Acesta explicat că pe piaţa muncii mai există rezerve în rândul celor peste 50 de ani, precum şi al celor sub 30 de ani, scopul programului, lansat luni, fiind creşterea ocupării forţei de muncă.
Programul Garanţia pentru Tineret Plus ajută tinerii sub 30 de ani, care nu mai studiază şi încă nu lucrează, să obţină experienţă de muncă, a subliniat acesta.
Primul şi cel mai important element al programului este sprijinul salarial: timp de patru sau şase luni guvernul preia de la angajatori 50% din salariul brut. Dacă locul de muncă este la peste 60 de kilometri de domiciliu, tânărul înregistrat ca solicitant de loc de muncă poate primi, timp de maxim un an, până la 186 000 de forinţi (2 347 lei) subvenţie pentru chirie, a explicat politicianul.
Sprijinul pentru costurile de călătorie poate fi solicitat dacă locul de muncă este în raza a 60 de kilometri de domiciliu. Suma lunară poate fi de 10 000-12 000 de forinţi (126-151 lei) pentru fiecare 10 kilometri, a adăugat acesta.
Al patrulea pilon al programului oferă oportunităţi de schimbare a meseriei sau recalificare. În această perioadă, sprijinul financiar acordat participanţilor la formarea profesională poate ajunge până la 150% din salariul minim pe economie, a evidenţiat ministrul.
Sándor Czomba a menţionat că programele guvernamentale, precum şi numeroasele investiţii care se lansează în regiunile estice şi sudice ale Ungariei, pot ajuta tinerii să se angajeze, crescând astfel ocuparea forţei de muncă.
Sursa: MTI