O nouă propunere a unei modificări legislative ar putea permite tinerilor cu vârstra de 17 ani să-și obțină permisul de conducere de categorie B și BE, și să poată conduce autoturisme cu un an mai repede decât prevederile actuale. Totuși, minorii vor trebui să fie însoțiți de un adult cu minim 10 ani de experiență în aceeași categorie de permis. De asemenea, proiectul de lege menționează că, în cazul încălcării regulilor de circulație, adultul va răspunde în mod egel în fața legii, alături de minor, și vor fi supuși testelor pentru alcool și droguri, chiar dacă se află pe scaunul din dreapta.
Această inițiativă legislativă vine, în contextul în care România este în frunte la accidente rutiere în Europa. În 2022 au fost înregistrate peste 28.000 de accidente rutiere, iar un sfert din totalul șoferilor implicați aveau sub 20 de ani, dintre care 136 și-au pierdut viața.
În acest an, doar în județul Mureș au fost înregistrate deja 3 accidente rutiere soldate cu victime omenești, provocate de către tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, care se aflau la volan sub influența alcoolului, iar consumul de alcool și droguri la volan este o realitate constatată anual de polițiștii mureșeni „În anul 2023 au fost înregistrate 13 accidente rutiere soldate cu victime, pe fondul conducerii sub influența alcoolului, de către tineri cu vârste cuprinse între 18-25 de ani, comparativ cu anul 2022 când au fost înregistrate 11 astfel de evenimente rutiere. Precizăm că polițiștii rutieri desfășoară acțiuni pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive” precizează Aurica Sabău, purtătorul de cuvânt IPJ Mureș.
Opiniile publice sunt împărțite în ceea ce privește propunerea ca minorii de 17 ani să își poată obține permisul auto, tinerii spunând că aceasta poate fi o perioadă de probă și că riscurile sunt mai mici având un adult în mașină:
„Mi se pare o inițiativă bună, deoarece în perioada de la 17 la 18 poate să fie o perioadă de probă în care adolescenții se pot obișnui cu traficul, își pot dezvolta refelexele, iar riscul nu e atât de mare având lângă ei un adult cu experiență”
Nu de aceeași părere sunt părinții sau cei cu vârste și experiențe mai mari, care consider că nu există destulă maturitate la 17 ani, mai ales pentru a conduce în România:
„Sunt foarte multe accidente în care sunt implicați tinerii, iar eu, deși am permis de la 18 ani, uitându-mă în urmă nu cred că eram nici atunci suficient de matură și responsabilă să conduc.” „Nu realizezi, sau e foarte greu să realizezi și la 18 ani pericolele la care te expui când conduci, și mai ales la vârsta aceea când te crezi regele lumii. Și până la urmă de ce să nu mai aștepți un an, că și dacă conduci la 17 ani, probabil tot unul dintre părinți va fi cu tine în mașină, și dacă are timp să stea cu tine să te plimbi cu mașina prin oraș, ar putea la fel de bine să te ducă ei unde ai nevoie, și să îi scutești de palpitații”
Text: F Mihai
Photo: Freepik.com