Sâmbătă, 18 noiembrie, Râșnov a fost gazda competiției ”Cupa Râșnov”, concurs care a reunit pe același tatami 8 cluburi de Karate Kyokushin din Cluj, Sibiu, București, Constanța, Tg. Mureș, Râșnov și mai mult de 100 de sportivi. Micuții karateka, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, s-au întrecut la cele doua probe, kata și kumite, pentru titlul de campion la categoriile specifice vârstei și greutății.
La competiția organizată de clubul „Cetate Râșnov”, clubul târgumureșean „Tiger Budo”, antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN, s-a prezentat cu 10 karateka, cumulând 14 medalii din care 5 de aur, 4 de argint și 5 de bronz.
Așadar, sportivii premiați sunt următorii: Costea Octavian – locul 1 kumite și locul 2 kata, Kelemen Robert – locul 1 kumite și locul 1 kata, Gabor Rupi- locul 1 kumite, Ilieș Radu- locul 2 kumite, Cioca Fazakas Amalia – locul 2 kumite, Leuca Diana – locul 2 kumite și locul 3 kata, Ahmed Karim – locul 3 kumite și locul 3 kata, Sălăgean Darius- locul 1 kumite, Truța Cristian – locul 3 kumite, Szakacs Blanka – locul 3 kumite.
De asemenea, clubul a fost reprezentant și de arbitrii Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN și Senpai Codruț Țintă și nu în ultimul rând, dorește să mulțumească părinților care au înțeles că amintirile unui concurs sunt mai prețioase decât orice medalie, cât și sportivilor care i-au însoțit pe „tigrișorii” clubului.