Consilierii locali din Târgu Mureș s-au întrunit în ședință ordinară marți, 21.12.2021, pe ordinea de zi, printre alte proiecte fiind votat proiectul de HCL privind taxele și impozitele locale pe 2022. Acestea vor fi indexate cu indicele de inflație, așa cum impune legislația fiscală.Referitor la taxele de salubrizare, târgumureșenii nu vor mai plăti din 2022 taxa pe curățenia de primăvară/toamnă, de aproximativ 50 lei/locuință, aceasta fiind eliminată la propunerea primarului Municipiului Târgu Mureș. Există însă o majorare a tarifului de salubritate/persoană, astfel că, din 1 ianuarie 2022, fiecare cetățean cu domiciliul în Târgu Mureș va avea de achitat 14,93 lei TVA inclus/lună pentru salubritate. Majorarea de 23%, față de 2021, vine ca urmare a Hotărârii Consiliului Județean Mureș nr. 101 din 24 iunie 2021, privind modificarea tarifelor pentru activități de sortare, compostare și transfer la stația de la Cristești, din cadrul SMIDS Mureș.
Taxele și impozitele locale vor crește în 2022 doar cu rata inflației
Category: Stirile Punctul