V-ați pus vreodată întrebarea „Care e cea mai mare avere a unei țări”? Mulți ar avea în vedere doar valorile materiale și ar spune că e vorba de rezerva ei de aur. Grupul Vocal Ram din Târnăveni a avut o altă opinie, considerând că nimic nu este mai de preț decât tânăra generație, copiii noștri.
Vineri seara s-au făcut primii pași pentru susținerea elevilor merituoși. Le-au fost alături tineri de la școlile din oraș, profesori, cetățeni simpli și inimoși, precum și firme locale dornice să investească în viitorul urbei noastre.
Analizând performanțele la învățătură și la concursurile școlare obținute de elevii de liceu, împreună cu sponsorul principal din acest an, alegerea făcută pentru Premiul de excelență Ruck&Ram – 2022 a fost Alexia Erika Fuleki!
Fără educație, viitorul copiilor este incert. Acesta este motivul pentru care dorim ridicarea educației pe piedestalul care i se cuvine, considerând-o un obiectiv esențial al oricărei comunități, al oricărei țări. Anul acesta a fost premiata o singura eleva. Rezultatele obținute de ea au fost departe de oricare dintre elevii foarte buni din oraș. Premiul de 1000 lei a fost oferit de grupul RAM, dintr-o sponsorizare primită de la compania Ruck pentru activitățile culturale. De aceea e un dar din dar, pentru că noi am considerat mult mai important obiectivul stimulării elevilor buni la învățătură. Sperăm ca în anii care vin să avem mai mulți sponsori, să putem oferi premii mai multe și mai consistente. au anunțat organizatorii.
Evenimentul a fost condimentat cu momente artistice susținute de Grupul Vocal RAM dar și de elevi care au dorit să se implice.
Caricaturistul Costel Pătrășcanu a oferit o carte de-a lui, cu dedicație câștigătoarei:
Palmaresul de premii al Alexiei este impresionant:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.