Numărul persoanelor muşcate de câini a crescut semnificativ în primele zece zile ale lunii martie, arată datele puse la dispoziţie de managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, Demeter Ferenc.
Potrivit sursei citate, în primele zece zilei ale lunii martie, la Centrul Antirabic din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, s-au prezentat 28 de pacienţi, din tot judeţul. Numărul este semnificativ mai mare decât în lunile precedente, ţinând cont că, în ianuarie, a fost înregistrat un număr de 29 de persoane muşcate de câini, iar în februarie au fost 31 de astfel de cazuri.
Dr. Demeter Ferenc a precizat că, în general, se înregistrează 20-25 de muşcături de câini pe lună, cu o creştere notabilă în lunile aprilie-mai.
,,Acum, creşterea acestui număr a început mai repede decât de obicei, iar în această lună, încă din primele zile, este semnificativă”, a spus Demeter.
Acesta nu a putut preciza dacă pacienţii au fost muşcaţi de câini vagabonzi sau de cei cu stăpân, subliniind că nu există o astfel de statistică. Medicul le-a recomandat celor care sunt muşcaţi de câini să se prezinte la Centrul Antirabic de la Miercurea Ciuc, ,,mai ales dacă nu cunosc condiţiile în care câinele a fost vaccinat”.
În judeţul Harghita nu s-a adoptat soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân, administraţiile locale, împreună cu organizaţiile de protecţie a drepturilor animalelor, făcând eforturi pentru ca patrupedele să fie adoptate.
Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Szoke Domokos, a declarat că, în luna februarie, au fost prinşi de pe străzile oraşului 31 de câini, care au fost duşi la azilul de la marginea oraşului. În aceeaşi perioadă, 19 câini vagabonzi din acest adăpost au fost adoptaţi. Cei mai mulţi dintre câinii vagabonzi adunaţi de pe străzile din Miercurea Ciuc îşi găsesc stăpâni în Germania şi Austria, prin grija unei fundaţii din municipiu. În 2013, au fost adoptaţi în Germania şi Austria 550 de câini vagabonzi, iar în 2012 un număr de 355 de câini şi-au găsit stăpâni în aceste ţări.