Preşedintele interimar al PSD Târgu Mureş, Ştefan Someşan, care este şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Uniunea Social Liberală (USL) are ca ţintă în judeţ cel puţin menţinerea numărului actual de mandate – trei de deputat şi unul de senator. ‘Judeţul Mureş este mai deosebit din punct de vedere etnic, partidele româneşti dispută 63% din numărul total de voturi, iar lucrurile vor sta destul de ciudat. Nu poţi face evaluări clare în privinţa alegerilor. Noi dorim să organizăm alegerile în mod serios astfel încât să maximizăm voturile pentru USL şi să obţinem cât mai multe locuri. USL are acum trei deputaţi şi un senator, acest target este minimal, este pus în faţa noastră şi ni-l asumăm’, a arătat Someşan.
În privinţa candidaturii la Camera Deputaţilor a Annei Jugănaru, în colegiul VI Mureş, impusă de PSD de la nivel central, Someşan crede că aceasta are şanse să câştige alegerile, întrucât sondajele au evidenţiat că se va vota politic. Acesta a spus că decizia este luată şi ‘este favorabilă partidului’ şi că, dacă Anne Jugănaru îşi va face o campanie electorală bună, are toate şansele de reuşită, mai ales că în Sighişoara există primar PSD, iar colegiul respectiv social-democraţii au şi alţi primari. ‘În alegerile acestea – ca şi în cele de acum patru ani – se vorbeşte despre echipă. Dacă fiecare face câte ceva, poate maximiza şansa. Şansele d-nei Anne Jugănaru sunt reale şi rămâne de văzut dacă va face o campanie bună şi să câştige în colegiu’, a mai spus Someşan.
În privinţa recentelor demisii ale liderului PSD Târgu Mureş, dr. Dragoş Popa, şi a secretarului executiv al PSD Mureş, Cornel Brişcaru, Ştefan Someşan a arătat că acuzaţiile acestora – potrivit cărora interesele PSD ar fi fost subordonate PNL în cadrul USL Mureş – nu sunt reale. ‘Acestea nu dezavantajează politic nicio formaţiune componentă, pentru că s-a luat în calcul numărul electoratului. Se urmăreşte maximizarea voturilor şi în Mureş’, a precizat Someşan.
Cât despre cedarea de către UNPR Mureş a colegiului senatorial IV către PSD, Ştefan Someşan a subliniat că UNPR şi PSD nu au semnat încă un protocol judeţean, dar că acesta va fi semnat, şi că, dacă senatorul Corneliu Grosu a acceptat cedarea colegiului către Alexandru Petru Frătean, ‘înseamnă că lucrurile sunt clare’.
AGERPRES