Localnicii din oraşul harghitean Vlăhiţa au fost treziţi cu fanfara, joi, de 1 Mai, aceasta fiind o tradiţie care se păstrează de peste 35 ani.
La fel ca şi în anii precedenţi, aproximativ 30 de instrumentişti, de vârste diferite, de la 12 până la peste 70 de ani, s-au adunat la răsăritul soarelui la sediul Casei de Cultură din localitate şi au urcat într-un camion cu platformă care este folosit, în fiecare an, ca ‚’scenă pe roţi’’.
‚’Concertul’’ a început pe strada 1 Mai din Vlăhiţa, lungă de aproximativ un kilometru, şi a continuat pe celelalte artere de circulaţie din oraş. Camionul a oprit la fiecare intersecţie, iar instrumentiştii au interpretat muzică de promenadă, valsuri, marşuri sau romanţe.
Tradiţia concertului matinal pe roţi, de 1 Mai, este foarte veche în Vlăhiţa şi nimeni nu se supără pentru că este trezit dis-de-dimineaţă, într-o zi nelucrătoare. Ba, mai mult, localnicii se pregătesc din timp şi îi aşteaptă pe instrumentişti, la intersecţii, cu colaci, prăjituri, palincă, vin sau suc.
Kurtoskalacs, prăjituri şi băuturi
„Oamenii au scos măsuţe afară, în faţa porţilor caselor, pe care au aşezat bunătăţi şi i-au aşteptat pe artişti. Camionul s-a oprit de fiecare dată şi instrumentiştii s-au odihnit şi au servit din kurtoskalacs (nr: colac secuiesc), prăjituri şi băuturi”, a declarat primarul oraşului Vlăhiţa, Rus Sandor.
Fanfara a oprit şi la Primăria din Vlăhiţa, unde, conform tradiţiei, mai multe fete îmbrăcate în costume populare le-au oferit artiştilor cozonac, colac secuiesc şi vin.
Ultima oprire a instrumentiştilor a fost la ştrandul termal din localitate, unde se pregăteşte un gulaş şi toţi doritorii sunt invitaţi la o serbare câmpenească.
Localnicii îşi amintesc că acest obicei era păstrat cu sfinţenie şi înainte de 1989, dar atunci instrumentiştii se deplasau pe jos pentru că nu exista motorină suficientă. În plus, primarul spune că atunci ziua de 1 Mai era un prilej de bucurie şi reprezenta ‚o mare sărbătoare’, pentru că oraşul era înfloritor.
„Din copilărie îmi amintesc de acest obicei. A rămas această tradiţie şi indiferent de contextul social şi de ce s-a întâmplat ulterior suntem mândri să păstrăm tradiţia”, a mai spus Rus Sandor.
Oraşul Vlăhiţa are o frumoasă tradiţie legată atât de existenţa fanfarei, cât şi a Filarmonicii de copii din localitate, care are peste 30 ani şi care susţine, în fiecare an, zeci de concerte în ţară şi în străinătate.