Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că europarlamentarul Laszlo Tokes, care va fi prezent la reuniunea Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, ar fi trebuit să returneze distincţia pe care a primit-o în 2009 şi nu ar trebui să aştepte să îi fie luată.
Liderul PCM a spus că şi Laszlo Tokes, la fel ca orice cetăţean român, ar trebui să accepte o astfel de distincţie numai dacă sunt respectate o serie de drepturi. ‘Astăzi domnul Tokes şi-a anunţat disponibilitatea de a merge la Bucureşti (…) Noi suntem de părere că domnul Tokes nu ar trebui să aştepte să îi fie luată această distincţie, dânsul ar trebui – şi ar fi trebuit demult – să dea înapoi această Stea a României. Până la momentul în care, în România, nu sunt garantate drepturile minorităţilor, până când nu avem autonomie, până când circulăm pe drumuri proaste, nu avem acces în egală măsură la banii publici, nu ne putem folosi simbolurile, până atunci nu cred că este o onoare să porţi o asemenea distincţie’, a spus Biro.
Europarlamentarul Laszlo Tokes a luat decizia de a se prezenta, miercuri, la ora 16.00, la reuniunea Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, convocată la sediul Academiei Române, a anunţat avocatul acestuia, Elod Kincses.
AGERPRES