Un pasionat de mecanică din comuna Sâncraiu de Mureş, Attila Irsai, a inaugurat, marţi, un inedit muzeu în aer liber care cuprinde 13 tractoare de epocă, din perioada 1938-1959, pe care le-a cumpărat de-a lungul anilor şi le-a recondiţionat cu piese originale, făcându-le perfect funcţionale.
„Pasiunea a apărut de vreo 15 ani, am moştenit-o de la bunicul care a fost tractorist în anii ’50. Eram copil mic şi mă dădeam cu el, cu tractorul, pe câmpuri şi atunci m-am îndrăgostit de tractoare. După ce am crescut mi-am dat seama că tractoarele au o vechime considerabilă şi oamenilor o să le placă. Am început să achiziţionez de vreo 10 ani, câte unul pe un an. E foarte mult de lucru cu ele şi nu pot să fac deosebire între ele, dar fiecare are o anumită vârstă şi valoare, deci îmi plac toate la fel. Primul tractor pe care l-am achiziţionat este acest STEYR 180 A, l-am făcut din două bucăţi, fiindcă din una nu reuşeam. Unul l-am găsit la un domn care dorea să îl dea la fier vechi şi l-am achiziţionat, mai ales că a avut actele originale. Majoritatea tractoarelor din expoziţie, 90% dintre ele, au actele originale din ţările în care s-au fabricat, iar asta e foarte important”, a declarat Attila Irsai.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Pasionatul de tractoare a spus că a achiziţionat din ţară două sau trei bucăţi, restul fiind aduse din străinătate, cumpărate la diverse licitaţii, mai ales că toate exponatele sunt fabricate în Germania, Austria, Franţa şi unul în SUA, România neavând producţie de tractoare în acea perioadă.
„Întrucât s-au adunat multe tractoare, 13 sunt aici şi mai avem unul în recondiţionare, am dorit să le parchez la un loc şi să se bucure şi alţii de ele. Aşa m-am gândit să fac un parc, un fel de muzeu unde să vadă oamenii cum se făcea agricultură cu tractoare între anii ’30-’40. Majoritatea sunt germane şi austriece. Am unul din Statele Unite care foarte, foarte interesant, cele mai multe s-au făcut în Germania în fostele fabrici de armament. Nu s-au mai făcut tancuri şi armament, au început să facă tractoare şi astfel piesele sunt foarte rezistente”, a arătat Attila Israi.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Colecţionarul de tractoare de epocă nu ştie dacă în Transilvania sau în ţară mai există vreun astfel de parc, însă nu are de gând să se oprească aici.
Vedeta expoziţiei de la Sâncraiu de Mureş este un tractor Porsche Diesel Standard produs în 1959, achiziţionat din România, chiar de pe un câmp unde acesta era întrebuinţat de un agricultor.
„Acest Porsche are motor în doi cilindri, răcire pe aer, este un Porsche mai de lux, are 34 cai de putere şi, ce-i foarte important, are actele originale. Am folosit numai piese originale şi pentru unele modele au fost perioade destul de lungi când am aşteptat să primesc piese de schimb. Pentru un astfel de tractor preţul de catalog la licitaţii se situează între 10.000 şi 40000 de euro. Dar cel mai vechi tractor de aici vine din SUA, un CASE din 1938, pe benzină. Este un motor pe benzină, cu răcire pe aer, cu 4 pistoane. L-am cumpărat la licitaţie din Olanda, în Europa aceste modele sunt rare, nu a durat prea mult recondiţionarea, chiar puţin a trebuit vopsit, fiindcă starea lui era în general foarte bună. Nu ştiu cum a ajuns în Europa, dar a fost bătaie pe el fiindcă mai sunt în Europa colecţionari. Dar eu am reuşit să îl iau şi să-l transport acasă. Mi-aş dori foarte mult să am în colecţie şi un Ford cu roţile de fier, acestea sunt fabricate în anii 1920, îl caut încă fiindcă e greu de găsit”, a mai spus colecţionarul.
În muzeul de la Sâncraiu de Mureş, alături de Porsche, CASE şi STYER, regăsim şi un tractor franţuzesc, McCormick Farmall din 1948, un Hanomag 1959, un Deutz 1959, Eicher 1954, Kramer 1958, Lanz Aulendorf 1954, Guldner 1954, de asemenea tractoare MAN şi Fendt din anii ’50.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
În pasiunea sa pentru tractoare, Attila Irsai a fost ajutat încă de la început de doi colegi de-ai săi, mecanici de profesie, Cosmin Pasc şi Zoltan Tokes, împreună cu care a reuşit să recondiţioneze, în urmă cu 10 ani, primul tractor din expoziţie, STEYR 180 A, pe care aproape l-au reconstruit.
Prietenii lui Attila Irsai ştiau de pasiunea acestuia pentru recondiţionarea tractoarelor vechi, dar au fost luaţi prin suprindere de faptul că a decis să le expună public şi să înfiinţeze un muzeu în aer liber.
„Noi suntem prieteni buni şi de la început am ştiut că aceasta este o pasiune de-a lui mai veche, că adună tractoare vechi pe care le recondiţionează, dar că are de gând să facă o expoziţie, un muzeu, asta nu ştiam. Îmi place foarte mult ce văd fiindcă şi eu am pasiunea aceasta cu lucrurile vechi cărora le dau o viaţă nouă şi cred că şi Attila a reuşit să salveze ceea ce cândva pentru alţii era o ruină. A reuşit să facă din ele ceva frumos, ceva ce bucură inima altuia. Cred că se vor bucura oamenii în momentul în care vor vedea expoziţia. Mai cred că mulţi o să recunoască o pasiune veche din copilărie sau un tractor pe care l-a mai văzut cândva pe câmp”, a declarat Ilona Balint, unul dintre primii vizitatori ai expoziţiei. AGERPRES