Str. Negoiului, transformată în “varianta de ocolire” a străzii Cutezanței. Comisia de Circulație nu cunoaște realitatea din teren!
Strada Negoiului, din cartierul Tudor Vladimirescu, este, pe o mare porțiune, destul de îngustă însă riveranii s-au obișnuit și știu să gestioneze acest lucru. Problema mare este însă că în timpul școlii, între orele 07.30 și 08.00 strada este transformată într-o veritabilă variantă de ocolire de către șoferii care vin dinspre comuna Livezeni și strada care poartă același nume.
Ce fac “descurcăreții”?
Pentru a ocoli traficul intens de la orele dimineții ei ocolesc coloana de pe strada Cutezanței, virând dreapta, la începutul acesteia, pe strada Rămurele pe care însă o părăsesc imediat virând pe strada Subpădure sau, puțin mai încolo pe strada Semenic pentru a ajunge pe Negoiului. Întrebarea firească a locuitorilor de pe strada Negoiului este “ce se rezolvă cu această manevră atâta timp cât șoferii ies (în celălalt capăt al străzii Negoiului) tot în Cutezanței?”. Răspunsul e simplu: “Îi driblează pe cei care stau la coadă pe Cutezanței, apoi intră cu tupeu, în celălalt capăt al străzii”.
Străzile Subpădure și Semenic sunt abrupte (așa cum puteți vedea și în poze) însă acest lucru nu pare a fi o problemă. Cu accelerația apăsată la maximum cele două străzi pot fi abordate lejer. Iarna însă situația se schimbă… Locuitorii de pe Negoiului sunt nevoiți să aștepte să treacă acest flux mare de autoturisme pentru a nu se pune în pericol. Fie că vor să iasă din case pe jos fie că vor să iasă cu mașina acest lucru este dificil și periculos.
Vineri dimineață ne-am dus să vedem, cu ochii noștri, situația în teren. Într-adevăr după ora 07.30 mașinile au început să intre pe Strada Negoiului, una după alta deși, mai jos, nici Cutezanței și nici Rămurele (care este sens unic până la întâlnirea cu strada Mugurilor) nu erau aglomerate. Puterea obișnuinței….
Nu o dată au fost înregistrate situații de conflict între riverani și cei care tranzitau zona. Nu este vorba despre agresiuni fizice, ci doar verbale. Cei care ocoleau Cutezanței îi certau pe cei de pe Negoiului de ce circulă la acea oră din sens opus (deși e perfect legal) și chiar le sugerau să își modifice programul de dimineață pentru că ei “trebuie să ducă copiii la școală”.
În cadrul ședinței Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureș, de miercuri, 8 noiembrie a.c., pe ordinea de zi s-a aflat, la punctul 4, și problema străzii Negoiului locuitorii acesteia căutându-i rezolvare de ceva vreme. Membrilor comisiei li s-au prezentat câteva variante, câteva schițe făcute de cei de la Administrația Domeniului Public (ADP) (vezi în imaginile atașate)care însă nu reflectau nicidecum ce au cerut prin petiția depusă riveranii de pe Negoiului. Ei au cerut, inițial să fie montate indicatoare care restricționează accesul auto pe Subpădure, Semenicului și Negoiului, cu excepția riveranilor. Li s-a explicat că acest lucru nu este posibil, nu doar în cazul lor ci pe întreg teritoriul municipiului, prin montarea unor astfel de indicatoare îngrădindu-se dreptul de liberă circulație pe drumurile publice.
Cei doi reprezentanți ai celor 50 de locuitori de pe Negoiului care au semnat petiția depusă la Comisia de Circulație au spus că există și alte variante propuse în afara acesteia. Este vorba despre montarea, la intersecția dintre strada Rămurele cu strada Semenicului, a unui indicator care interzice virajul la dreapta (astfel cei care ocoleau pe aici nu ar mai putea ajunge pe Negoiului), aducerea indicatorului “Accesul interzis” de pe strada Mugurilor (punct de întâlnire cu Rămurele) pe strada Rămurele până la intersecția cu strada Semenic astfel ca riveranii de pe Negoiului să poată vira stânga pe Semenic și să ajungă la locuințele lor. Pentru a desființa această “variantă de ocolire” folosită în special de cei din Livezeni, locuitorii din zonă susțin, totodată, că ar mai fi nevoie să se instituie sens unic pe strada Negoiului de la intersecția cu strada Bihorului și până în capătul străzii, la intersecția cu strada Subpădure pe sensul de mers dinspre Semenic spre Subpădure.
Spiritele s-au inflamat în Comisia de Circulație, astfel că nu s-a luat nicio decizie. Viceprimarul prezent la această ședință (A. Gyorgy) a sugerat că să fie aplicate măsurile prezentate mai sus pentru o perioadă de probă de trei luni, însă ceilalți membri ai comisiei nu au fost de acord, inclusiv reprezentanții Poliției.
Locuitorii de pe Negoiului susțin că dacă membrii comisiei ar merge pe teren și ar vedea realitatea și-ar schimba opinia, fie că sunt din partea Poliției fie că sunt consilieri locali sau reprezentanții executivului Primăriei Târgu Mureș.
În lunile care vor urma, cei de pe Negoiului vor continua demersurile pentru ca situația să fie reglementată așa cum au solicitat “înainte să fie prea târziu și să se producă vreun accident aici”, așa cum spunea unul dintre ei. Mai în glumă, mai în serios, cineva de pe Negoiului sugera ca și ei, la rândul lor, să meargă în comuna Livezeni, în zonele de unde provin majoritatea celor care ocolesc Cutezanței pe strada lor și să formeze coloane de mașini, dimineața la primele ore, astfel ca oamenii să nu poată ieși din curțile lor. “Ar fi dreptul nostru legitim la liberă circulație”, spunea acesta, parafrazând opinia celor din Comisia de Circulație.
Trebuie menționat faptul că hotărârile Comisiei de Circulație au mai mult un rol consultativ, ultimul cuvânt avându-l Poliția, cea care dă avizul pentru orice modificări de acest fel.
Până una alta strada Negoiului va rămâne, în fiecare dimineață, centură de ocolire a Cutezanței pentru cei care își duc copii la școală. Am observat și când am monitorizat această zonă că, din păcate, în fiecare mașină era doar câte un copil. Nu cred că din aceeași zonă rezidențială nu sunt mai mulți copiii care merg la aceeași școală și că nu ar fi mai convenabil ca să se înțeleagă pentru a merge patru copii cu o mașină.
Dar departe încă de noi conceptul de “car-sharing”. Deocamdată suntem la nivelul conceptului “cine mi-s eu”.
D.B.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.