La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, doi tineri, de 17 și 24 de ani, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
La aceeași dată, în cursul dimineții, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgu Mureș, ocazie cu care au fost descoperite mai multe bunuri de interes în cauză.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 11 septembrie a.c., cei doi tineri ar fi pătruns prin efracție, respectiv prin spargerea unui geam, într-o locuință din Târgu Mureș, de unde ar fi sustras o borsetă conținând suma de 1500 de lei și 100 de euro.
În urma probatoriului administrat, față de cei în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.
Perchezițiile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.