Toți iubitorii de chitară, așteptați la „Acustic Live Festival”

Toți iubitorii de chitară, așteptați la „Acustic Live Festival”

Conform site-ului oficial al evenimentului, „Acustic Live Festival” reprezintă un eveniment cultural – artistic de promovare a chitarei în special, a muzicii live, a artiștilor compozitori și a creațiilor acestora, a interpreților, cantautori, instrumentiști acompaniatori sau soliști care susțin și practică chitara, indiferent de stil sau gen muzical, indiferent de nivel (mediu sau avansat, profesionist sau amator) sau notorietate. Se dorește descoperirea și promovarea celor talentați și pasionați de chitară.

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Reghin, alături de Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu” organizează a III-a ediție Acustic Live Festival, în perioada 24-26 noiembrie.

Din regulament aflăm că la acest concurs poate participa oricine dorește, fără limită de vârstă, se poate cânta la orice tip de chitară acustică, se poate participa indiferent de stilul muzical abordat și în orice combinație atâta vreme cât aceasta include în mod explicit chitara; în cazul muzicii care conține și text se va cânta în orice limbă, exclusiv live, fără negative, fără înregistrări de niciun fel, pe scenă, fără loop player.

Președintele juriului din această ediție este A. G. Weinberger; membrii sunt Laurențiu Cazan și Silvan Stâncel. Criteriile de jurizare sunt prezența scenică, măiestria instrumentală, măiestria și interpretarea vocală, calitatea compozițională muzică/text, comunicarea cu publicul și reacția publicului.

„Acest Festival Acustic Live, iată că a ajuns la a treia ediție. Anul acesta este o ediție internațională, cu participarea unei trupe din Ungaria. Era și firesc să continuăm proiectul pentru că înainte de toate credem în acest proiect și credem în necesitatea acestui proiect. Credem pentru că suntem practic mai mulți cei care considerăm că acest spațiu cultural manifestat prin intermediul chitarei, prin intermediul muzicii trebuie promovat și susținut. Aș vrea să profit de această ocazie pentru a mulțumi domnului director Marcel Naste,  Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu”, Primăriei Municipiului Reghin și primarului Maria Precup pentru  întreaga deschidere de a susține acest proiect în Reghin. Pe de altă parte, aș vrea să mulțumesc sponsorilor, și aici mă refer la SC Hora SA, fabrica simbol pentru Reghin,  prin director Bâzgan Nicolae și căruia i se alătură anul acesta, AER Reghin și LIBRIS.RO. Iată că încet-încet, prin faptul că alături de noi vin tot mai multe persoane e un semn că acest proiect este unul viabil, valabil și de dorit. Evident că nu mai rămâne decât să avem și proba publicului și sunt convins că cei care vor veni anul acesta la festival vor avea trei zile cel puțin frumoase și interesante. După cum am anunțat, anul acesta îl vom avea pe Ducu Bertzi, Grupul „Ecou”, Ovidiu Scridon, Tudor Anghelescu, Anotimpuri, AG Weinberger, Laurențiu Cazan, Lucian Lepșa și Silviu Dudescu și Silvan Stâncel. Să știți că nu este deloc simplu să faci un festival cu un buget nu foarte mare, dar acest lucru nu este o plângere, cum se spune, ci pur și simplu este o aducere în față a unei realității. Întotdeauna când începi să construiești un eveniment cultural cât de mic, mediu sau cât de mare, ai niște determinări. Eu sunt mulțumit de modul în care și această a treia ediție până în acest moment s-a închegat, având în vedere contextul în care se întâmplă lucrurile și îmi doresc ca și mai departe să fie un proiect pe care să îl putem duce cu bine”, a declarat Silvan Stâncel.

Imola GRAMA 

Lasă un răspuns