Dat fiind că pandemia de coronavirus nu prezintă semne considerabile de încetinire, iar vaccinurile aprobate nu vor fi disponibile la scară largă pentru populație decât peste câteva luni, lucrul de acasă rămâne varianta adoptată de cele mai multe companii pentru siguranța angajaților. Dacă muncești de acasă de ceva vreme, dar încă nu ai reușit să-ți creezi un spațiu care să te ajute să fii productiv, este foarte posibil să fii nevoit să faci câteva schimbări. Poți începe prin a studia lista de greșeli des întâlnite, enumerate mai jos.
Descoperă ce erori fac oamenii atunci când își amenajează spațiul de lucru în cadrul locuinței
1. Lipsa unui spațiu dedicat
Cea mai comună greșeală pe care au făcut-o cei care au trecut de la lucrul la birou la munca de acasă a fost să ignore desemnarea unei încăperi sau a unui colț în care să-și desfășoare activitatea. Consecințele negative sunt numeroase: devin dezorganizați, nu mai pot delimita îndeletnicirile personale de cele profesionale și ajung să aibă impresia că nu se mai pot bucura de timpul liber petrecut acasă. Prin urmare, în măsura în care dimensiunile locuinței îți permit, alege un spațiu pe care să-l folosești doar pentru sarcinile care au legătură cu job-ul.
2. Absența plantelor
Atunci când amenajezi acest spațiu, include una sau mai multe plante care să te ajute să ai o dispoziție bună de-a lungul zilei. Mai multe studii arată că acestea ajută la crearea unei ambianțe mai plăcute, purifică aerul și te fac să fii mai optimist. Dacă nu ai experiență în îngrijirea acestora, alege unele care nu necesită pași complicați sau care nu trebuie udate des, precum plantele suculente sau cactușii, dracena sau pothos. Amplasează-le într-un mod creativ și bucură-te de micul colț de natură.
3. Iluminatul de slabă calitate
Deși multe persoane nu conștientizează acest lucru, lumina din încăpere este unul dintre factorii care influențează cel mai puternic starea de spirit a oamenilor. Pentru a lucra relaxat și pentru a avea o stare generală bună, ai nevoie de surse de lumină caldă care să o imite pe cea naturală. De aceea, una dintre cele mai bune variante o reprezintă panourile cu led, care au un flux luminos continuu.
4. Lipsa mobilierului ergonomic
De asemenea, pentru confortul tău, este bine să apelezi la obiecte care să te ajute să ai o poziție corectă și comodă în timp ce lucrezi. Nu este nevoie să îți cumperi un set nou de mobilă, ci poți adăuga acele accesorii care să aibă un efect benefic. Suporturile pentru picioare, pentru monitor și scaunele reglabile, cu sprijin lombar sunt doar câteva dintre opțiuni.
5. Monitor inadecvat
Nu trebuie să neglijezi nici eforturile la care îți supui privirea. Dat fiind că majoritatea oamenilor petrec multe ore în fața ecranelor, asigură-te că monitorul tău are o dimensiune optimă și nu te chinui să vezi textele sau imaginile. Dacă lucrezi pe laptop, poți adăuga un ecran suplimentar care să-ți ușureze lucrul.
Prin urmare, evită aceste greșeli și bucură-te de un spațiu de lucru confortabil!
Sursa foto: unsplash.com