Transilvania Motor Ring va găzdui sâmbătă a doua etapă a campionatului ROTAC 2019, care readuce formatul Time Attack pe cel mai nou circuit de viteză din Romania, accesul spectatorilor în zona tribunei fiind gratuit.
Reprezentanții cluburilor Mures Rally Team și ROTAC au oferit, miercuri, într-o conferință de presă, detalii despre etapa a doua a campionatului ROTAC, care se va desfășura pe circuitul Transilvania Motor Ring, sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 10.
”Cursa în sine are 2 părți – până la jumătatea zilei concurenții au sesiuni de antrenamente, în care sunt împărțiți pe grupe, în funcție atât de performanțele mașinilor, cât și de timpii pe durata de circuit pe care-i cunoaștem deja. Astfel, pe circuit, în același timp se află mașini comparabile din punct de vedere al performanțelor și un lucru foarte important este că într-o cursă de time attack depășirile nu folosesc la absolut nimic. Nu contează cine ajunge primul la linia de sosire, contează cine are timpul cel mai rapid. Pentru asta, tura optimă nu include depășiri, pentru că la o depășire întotdeauna ai ieșit de pe terasa optimă și nu vei reuși să obții timpul optim în acea tură. După pauza de prânz, urmează sesiuni decursă , sunt 2 sesiuni d ecursă a câte 20 de minute pentru fiecare concurent, la fel, în grupe, și la sfârșitul zilei mai au și o sesiune superleap, în care au acces primii 5 concurenți din fiecare clasă, iau startul la 10-15 secunde distanță, astfel încât în sesiunea superleap au în mod garantat o tură complet liberă, nu întâlnesc nicio altă mașină în față și în momentul acela au condițiile să obțină performanța maximă”, a declarat Octavian Drăgan, cofondator ROTAC Romanian Attack Challenge.
Potrivit acestuia, pentru fiecare concurent este important să câștige la fiecare cursă câte ceva, fie că este vorba de experiență sau de prietenii care s-au născut de-a lungul timpului între concurenți.
”Noi promovăm un climat foarte concurențial, însă în același timp, în afara pistei, toți concurenții sunt prieteni – și un lucru foarte bun pentru noi acesta”, a arătat Drăgan.
Cele două cluburi sportive amintite, organizatoare de competitii motorsport, au organizat prima competiție pe circuitul Transilvania Motor Ring în luna octombrie 2018.
Potrvit prezentării oficiale, campionatul RO TAC are în fiecare an etape organizate pe MotorPark Romania, Hungaroring Ungaria, Seres Grecia și alte circuite din Europa, putând face o evaluare reală a complexului Transilvania Motor Ring în comparație cu alte circuite din Europa. (EG)