Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş informează cetăţenii cu privire la modificările legislative intervenite în domeniul evidenţei persoanelor şi stării civile, urmare adoptării Legii nr.1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care va intra în vigoare la data de 1 februarie 2017.
Art.VI din actul normativ menţionat mai sus stabileşte: „Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.”
Astfel, începând cu data de 1 februarie 2017 nu se vor mai încasa taxele extrajudiciare pentru serviciile prestate pe linie de stare civilă şi evidenţa persoanelor la nivelul celor 102 oficii de stare civilă şi al celor 16 S.P.C.L.E.P. din judeţ, precum şi la nivelul instituţiei.
Taxele extrajudiciare de timbru pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă, eliminate începând cu 1 februarie 2017
Category: Stirile Punctul