Tarifele RCA ar urma să fie înghețate pentru jumătate de an. Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de hotărâre de Guvern prin care firmele de asigurare sunt obligate să vândă polițe la prețurile pe care le-au avut în urmă cu un an.
În cazul în care tariful din prezent este mai mic, va fi luată în considerare cea mai ieftină variantă.
Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară, prețurile pot scădea, astfel, cu până la 30% , față de nivelul actual. De cealaltă parte, reprezentanții companiilor de asigurare susțin că proiectul care urmează să fie aprobat în ședință de Guvern, este „extrem de greu de pus în practică”.
Tarifele maxime pentru asigurarea obligatorie RCA vor fi la nivelul celor de la 1 martie 2022, pe care le-a avut fiecare companie de asigurare. Și modul de calcul, acum diferit, va reveni la cel de acum un an. Măsura ar urma să se aplice pentru 6 luni, potrivit proiectului publicat de Ministerul de Finanțe.
Autoritățile urmează să lămurească și alte aspecte. De exemplu, ce tarife vor avea cele două companii care au intrat pe piață în ultimul an, după martie 2022, sau CEC, instituţie de stat care ar urma să emită în curând polițe RCA.
Sursa: Pro TV