Consiliul Judeţean Mureş anunţă finalizarea negocierilor cu Compania TAROM, în vederea continuării operaţiunilor aeriene pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureş.
În ciuda numeroaselor zvonuri care anunţau sistarea zborurilor Companiei TAROM de pe Aeroportul Transilvania, Consiliul Judeţean Mureş a reuşit, în cadrul negocierilor, să obţină operarea a cinci curse săptămânale cu aeronave de tip ATR, pe ruta Bucureşti Tîrgu Mureş şi retur.
Menţionăm că, până în prezent, TAROM opera de pe Aeroportul Transilvania un număr de numai 3 curse pe săptămână. În acest context, mărirea numărului de zboruri către şi dinspre Capitală reprezintă un element de recunoaştere a potenţialului economic, dar şi turistic pe care îl reprezintă judeţul Mureş şi practic întreaga Transilvanie. În acest fel, Aeroportul Transilvania şi-a atins o ţintă din planul său de management.
„Negocierea cu TAROM a reprezentat o prioritate a echipei Consiliului Judeţean Mureş. Le mulţumesc pentru implicare atât colegilor mei cât şi directorului general al TAROM, domnul Christian Heinzmann şi sunt convins că această decizie va contribui din plin la dezvoltarea economică a judeţului.” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre.
Sursa: CJ Mureș