Tamás Móréh este din ce în ce mai în formă
Sportivul nostru a concurat la Grand Prix-ul european (al doilea turneu de clasament al sezonului) din Croația.
„Vremea a fost deseori foarte vijelioasă, în principal din cauza locației terenului, care se află lângă coastă, dar a fost și foarte cald”, a declarat Tamás Móréh.
Vântul a bătut cel mai tare în ziua de calificare.
– „M-am simțit foarte stabil pe tot parcursul probei. Am avut un punctaj total de 625 de puncte, suficient pentru locul 30 (campionul olimpic Mete Gazoz s-a clasat pe primul loc, cu 658 de puncte). Am fost cel mai bun român la masculin, motiv pentru care am putut concura și la proba mixtă!”
La dueluri, Tamás s-a calificat fără adversar dîn prima rundă, dar apoi a cedat în fața unui francez care în fiecare serie s-a dovedit mai bun cu doar 1-2 puncte. Astfel arcaşul nostru nu a mai putut continua în concursul individual.
La dublu mixt, a concurat pentru un loc în optimi împotriva slovacilor.
– „La început au condus cu 4-0… apoi am revenit la 4-4. Am avut o serie de departajare cu ei, în care amândoi am tras 17/20, dar adversarii noștri slovaci au avut acel arc în 9 un pic mai aproape de mijloc. Așa că au câștigat la o diferență absolut minimă…”
Pentru Tamás Móréh, aceasta a fost ultima competiție de 70 m, deoarece a început pregătirile pentru una dintre cele mai importante competiții, Campionatele Mondiale de tineret din Irlanda.