Stirile Punctul

Tradiții! Ouă vopsite în coji de ceapă

Pe lângă pască, cozonaci, pâini, coci cu ceapă, în Joia Mare sau în Sâmbăta dinaintea Paștelui, femeile vopsesc🥚 ouăle în coji de ceapă folosind diferite frunze (trifoi, patrunjel, mărar, etc) pentru decorarea oului. Acestea sunt fixate pe suprafaţa oului, apoi introduse într-un ciorap şi puse la fiert în apa cu cojile de ceapă. Astfel, oul este vopsit natural, fără coloranți chimici, căpătând o nuanță plăcută, roșiatic maroniu. După ce ouăle au fiert, se scot și se lasă puțin la răcit. Se scot din ciorap și se ung cu slănină pentru a căpăta luciu.

🥚La început ouăle se vopseau doar în culoarea roșie, căci aceasta reprezintă sângele Mântuitorului vărsat pe cruce conform unor legende, care explică de ce au ouăle culoarea roșie și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una din ele, spune că Maica Domnului venise să-și plângă Fiul răstignit pe cruce și a adus cu ea un coș cu ouă pentru a-l oferi celor care îl necăjeau și batjocorau pe Isus, rugându-i să înceteze să îi mai facă rău. Însă aceștia au refuzat darul și au continuat să îl rănească și mai tare, dându-i în loc de apă, oțet și urzici. Din rănile lui Isus a început să curgă sânge șuvoi și astfel, ouăle au fost înroșite. De atunci, oamenii au început să vopsească ouăle, oul fiind considerat simbol al vieții.

Foto: arhiva Centrului Centrul Creației Populare Mureș