Tichetul Rabla pentru electrice va fi redus la jumătate
Ministerul Mediului împreună cu ceilalți reprezentanți ai Guvernului României discută în aceste zile despre reluarea Programului Rabla, sesiunea pentru persoane fizice. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a anunțat până acum câteva detalii, inclusiv că valoarea tichetului va fi redusă pentru mașinile electrice. Surse din apropierea echipelor de negociere au declarat pentru Profit.ro care este suma convenită de Guvernul Bolojan.
Tichetul valoric pe care Administrația Fondului de Mediu îl va acorda în acest an la achiziția unui vehicul complet electric va fi mai mic decât cel prevăzut în forma inițială a Ghidului Rabla din 2025, din cauza reducerii bugetului aprobat de noul guvern la 200 de milioane de lei, exclusiv pentru persoane fizice. Urmărește-ne și pe Google News Mai mult decât atât, valoarea tichetului va fi mai mică și decât cea pe care guvernul Ciolacu a acordat-o în 2024 pentru achiziția mașinilor electrice, o sumă care în anul anterior a condus la prăbușirea pieței de vehicule electrice. Potrivit informațiilor transmise de două surse care au avut acces la discuțiile pe marginea noului Program Rabla, suma convenită de miniștrii implicați în aceste negocieri va fi de aproximativ 3.500 de euro, adică mai puțin de jumătate din valoarea stabilită prin Hotărâre de Guvern de guvernul anterior. În plus, decizia finală este ca sesiunile pentru UAT-uri, în valoare de 60 de milioane de lei, și pentru persoane juridice, în valoare de 610 milioane lei, din care au fost depuse cereri pentru mai bine de 300 de milioane de lei, să fie anulate, adică suspendate declarativ până la finalul acestui an.
