât să ne bucurăm că am fost ascultați”, a declarat Sandra la vremea respectivă.
Bursă, masterat și doctorat
Provenind din familie mixtă, urmând secția de filologie la liceu era firesc ca Sandra să-și continuie studiile peste hotare. „Au trecut aproape 10 ani de când am absolvit liceul şi de atunci mi-am petrecut mult timp în instituţii de învăţământ – am descoperit în ele un loc în care pot creşte şi unde sunt înconjurată de oameni minunați”, a continuat ea să-mi răspundă întrebărilor. Aceste instituții de învățământ înseamnă o bursă Erasmus de un an la Sorbona din Paris, un an la Universitatea Durham, unde a obținut o diplomă de master în cultură și diferența interdisciplinară și anii de studiu la Universitatea din Exeter, unde a absolvit cursurile cu diplomă de licență în politică și franceză.
Renumit oraș studențesc
Exeter este un oraș studențesc și reședință de județ în comitatul Devon, în sud-vestul Angliei. Aici și-a început în septembrie 2014 cercetarea doctorală. „Proiectul meu se concentrează pe chestiunea „cum citim femeile”, analizând recepția scriitorilor francezi contemporani. Părticica mea de cercetare e literatura franceză, mai precis literatura franceză contemporană, scrisă de femei. Sunt foarte norocoasă să am posibilitatea să mă trezesc dimineaţa şi să ştiu că voi face ceea ce îmi place. Sunt, de asemenea, norocoasă că am descoperit ce-mi place, destul de devreme. Lucrul acesta se datorează oamenilor minunați: familie, prieteni, profesori, colegi – oameni care mi-au arătat diferite căi, dar care m-au lăsat să mă înham la drum de capu’ meu!”, a ținut să precizeze Sandra.
Pregătită pentru o nouă etapă
Întrebând-o despre planurile pe care le are după obținerea doctoratului, dată până la care mai e „un picuț”, lucrarea fiind deja predată de câteva zile bune, Sandra a afirmat că deocamdată e pe „termen scurt”. Se pregătește de mutarea într-un alt oraș și continuă să învețe, dar să și dea mai departe din cele acumulate.
„Acum trebuie să învăţ cum să fiu eu un astfel de om minunat, așa cum sunt cei care m-au îndrumat şi să dau mai departe ce am învăţat, fără să uit că trebuie să învăţ tot timpul şi de la toată lumea”, a mai spus.
Vin acasă de Crăciun!
În încheierea discuției nu puteam să nu-i pun întrebarea pe care o adresez tuturor celor care au avut curajul să înceapă o viață nouă dincolo de granițele țării: cum e cu dorul de acasă? Unii recunosc, alții caută să mascheze că ar exista așa ceva. Sandra deschisă din fire, așa cum o cunosc, tranșează scurt: „Dorul de acasă e întotdeauna acolo, dar în opt ani am învățat să mă bucur de poziția mea de om de peste tot și de nicăieri”, și o văd zâmbind cu zâmbetul acela senin ce-i radiază din toată ființa ei. Peste câteva luni va fi din nou decembrie, va fi perioada sărbătorilor de iarnă și nu în ultimul rând va fi și ziua ei de naștere. „De obicei vin acasă de Crăciun!”, a precizat fosta olimpică.
Erika MĂRGINEAN