Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a organizat, marţi, o serie de discuţii cu instituţiile sanitare din judeţ pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD, care a ajuns să investigheze lunar peste 6.000 de persoane.
„UPU-SMURD reprezintă un etalon al profesionalismului medical, cu valoare de brand naţional, născut şi dezvoltat la Târgu Mureş, la iniţiativa doctorului Raed Arafat. Aici ajung, în fiecare lună, peste 6.000 de pacienţi. De multe ori, timpul de aşteptare este lung, iar această situaţie poate fi îmbunătăţită dacă toţi cei din sistemul de sănătate mureşean ar prelua o parte din pacienţii care pot fi trataţi fără a mai trece prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Într-o primă şedinţă de lucru cu o parte a reprezentanţilor instituţiilor sanitare, am stabilit împreună, ca o echipă, că obiectivul de a reduce timpii de aşteptare poate fi atins dacă implicăm toţi actorii din sănătatea mureşeană: spitalele din judeţul Mureş, medicii de familie şi Direcţia de Sănătate Publică Mureş”, a declarat prefectul Mara Togănel, într-un mesaj postat pe Facebook.
Prefectul a precizat că, în următoarea perioadă, va discuta despre fiecare factor care poate provoca unele blocaje sau întârzieri în activitatea medicală şi vor fi organizate întâlniri cu toţi cei care sunt răspunzători de modul în care pacienţii sunt trataţi.
„Sunt convinsă că vom îmbunătăţi aspectele care acum sunt deficitare. În pandemie am avut o colaborare eficientă cu reprezentanţii sistemului medical din judeţul Mureş. Este din nou momentul să acţionăm unitar, de data aceasta nu pentru a răspunde unei crize, ci pentru a îmbunătăţi un serviciu vital. Împreună, prin acţiunile noastre, continuăm să punem pe primul loc sănătatea mureşenilor”, a mai afirmat prefectul Mara Togănel.
În ultima perioadă, au fost înregistrate din partea unor pacienţi sesizări că la secţia UPU-SMURD a Spitalului Clinic Judeţean din Târgu Mureş timpii de aşteptare de la triajul pacientului până la consultaţia medicală depăşesc chiar şi câte 7-8 ore. AGERPRES